Atacul cărţilor

Unul dintre viciile cele mai înrădăcinate în fiinţă-mi este nevoia de a intra în librării. De câte ori am ocazia, calc pragul câte unei librării şi iau pulsul societăţii, observând ce cărţi au mai apărut, ce cărţi se vând sau nu, ce cărţi sunt "vedete" şi care este motivul succesului lor (arta scriiturii, înţelepciunea revărsată din pagini, importanţa socială, economică, afectivă, politică, a mesajului cărţii...). Nu pot tăgădui că mă atrag librăriile şi pentru motive tactil-olfactive: sunt fascinat de textura fragedă şi de mirosul uşor înţepător al cărţilor proaspăt tipărite.


De câte ori mă mut vremelnic în altă localitate, primul locaş (deci, nu locaţie) pe care îl vizitez este librăria.

După o jumatate de viaţă pe care mi-am petrecut-o în preajma librăriilor, iată-mă în situaţia de a afirma că, deşi suntem una dintre naţiile care cumpărăm carte din greu, paradoxal, această "foame de citit" a românului nu se materializează nicidecum în nivelul lui de cunoştinţe. Am mai vorbit despre faptul că suntem un popor de cumpărători de carte şi nu de cititori, iar editurile, înţelegând snobismul ridicol în care sunt încremeniţi aşa zişii cititori, exploatează din plin această inexplicabila dorinţă de a epata a conaţionalilor noştri. Se vinde într-o veselie psihologie, parapsihologie, filozofie, dar modul în care gândesc şi se comportă din ce în ce mai mulţi conaţionali demonstrează cu evidenţă că nivelul cultural al cetăţenilor scade asimptotic către zero după ce aceştia îşi încheie studiile (atâtea câte sunt). Se vinde Jung, Freud, Kant, Hegel... îmi vine să şi râd... iar cumpărătorii cărţilor, populaţia României de astăzi, abia dacă au două-trei mii de cuvinte în vocabular.

Pornind de la consideraţiile de mai sus, observ cum, în ultimii douăzeci de ani, exact cum se întâmplă în televiziune, lumea relativ selectă a librăriilor de odinioară este invadată treptat de cărţi care sunt cu totul şi cu totul altceva în comparaţie cu ceea ce obişnuiam noi să numim, pâna mai ieri, carte. Biografii mondene, încercări literare avangardiste, combinaţii eclectice între diferite forme de literatura din diverse zone geografice, liste cu femeile cu care s-a culcat vreun Don Juan, prinţ de cartier, şi liste cu bărbaţii cu care s-a "iubit" (sic)" vreo duducă autohtonă, şi tehnicile, frecvenţa şi locurile în care au făcut aceste ghiduşii, nenumărate coduri prin care să ai succes, alte coduri prin care să-ţi gestionezi succesul, am văzut şi coduri prin care eşti învăţat cum să faci să... nu aibă şi ceilalţi succes...  , cărţi în care sunt dezlegate mistere care nu există sau mistere viitoare, cărţi ale unor autori contemporani (sic!) care susţin că nu au citit nicio carte în viaţa lor, cărţi în care îţi sunt prezentate metode prin care să fii fericit, prin care să ai o viaţă lungă, prin care să slăbeşti sau să te îngraşi, prin care să găteşti sau să ştii cât, cum şi de unde să cumperi, dacă ai hotărât că nu vrei să găteşti...

O invazie de carte care, în imensa ei majoritate, nu este altceva decât maculatură.

Plăcerea mea de a intra în librării este acum dublată de senzaţia de aventură pe care o am atunci când încerc - cu vigoare - să mă apăr de acest atac nestăvilit al cărţilor. Valuri de cărţi, scrise de autori imberbi şi semianalfabeţi care, pentru că au banii necesari, îşi tipăresc pe o plictisitoare şi aberantă înşiruire de imbecilităţi, de tautologii, sau, în cel mai bun caz, pe scrieri banle, lipsite de orice valoare literară, un nume pe care cred că l-au imortalizat, te ameninţă ostentative din rafturile sofisticate ale librăriilor de astăzi. Talazuri uriaşe de cărţi stau gata să se prăvălească peste oraşe şi locuri de scăpare nu există. Tsunami de cărţi care, mai devreme sau mai târziu, vor reuşi, paradoxal, să şteargă orice urmă de cultură din fiinţa şi din viaţa omului de mâine.