"Bagă de seamă! Lexicul lor nu depășește două-trei sute de cuvinte. Sunt excesiv de triviali și orgolioși ca toți proștii."
Pentru mine, un vocabular bogat și capacitatea de a folosi sensul figurat al cuvintelor reprezintă indicii clare că o persoană a evadat din teritoriul terifiant al prostiei. Desigur, până la deșteptăciune e cale anevoioasă și extrem de abrazivă, dar, dacă ai lecturile obligatorii - din gimnaziu și liceu - și stăpânești limba în care te exprimi, ai scăpat de prostie și acest lucru este capital pentru tine, ca individ, condamnat la a trăi în cadrul unor grupuri sociale mai mari sau mai mici.
Ei bine, unele dintre caracteristicile ușor observabile ale proștilor, dacă este să îi dăm crezare personajului lui Marin Preda pe care l-am citat, sunt lexicul redus, trivialitatea excesivă și... orgoliul. Și, dacă este să coroborăm "producțiile" vulgului, postate pe rețelele de socializare, comentariile și disputele care însoțesc aceste exhibări și, uneori, faptele infracționale - amenințări, loviri și alte violențe, scandaluri, bătăi și chiar vătămări corporale, în unele cazuri -, frecvența enormă a acestor "producții" și evidența creșterii accelerate a gradului de analfabetism funcțional al omenirii - conform rezultatelor PISA -, ne dăm, lesne, seama că lucrurile nu au cum să mai meargă bine pentru cei care, lecturând cu râvnă, scăpaseră din ținuturile vaste ale prostiei.
Orgoliul proștilor poate fi lezat extrem de facil, din motive superflue, ilogice și imposibil de anticipat, iar reacția proștilor nu are cum să fie însoțită de măsură, de echilibru, de morală sau de omenie. Prostia confiscă umanitatea unei persoane, transformând acea persoană într-un monstru irațional, iar reacțiile prostiei aglutinate, deținătoare a puterii quasi-absolute, alunecă, întotdeauna, spre criminalitatea viscerală.
Orgoliul proștilor, atunci când aceștia sunt majoritari, duce, întotdeauna, la crimă. Fiind starea naturală, inițială, a ființei umane, prostia este facilă și atractivă: nu trebuie să faci niciun efort ca să fii prost. Cât timp proștii nu erau (sau nu păreau a fi) majoritari și nu ocupau, decât accidental și vremelnic, poziții de decizie în societate, omenirea a gestionat ușor orgoliul letal al proștilor și l-a ținut, păgubos, sub obroc. Ei bine, astăzi, această lipsă de inițiativă a deștepților și credința lor naivă că deșteptăciunea va fi, întotdeauna, un deziderat al umanității și o tentație a fiecărui individ - întreg la minte - în parte, au creat posibilitatea extinderii prostiei și oportunitatea proștilor, majoritari deja, de a acapara, rând pe rând, toate instituțiile statale, decizionale, de forță, executive, aproape peste tot în lume.
Fără îndoială, prostia are infinite forme de manifestare și este de un dinamism feroce. Nu poți lupta împotriva proștilor cu argumente logice sau etice, fiindcă logica și morala nu există în constituția psihologică a unui prost. Proștii "gândesc" în dorințe justificate doar de sistemul lor glandular, iar, atunci când orgoliul lor, inflamabil și exploziv, este contrariat, nimic nu îi reține - precum pe un om normal - să și-l "îndestuleze" și să și-l "repare", indiferent de costurile pe care cel vizat trebuie să le plătească. E o dovadă de autism să faci apel la rușinea sau rațiunea unui prost al cărui orgoliu a fost rănit din te miri ce. Pur și simplu, afară de apărarea legitimă, prin care să neutralizezi fizic prostul, nu ai instrumente de protecție împotriva lui.
Dar, cum, actualmente, prostia este la putere și cum ea coagulează împotriva a tot ceea ce îi amenință existența, nu te amăgi, crezând că, odată neutralizați, proștii, individual sau în grup, nu vor riposta, cu orgolioasă râvnă și neobosită tenacitate, până te vor copleși și te vor răpune!
Din păcate, privind realist în preajmă-ne, prostia orgolioasă, agresivă și criminală, ar putea fi eradicată, prin educație forțată, doar pe termen lung și timp nu prea mai avem, iar instrumente instituționale nu există! Viitorul pare teribil de întunecat pentru deștepții lumii, din ce în ce mai pesimiști, din ce în ce mai puțini și mai izolați...




