Despre box

Comentariile dinaintea meciului lui Lucian Bute cu jamaicanul Glen Johnson mă amuzaseră şi mă enervaseră ca de obicei. Pe de-o parte, cei care îl considerau pe Johnson un bătrânel venit la o ultimă reprezentaţie de complezenţă pentru a-şi asigura o pensioară rezonabilă, pe de altă parte, cei care cobeau cu meschină îngrijorare, afirmând că acest meci va fi cel mai dificil pentru pugilistul nostru.

Aşa că, atunci când timpul meciului s-a apropiat, din obişnuinţă, mi-am montat camera video în faţa încercatului meu televizor, ca să pot surprinde şi posta pe YouTube scontatul knock-out.
Apoi mi-am luat seama, am demontat trepiedul şi am pus camera video la locul ei, pentru că mi-am adus aminte că, din calculele pe care le tot făcusem cu privire la calităţile celor doi, rezultatul nu ar fi putut fi un K.O..

Am avut dreptate şi meciul s-a întins pe parcursul a douăsprezece reprize. Boxul pare uşor atunci când este practicat de profesionişti, iar Lucian Bute este un profesionist desăvârşit. A controlat meciul da capo al fine, neoferindu-i adversarului său şansa de a-şi etala puternicele lovituri de dreapta. Boxerul jamaican a fost obligat să-şi păzească permanent ficatul şi bărbia cu braţul drept şi, pur şi simplu, nu a putut să-şi pună în aplicare tactica. Upercutul asasin al lui Lucian Bute, care, de această dată, nu a punctat decisiv, i-a adus acestuia o nouă victorie, paralizându-l pe Glen Johnson.

Felicitări din toată inima dragului nostru compatriot! Răbdare să ai, Lucian, ca să poţi să-ţi suporţi conaţionalii hulitori, ignari, grosolani şi infatuaţi!

La ceva timp după victoria campionului nostru, am avut privilegiul să văd un meci al campionului filipinez Manny Pacquiao în compania pugilistului mexican Juan Manuel Marquez. Da, meciul în sine a fost un privilegiu. Pentru cei care înţeleg cât de cât boxul, meciul acesta a fost un regal. Lovituri rapide, deplasări ireale, o confruntare care seamănă mai mult a şah decât a box. Totul a decurs excelent până la momentul rezultatului, când, fără nicio ruşine, ghidaţi numai de interesele materiale enorme, care sunt asociate boxului profesionist, ale unor paraziţi insaţiabili, victoria a fost dată celui care fusese evident... înfrânt.

Nu vreau să par cârcotaş! Manny Pacquiao, campionul care a boxat în acest meci pentru o bursă de 20 de milioane de $, este un pugilist fenomenal. Mie îmi par ireale viteza lui de reacţie şi inteligenţa lui. Doar că, în acest meci, mexicanul Juan Manuel Marquez, un alt campion de excepţie care a avut o bursă de doar 5 milioane de $, a fost mai inspirat. A plasat lovituri mai clare şi a reuşit să eschiveze mai eficient decât filipinezul. Nu are rost să intrăm în amănuntele sordide ale boxului profesionist, însă pentru mine este aproape clar că profitorii din această lume a banilor, făcuţi repede şi cheltuiţi la fel de repede, reuşesc de prea multe ori să strice spectacolul, să nedreptăţească sportivi exemplari şi chiar să distrugă speranţe, destine, cariere...

Îmi amintesc, la repezeală, câteva decizii injuste din lumea boxului, printre care chiar şi cea din meciul lul Leonard Doroftei cu americanul Paul Spadafora şi nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva şi Lucian Bute va fi victima unor aranjamente de culise atunci când va fi vremea să meargă să boxeze în Statele Unite ale Americii, acolo unde este împins să meargă, spunându-i-se fals că doar aşa ar putea să-şi demonstreze valoarea.

Cred, mai degrabă, că, înveninaţi de o invidie corozivă, cei care bat monedă pe meciurile pe care Lucian Bute ar trebui să le dispute în Statele Unite ale Americii, mizează chiar pe un scenariu în care campionul româno-canadian îşi va pierde centura şi mitul acesta minunat, care ne alină marasmul neaoş şi ne ostoieşte nevoia de mândrie naţională, se va spulbera. La ce ne-ar folosi? La ce i-ar folosi lui Lucian Bute să boxeze pe câteva milioane de $ şi apoi să devină amintire, când ar putea să fie campion mult şi bine, neacceptând să-şi compromită şansele în lumea americană a boxului trucat, contrafăcut?

Eu, unul, nu cred că Lucian Bute ar trebui să se bată în Statele Unite ale Americii. Fără îndoială, calitatea boxului pe care-l practică campionul nostru nu are echivalent în bagajul tehnico-tactic al eventualilor lui adversari. Nu există niciun alt boxer la categoria lui care să aibă calităţile lui Lucian Bute la ora actuală şi, de pe această poziţie, recunoscută de mai multe reviste şi instituţii de renume din boxul profesionist, Lucian Bute ar trebui să impună el locurile de desfăşurare ale meciurilor. Asta, până când va ajunge cap de afiş şi beneficiarul bursei celei consistente într-un meci din Las Vegas, de exemplu. Lucian Bute poate să boxeze în Canada, pentru burse de 2, 3 milioane de $ chiar până la sfârşitul carierei, dacă nu i se oferă în Statele Unite ale Americii bursă de 10, 15 milioane de $ pentru reunificarea centurilor şi dacă nu are el bursa cea mai consistentă. Altfel, nu există garanţiile unui meci care să aibă o decizie corectă şi, în lipsa unui knock-out, puţin probabil la acel nivel, pe care Lucian Bute să i-l administreze eventualului adversar, posibilitatea unei victorii la puncte, chiar evidente, este extrem de scăzută.

Lucian Bute nu este un pugilist spectaculos. Nu se bate orbeşte, aşa cum aşteaptă publicul american şi aşa cum făcea - spre exemplu - Leonard Doroftei. El are un talent (printre multe altele) extrem de important pentru boxeri: anticipaţia, iar acest talent, alături de o condiţie fizică extraordinară, îl transformă pe Lucian într-o maşină de box, extrem de ergonomică şi, pe cale de consecinţă, de eficientă. Loviturile lui Lucian sunt mereu mai bine plasate ca cele ale adversarilor lui, deplasările lui sunt mai rapide şi mai eficiente, eschivele lui sunt prompte şi demobilizatoare pentru adversari. Intensitatea loviturilor creşte odată cu trecerea timpului, aşa încât acestea devin cu atât mai devastatoare pentru adversar, cu cât acesta oboseşte mai mult, iar timpii lui de reacţie scad.

Toate aceste calităţi nu reprezintă însă garanţii ale unor lupte pe viaţă şi pe moarte, aşa cum îşi doreşte publicul american, ci, dimpotrivă, înseamnă meciuri tactice, în care loviturile sunt rare şi în care boxul se transformă într-un dans... Astfel de meciuri plac mai degrabă specialiştilor, teoreticienilor, celor care cunosc boxul mai adânc decât de imaginea unei arcade sparte sau cea a unui ochi tumefiat.

Teamă îmi este de un meci al lui Lucian Bute pe târâmul boxului american!