Din nou despre violenţă

Despre cea din sport, de această dată, mai ales că ieri seară am avut parte de un eveniment care, cel puţin în ceea ce priveşte meciurile din Liga I, nu s-a mai întâmplat.

Pe scurt, la meciul de etapă dintre echipele Petrolul Ploieşti şi Steaua Bucureşti, în momentul în care arbitrul a sancţionat un fault în careul ploieştean şi a decis lovitură de de pedeapsă de la 11 metri pentru Steaua, trei suporteri ai Petrolului au intrat pe terenul de joc, iar unul dintre ei a reuşit să ajungă în mijlocul jucătorilor şi, după ce l-a trosnit şi l-a scuipat pe nefericitul Galamaz (primul întâlnit din echipa stelistă) şi a purces să mai doboare câţiva, a fost adus la nivelul răcoros al ierbii de către jucătorii stelişti astfel ameninţaţi.

Pentru mine, om deprins cu violenţa fizică, martor şi protagonist al unor nenumărate evenimente fotbalistice (sic!) de acest gen în tinereţile mele tumultoase (ce vreţi?! ochi alunecoşi,... inimă zburdalnică...  ), întâmplarea în sine nu este interesantă prin prisma marelui pericol pe care l-ar reprezenta pentru sport - în special - şi pentru societate - în general - un astfel de eveniment cataclismic şi nu voi dori să vorbesc-scriu despre el din unghiul de vedere senzaţionalist din care este abordat de aşa-numita presă românească.

Un gest de normalitate?!

Fostul rege al României, Mihai, a fost invitat astăzi, 25 octombrie 2011, în plenul Parlamentului şi a ţinut un discurs cu ocazia zilei sale de naştere şi a împlinirii vârstei de 90 de ani.

S-a repetat atât de des, în ultimul timp, că invitarea în plenul Parlamentului a unui fost conducător al statului român, pentru a ţine un discurs, este un gest de normalitate într-o democraţie sănătoasă, încât eram hotărât să fiu martor telespectator al acestui eveniment solemn.

Derapaje şi accidente

Fabrica de scotocit în gunoi, în care s-a transformat o parte însemnată a presei româneşti, ne îndeasă până la saturaţie în conştiinţe un accident în care protagonist nefast şi controversat este chiar un om care face parte din această breaslă: domnul Huidu Şerban.

Dacă este să mă întrebaţi pe mine, domnul acesta nici nu există. Nu am avut niciodată răbdarea să privesc mai mult de câteva secunde la maimuţărelile prin care (şi) domnul Huidu distrează poporul, parazitându-l, în fapt. Într-o societate sănătoasă la cap, domnul Huidu nu ar putea fi altceva decât un simplu măscărici inofensiv şi... trist, în ultimă instanţă, la fel ca imensa masă de dive şi divi iţită în ultimul timp din somnul monstruos al gândirii acestui popor nevolnic.

Incriminarea cămătăriei

Una dintre ocupaţiile cele mai controversate ale lumii interlope din România este, fără îndoială, cămătăria. Generatoare de venituri enorme, scutită de impozitare, pauperizând până la insuportabil tocmai pe cei mai săraci dintre români şi fiind adesea însoţită de infracţiuni săvârşite cu sadism, cămătăria a ajuns un flagel al societăţii româneşti de astăzi.

Se pare că, în noul Cod Penal, cămătăria va fi incriminată aşa încât cămătarul (persoana care dă cu împrumut sume de bani pentru care pretinde şi percepe dobânzi) va fi pasibilă de închisoare de la şase luni la cinci ani, iar sumele de bani şi bunurile provenite din săvârşirea acestei infracţiuni vor fi confiscate.

Sigur, la o primă vedere, incriminarea cămătăriei pare un lucru cât se poate de corect.

Noua Republică - o construcţie politică fără şanse

Asistăm de ceva vreme la o avalanşă destul de bine dozată - ceea ce ar trebui să o facă suspectă - a unor afirmaţii care anunţă crearea unei mişcări civice de mare anvergură, care, odată înţepenită bine pe propriile principii şi pe oamenii fără de prihană care o vor iniţia şi susţine, va genera acea forţă politică quasi-imaculată de care, românii cu aspiraţii liberale, se pare că sunt însetaţi, înfometaţi, dornici.

Să ne amintim!

Fostul consilier prezidenţial şi ex-ministrul Muncii,