vineri, 2 octombrie 2026

Constantin Antonovici

Voi face o scurtă prezentare a unui sculptor contemporan, decedat în 2002, care are o operă variată, de bună calitate artistică și care îmi pare că nu este îndeajuns cunoscut printre iubitorii de artă.


A fost asistent al lui Constantin Brâncuși în atelierul din Paris al marelui sculptor între anii 1947 - 1951 și, fără îndoială, a fost influențat de acesta. De altfel, îi și dedică una dintre lucrările sale de referință, "Capul lui Brâncuși", definitivată în 1957.





Motivul central al operei lui Constantin Antonovici este bufnița și îl realizează și exploatează în multiple ipostaze și stiluri, folosind o gamă foarte variată de materiale - lemn, bronz, aluminiu, marmură - și, evident, tehnici adecvate fiecărui material.






Este un sculptor preocupat de modernism, stilizând și simplificând până la esențe, asemenea mentorului său, Brâncuși, însă a creat și opere ecumenice - mai ales după ce s-a stabilit în New York, unde a lucrat într-un atelier oferit viager de Catedrala St. John the Divine - și a realizat chiar bustul realist al preşedintelui Dwight Eisenhower (unul dintre busturile acestui președinte), aflat la Casa Albă.




Din păcate, ultimii 22 de ani de viață i-au fost un coșmar, fiind paralizat, în urma unui accident vascular, petrecut în 1980.


Este unul dintre marii sculptori români care au trăit și au creat în străinătate și merită, cred eu, să îl amintim, mai ales că, recent, câteva opere ale lui vor intra în patrimoniul național, conform acestui articol.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu