Opera și autorul

Întâmplarea face ca, în această dimineață (30 octombrie, 2026), să găsesc un "ciot" al unui articol în care cineva încearcă să aducă în discuție modul (sau modurile) în care ne raportăm la opera unui autor, în momentul în care aflăm că el este, în viața de zi cu zi, un derbedeu imoral, abuziv, pernicios și malign. Ei bine, deși nu m-am "înregistrat", ca să pot avea acces la întreg articolul, "ciotul" de text m-a determinat să reiau această temă, mai ales că eu sunt un adept al anonimatului deplin al scriitorilor (al artiștilor, în general) și nu am abdicat niciodată de la statutul de creator anonim, nici măcar atunci când a părut că o fac. 

Ca să nu ne încurcăm în eufemisme, chiar și atunci când i-am arătat cuiva un alter ego mai apropiat de realitatea mea prozaică, l-am ținut la ani lumină distanță de persoana comună și banală care sunt, mințindu-l cu dezinvoltură, fără nicio urmă de regret sau mustrare de conștiință.

De ce sunt atât de rigid în a mă arăta lumii cu fața mea reală? Foarte simplu: nu vreau ca lumea să aibă nici cea mai mică posibilitate de a-mi evalua creațiile, ținând cont de alte criterii decât cele artistice. Oamenii - absolut toți oamenii, inclusiv eu - doresc să-i cunoască pe ceilalți oameni exclusiv pentru a le afla slăbiciunile și a-și îmbunătăți imaginea despre ei înșiși. Nimic nu mai rămâne dintr-un geniu creator, indiferent de cât de amplă și elocventă îi este opera, dacă săvârșește o crimă sau are comportamente reprobabile, deviante, toxice. Și, cum fiecare cretinoid, doct sau troglodit, are fixismele sale, un creator expus, care se prezintă cu propria identitate, va fi sfârtecat de judecățile strâmbe, în care ființa sa prozaică va fi suprapusă ființei sale creatoare. Nu, mulțumesc!

Acum, ce facem cu cei care, nefiind preveniți, ajung celebri și au schelete ale imoralității în dulap? Cum ne raportăm la scriitorii de curte ai criminalilor comuniști? Ce facem și cum ne raportăm la cei care au cochetat cu legionarismul, cu antisemitismul, cu nazismul sau stalinismul? Cum îi putem asimila pe criminalii care au săvârșit violuri, vătămări corporale, tâlhării, asasinate și, după ani, au devenit mari scriitori? 

Ei bine, nu am vreun sfat pentru dumneavoastră și nu cunosc vreo rețetă infailibilă. Eu am criterii drastice de selecție, după cum am permisivități inacceptabile pentru gusturile celor grăbiți să judece istoria după morala împuțită de astăzi. Mă doare la distanțe galactice de orice celulă a corpului meu de axiologia actuală și de sensibilitățile "omului recent", așa încât sunt monștri ale căror scrieri le ador, după cum sunt și scriitori buni pe care i-am anulat doar pentru că sunt negri, femei sau devianți sexuali. 

Spre exemplu, nu aș renunța niciodată la filozoful grandilocvent al tinereții mele, la Emil Cioran, chiar dacă s-ar afla că, simpatizând cu legionarii, a participat la asasinarea lui Nicolae Iorga, după cum, nu aș renunța niciodată la a-i cânta poeziile lui Adrian Păunescu, deși afirm, fără perdea, că el a fost unul dintre cei mai jegoși oameni de cultură ai regimului comunist și a distrus nenumărate cariere artistice în nenorocita lui de viață.

La polul opus, nu aș citi nici tras pe roată vreun rând în plus, față de cele pe care le-am citit (puține), scris de Herta Müller. Nu dau doi bani pe idioții care au premiat-o pe această submediocră, la fel cum nu dau nici o ceapă degerată pe laureatul "drogălău" Bob Dylan. Nobelul pentru literatură îmi pare un drug de fier înroșit, vârât adânc în inima literaturii și urlu de furie, în sinea mea, gândindu-mă la uriașii literaturii contemporane, care se sting și dispar ignorați, în timp ce "curfutițe" literare iau premii și bani pentru că sunt femei, negri, asiatici sau devianți sexuali și își spun scriitori. 

Cred că, pentru o igienă totală a literaturii, ar fi necesar anonimatul total al scriitorilor. Oamenii sunt meschini și nu pot să-și depășească preconcepțiile, mai ales când societatea actuală, depravată, alienată și agresivă, îi bombardează, sistematic, cu noroi propagandistic, ambalat, primitiv și infantil, (și) sub formă de literatură (de artă, în genere). Nu ai cum să nu observi tenacitatea imbecililor de a acapara arta scrisului, așa încât, anonimatul total al literaților îmi pare soluția prin care arta s-ar impune ideologiei și propagandei. Fără ancorele biografiei autorului, opera ar trebui să își susțină valoarea sau nonvaloarea prin ea însăși. Fără istoria sau amicițiile profitabile ale autorului, fără faptele lui reprobabile sau conformiste, fără simpatiile lui lăudabile sau condamnabile, opera ar trebui să răspundă doar criteriilor literare, ci nu unor canoane croite calp, după sufletele și mințile lor schiloade, de imbecili și de chibiți. 

Doar că, ce farmec ar mai avea o celebritate pe care scriitorul orgolios să nu o poată flutura în fața vulgului? Ce importanță ar mai avea să fii premiat, dacă poza nu ți-ar apărea în revistele literare? Cât de frivolă și stupidă este omenirea!!!