Horia Tecău - primul titlu de Grand Slam

Primul titlu de Grand Slam câştigat de un român în acest secol i-a revenit lui Horia Tecău. Ziua de dumninică, 28 ianuarie, 2012, va rămâne una de referinţă în istoria tenisului românesc. Horia Tecău şi partenera lui, Bethanie Mattek-Sands, au câştigat proba de dublu mixt la Australian Open, la Melbourne, primul Grand Slam al anului, după victoria în faţa perechii Elena Vesnina (Rusia), Leander Paes (India), scor 6-3, 5-7, 10-3. Tecău şi Mattek-Sands, ambii în vârstă de 27 de ani, s-au impus după 102 minute de joc.

Au trecut 34 de ani de când o româncă, Virginia Ruzici, a câştigat un turneu de Grand Slam, în 1978, la Roland Garros, la simplu feminin.

Societatea civilă

Habotnic al teoretizării chiar şi atunci când subiectele analizate mă dezgustă şi profitând de eclectismul inextricabil şi efervescent al fiinţelor alienate participante la simulacrul numit pompos protest de stradă la care am fost martor în ultimele zile de iarnă blândă, care - vai! - iată, s-a oţărât, contrariat de crâmpeie de afirmaţii ale unor oportunişti şi lezat de ipocrizia unor lideri de opinie meschini şi evident oneroşi, mă văd iarăşi în situaţia de a scrie un text care se va raporta la aceste din urmă evenimente.

Ca o paranteză, vă spun că uimirea mea este maximă la vederea râvnei disperate şi băloase a presei autohtone de a perpetua o manifestaţie care, dacă nu ar fi fost aducătoare de rating, s-ar fi stins în câteva ore, cu tot efortul financiar al naivei noastre opoziţii.

Inadaptaţi, ipocriţi, degeneraţi...

Costumaţi cu haine vechi, ponosite, peticite aproape savant, îşi înfig ura privirilor în lentila aparatului de filmat. Venele umflate paroxistic şi obligatorie siluire a limbii române în care şi-au murit cele câteva decenii de când poluează oraşul, ţara, planeta... Prea abstractă ştiinţa administrării propriei vieţi în condiţiile noi de competitivitate şi prea firave cunoştinţele pe care s-au învrednicit să şi le fixeze în creierii atrofiaţi de ura neaoşă faţă de capra grasă şi... iluzorie a vecinilor sunt suficiente motive să se simtă deplin nedreptăţiţi de societatea care nu este capabilă să vadă ce buni cetăţeni sunt ei, ce smeriţi creştini şi cât de mult binemerită să-şi ţină în continuare, pe banii altora ("ai statului, ce pana mea!"), corpurile diforme de atâta sedentarism în faţă televizorelor. Porţia zilnică de otravă psihologică le este servită fără întrerupere din spatele ecranelor multicolore şi ei, sclavi scârnavi şi psihotici ai îndobitocirii, îşi desăvârşesc decăderea din umanitate, involuţia către vegetal, către mineral...

Sunt printre primii la îmbăloşat moaşte, împărţind coate în burţile bine împănate ale unor alţi enoriaşi, la fel de îndrăciţi, până când răzbat spre a-şi depune saliva otrăvită de halenă peste stratul gros de salivă, la fel de împuţită, depus smerit şi conform de cei care îi precedaseră.

Legea sănătăţii şi... nesănătoşii

A devenit o enervantă cutumă naţională ca fiecare mare proiect de reformă al actualei coaliţii de guvernare să fie anunţat de către preşedintele ţării şi, apoi, cu deplin autism şi ridicol de profundă râvnă, fiecare dintre noi - inclusiv cei care ar fi chemaţi să-l promoveze şi să-l susţină - să punem umărul la îngroparea lui definitivă în discuţii viscerale, infantile, tangenţiale şi paralele cu esenţa subiectului scos în piaţa publică. La sfârşit, de fiecare dată, ajungem să ştim despre tema de discuţie exact atât cât ştiam şi atunci când habar nu aveam că ea ar putea deveni vreodată temă de discuţie: adică mai nimic.