Din nou despre violenţă

Despre cea din sport, de această dată, mai ales că ieri seară am avut parte de un eveniment care, cel puţin în ceea ce priveşte meciurile din Liga I, nu s-a mai întâmplat.

Pe scurt, la meciul de etapă dintre echipele Petrolul Ploieşti şi Steaua Bucureşti, în momentul în care arbitrul a sancţionat un fault în careul ploieştean şi a decis lovitură de de pedeapsă de la 11 metri pentru Steaua, trei suporteri ai Petrolului au intrat pe terenul de joc, iar unul dintre ei a reuşit să ajungă în mijlocul jucătorilor şi, după ce l-a trosnit şi l-a scuipat pe nefericitul Galamaz (primul întâlnit din echipa stelistă) şi a purces să mai doboare câţiva, a fost adus la nivelul răcoros al ierbii de către jucătorii stelişti astfel ameninţaţi.

Pentru mine, om deprins cu violenţa fizică, martor şi protagonist al unor nenumărate evenimente fotbalistice (sic!) de acest gen în tinereţile mele tumultoase (ce vreţi?! ochi alunecoşi,... inimă zburdalnică...  ), întâmplarea în sine nu este interesantă prin prisma marelui pericol pe care l-ar reprezenta pentru sport - în special - şi pentru societate - în general - un astfel de eveniment cataclismic şi nu voi dori să vorbesc-scriu despre el din unghiul de vedere senzaţionalist din care este abordat de aşa-numita presă românească.

Voi scrie, însă, despre confuzia morală în care se află mai toţi cei care trăiesc astăzi din fotbal şi de pe seama fotbalului, despre ipocrizia şi toxicitatea acestor oameni.

Fiecare categorie dintre cele trei care-şi intersectează interesele( materiale şi afective) în proximitatea acestui fenomen - protagoniştii (jucătorii), profitorii (investitori, antrenori, tehnicieni, manageri, impresari, federali, jurnalişti etc.), publicul (galerii, spectatori şi telespectatori...) - furnizează motive de scârbă oricărui observator cu minime înclinaţii către justă analiză.

Nivelul de inteligenţă al jucătorilor este execrabil. Capacitatea lor de înţelegere a unor noţiuni complexe care ar trebui să guverneze sportul, în genere, şi fotbalul, sui-generis, precum competitivitatea, corectitudinea, respectarea regulilor şi a adversarilor etc., este la limita inferioară a umanităţii, iar presiunile pe care paraziţii acestui sport le fac asupra lor sunt atât de mari, încât, chiar şi aceia care au acces la miezul acestor noţiuni, se află în situaţia de a-şi împietri orice zvâcnire a conştiinţei. Alergători cu minţile amorţite, vânători vremelnici ai unor contracte neruşinate, jucătorii adoptă comprtamentul unor cimpanzei şi, mutilaţi sufleteşte, sunt dezumanizaţi de sumele imense de bani mizerabili care se învârt în această promiscuă industrie. Violenţa de atitudine, violenţa de limbaj, violenţa fizică, înşelătoria, minciuna, etc., micile şi marile complicităţi cu lumea pestriţă a profitorilor care-i înconjoară şi care-i abrutizează treptat, îi transformă pe jucătorii de fotbal, din iniţiale victime obediente, în vectori benevoli şi cinici ai sociopatiei generatoare de violenţă şi, inevitabil, de infracţionalitate.

Cea mai pestriţă şi mai toxică faună care mişună prin fotbal, care otrăveşte atât jucătorii cât şi publicul, este reprezentată de profitori. Investitori care îşi fac publicitate mascată în cârdăşie cu jurnalişti analfabeţi şi soioşi şi care, pentru a-şi păstra cluburile care-i ajută la spălarea banilor jăpcuiţi prin cine mai ştie ce inginerii mârşave, sunt în stare să săvârşească orice fărădelegi, antrenori semianalfabeţi care speră la nişte ultime câştiguri rapide înainte de a fi dibuiţi ca penibili impostori, tăietori de frunze la câini care consiliază investitori şi impresariază jucători, săvârşind concomitent serii impresionante de infracţiuni, manageri ai nimicului loviţi crunt de imbecilitate şi de scorţoasă maliţiozitate, o întreagă lume a putregaiului, a puroiului, a fecalelor, dosite între hainele scumpe şi în putineiele de piele asudată ale acestor troglodiţi, îndeamnă la jecmănire, la înşelăciune, la infracţiune violentă, prin fiecare por, prin fiecare icnet, prin fiecare gest...

Apoi vine publicul. Loviţi de plaga inculturii, ebriaţi de falsul sentiment de putere pe care îl induce gregarismul şi semi-anonimatul gloatei, schilozi din punct de vedere afectiv, tributari unor relaţii interumane caracteristice comunei primitive, ierarhizaţi după relaţiile pe care le au şi relaţionaţi în funcţie de nivelul de forţă fizică, suporterii nu sunt altceva decât oglinda greţoasă a celor mai urât mirositoare cotloane ale omenescului. Dacă spectatorii şi telespectatorii rămân doar la nivelul violenţei declarative, înjurând pe stadioane sau pe forumuri în timp ce sparg seminţe sau se bucură meschin, tastând grăbit şi agramat, galeriile sunt tălpocul negru şi încreţit al prostiei violente. Marea majoritate a oamenilor nici nu-şi poate imagina gradul de mizerie umană la care se situează masa de cretinoizi care-şi spun ultraşi, iar relaţiile dintre ei, profitori şi jucători, sunt dintre cele mai bizare şi groteşti.

O infimă parte dintre cei care constituie galeriile echipelor de fotbal sunt, concomitent, şi componenţi ai segmentului de profitori de pe urma fotbalului, iar acest fapt le creşte autoritatea şi influenţa printre bieţii retardaţi care îşi pun pielea în băţ şi libertatea în pericol în numele unor valori care, paradoxal, nici nu există. Lupte de stradă, alcool, droguri, acte de vandalism, adevărate războaie cu alte galerii, cu oamenii de ordine, cu societatea, orice prilej de exhibare a violenţei gregare trebuie exploatat în viziunea acestor troglodiţi demni de toată mila şi lista stigmatelor pe care, prin gesturile lor sălbatice, şi le tatuează pe existenţe capătă dimensiuni monstruoase.

Peste această bucată de apocalipsă, cu care trăiţi în proximitatea căminelor fără să aveţi habar, aşezaţi impotenţa instituţiilor statului - jandarmeria, poliţia, parchetul, judecătoria - incapabile de reacţie nu din cauza vidului legislativ sau insuficienţei logistice (aşa cum vi se spune), ci exclusiv din cauza cârdăşiilor pernicioase pe care le au la toate nivelele cu cei care se învârt în lumea fotbalului, cârdăşii care le paralizează acţiunile şi le întunecă judecăţile!

Oameni buni, ceea răzbate în presă din străfundurile negre ale fotbalului românesc este abia un firav vârfuşor al aisbergului enorm al mârşăviilor care guvernează şi parazitează acest sport. Arbitri corupţi, retrogradări ale unor echipe care nu se conformează sistemului mafiot, încrengături economice ilegale între ligă, federaţie, televiziuni, cluburi, consilii locale, raporturi bolnave între politic şi fotbal, toate mizeriile cu iz de infracţiune săvârşite de impresari, presiunile de la loturile naţionale, arbitrariul de la nivelul deciziilor forurilor conducătoare din fotbal, bătăi în vestiare, războaie între galerii şi jucători, între galerii şi conducerile cluburilor, între galerii şi forţele de ordine, între galerii şi... alte galerii etc. etc. etc... reprezintă tot atâtea motive de articole demascatoare, de investigaţii poliţieneşti, de incriminări şi condamnări, de boicot public. Dar cine să le facă?!