duminică, 29 aprilie 2012
O nouă victorie a lui Horia
Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt sunt noii campioni ai probei de dublu a turneului ATP BRD Năstase Ţiriac Trophy. Cei doi s-au impus, în prezenţă entuziastă a peste trei mii de spectatori, în faţa perechii formate din francezul Jeremy Chardy şi polonezul Lukasz Kubot, scor 7-6 (7-2), 6-3.
Sunt încântat că această semnalare a mea vine, parcă, în continuarea ultimului mesaj pe care l-am postat aici, la rubrica Sport! Avem nevoie acută de astfel de evenimente fericite şi de astfel de oameni, pentru că modelele noastre, ale societăţii româneşti de astăzi, sunt din ce în ce mai ridicole, mai lipsite de consistenţă şi mai pline de cusururi!
vineri, 27 aprilie 2012
Moţiunea de (auto)cenzură
Ne tot spunem că moţiunea de cenzură este un instrument democratic, aflat la îndemâna parlamentarilor, prin care opoziţia, în special, încearcă să demonstreze, cu ajutorul votului în plenul Parlamentului, că Guvernul aflat în exerciţiu nu mai are susţinere parlamentară. Simplu. La o minimă analiză logică a instrumentului democratic numit moţiune de cenzură, observăm că el nu este o metodă de sondare a susţinerii parlamentare şi a popularităţii unui guvern, ci că, dimpotrivă, ar trebui să fie confirmarea formală a unei realităţi preexistente: lipsa unei majorităţi parlamentare care să susţină guvernul aflat în exerciţiu şi, pe cale de consecinţă, imposibilitatea punerii în aplicare a programului de guvernare.
joi, 26 aprilie 2012
Detoxifiere prin ricoşeu
Sunt abonat RCS&RDS de mai mulţi ani şi am avut de făcut câteva reproşuri cu privire la serviciile furnizate de firma asta de cablu. Nu stau să trec în revistă acum momentele în care mi-a produs neplăceri, mai ales că, la un calcul aritmetic al plusurilor şi minusurilor pe care le-am contabilizat eu de-a lungul vremii, pot să concluzionez că sunt relativ mulţumit de prestaţia acestui furnizor de servicii de telecomunicaţii.
Vreau doar să afirm că, în urma neînţelegerilor dintre RCS&RDS şi Intact Group (mogulenele 1, 2, 3...), cei care nu mai pot recepţiona posturile de televiziune ale trustului Intact vor intra într-o nesperată cură de detoxifiere mentală.
Probabil că mulţi dintre cei care acum se văd în situaţia de a nu-şi mai putea lua zilnic dozele de inepţie, dezinformare, invectivă, gunoi mediatic, sunt într-un delirant sevraj şi caută cu disperare surogate pentru a-şi îndestula nevoia îndelung cultivată de otravă.
miercuri, 25 aprilie 2012
Şobolanii
Huzureau. În imensa cală a vaporului, legănaţi de tangajul sau ruliul molcome, cu burdihanele ghiftuite de cerealele pe care vaporul le transporta, guzganii, chiţcanii, gherlanii, belhiţele, flămânzi până mai ieri, huzureau înţelept, toropiţi de genialitatea propriului oportunism pe care-l considerau adaptabilitate şi, deci, inteligenţă superioară. Totul se raporta la ei şi lumea părea mediocră şi nepricepută de la nivelul lor de îmbuibare şi de căpătuială.
Vaporul trecea dintr-un port într-altul iar numărul şobolănimii aciuate în cala încăpătoare creştea văzând cu ochii, căci se dusese buhul traiului pe vătrai cu care orice rozătoare se pricopsea odată îmbarcată. Aşa că, mai toată protipendada şobolănească ajunsese să-şi dorească un loc pe vapor, în cala spaţioasă, într-un colţişor al acestei terra mirabilis şobolănească.
Apoi, pe nepusă masă, când totul părea minunat şi ireversibil, la o pârdalnică de recepţie a mărfii, când beneficiarii văzură paguba făcută de guzgani, vaporul fu tras într-o dană specială şi începură pregătirile de deratizare.
Şi duşi fură şobolanii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)