Legea sănătăţii şi... nesănătoşii

A devenit o enervantă cutumă naţională ca fiecare mare proiect de reformă al actualei coaliţii de guvernare să fie anunţat de către preşedintele ţării şi, apoi, cu deplin autism şi ridicol de profundă râvnă, fiecare dintre noi - inclusiv cei care ar fi chemaţi să-l promoveze şi să-l susţină - să punem umărul la îngroparea lui definitivă în discuţii viscerale, infantile, tangenţiale şi paralele cu esenţa subiectului scos în piaţa publică. La sfârşit, de fiecare dată, ajungem să ştim despre tema de discuţie exact atât cât ştiam şi atunci când habar nu aveam că ea ar putea deveni vreodată temă de discuţie: adică mai nimic.


Există o pleiadă de "magicieni ai diversiunii" (sic!) care dau probe cotidiene de infantilă măiestrie în a deturna discuţiile de la miezul problemelor inducându-şi conlocutorii şi auditoriul într-un definitiv marasm al înţelegerii, într-o de netrecut mlaştină a confuziei. Prin studiouri de televiziune, pe paginile ziarelor online, pe blogurile personale, în subsolurile articolelor sunt nenumăraţi paraziţi care, ca la un semn, sunt gata să-şi etaleze gama largă de instrumente cu care să te împiedice cu orice chip să ajungi la o cât de firavă înţelegere a subiectului, subiect care nu poate transcende, în aste condiţii, de la stadiul de formă fără fond.

Totuşi, te-ai aştepta ca măcar iniţiatorii şi susţinătorii demersului să aibă un plan cu ajutorul căruia să-şi facă auzite motivaţiile, să-şi expună argumentele. Te-ai aştepta ca măcar ei să priceapă că nu trebuie să dea apă la moară celor care, prin trunchieri, scenarii, minciuni etc. încearcă să deturneze atenţia unui popor şi-aşa lipsit de un nivel rezonabil de pricepere. Ei bine, în ciuda tuturor aşteptărilor, chiar iniţiatorii şi susţinătorii proiectului reformator se poziţionează repede şi fară echivoc printre aceia care, lăsându-se pradă contradictoriului superficial al unor dispute verbale sterile, renunţă la a-şi face cunoscută în esenţă tema lansată în discuţie publică.

Tot astfel se întâmplă chiar acum şi cu proiectul Legii Sănătăţii. Lansat în discuţie de domnul preşedinte Traian Băsescu în urmă cu câteva zile, proiectul de lege a fost transformat într-o mijoarcă naţională, al cărei scop este crearea unei cât mai profunde confuzii. Totul s-a redus la un aşa-zis război între domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul Raed Arafat, medicul care a pus bazele conceptuale ale Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD), când, în realitate, miza Legii Sănătăţii propuse discuţiei este infinit mai importantă decât obiecţiile pe care domnul Raed Arafat le-a ridicat.

Ca de obicei, domnul Traian Băsescu reuşeşte, prin atitudinea intempestivă şi exprimarea dură, să arunce în plan secundar exact lucrul cel mai important pentru o mare parte dintre cei care sunt rezonabil interesaţi de acest proiect legislativ şi să le dea apă la moară acelora care, numeroşi şi neobosiţi, îi pândesc exact astfel de ieşiri, astfel de derapaje.

Atitudinea domnului Raed Arafat este, mai degrabă, una de natură visceral-politică. Oricum ar încerca dumnealui să-şi justifice vehemenţa contestării proiectului de lege şi demisia precipitată, motivele nu există în textul prezentat de comisia prezidenţială care s-a ocupat de elaborarea şi de redactarea lui. Ceea ce este de neînţeles, mai ales în condiţiile în care scenariul acesta s-a tot repetat în ultimul timp (în cazul fostului rege, în cazul propunerii de modificare a Constituţiei, în cazul reorganizării administrativ teritoriale etc.), este reacţia inadecvată a preşedintelui, aproape isterică, împotriva domnului Raed Arafat.

Cum să nu-ţi dai seama că arunci în aer orice încercare ulterioară de a dezbate rezonabil o lege de o enormă importanţă, dacă îl apostrofezi public pe un om care, indiferent de modul enervant, visceral, malign, în care a acţionat la acest moment, este totuşi un reper naţional de excelenţă profesională? Cum să fii atât de lipsit de diplomaţie şi de prevedere încât să rişti ca munca unui colectiv de oameni care îl exced profesional cu preaplin pe domnul Raed Arafat să nu poată ajunge la cunoştinţa celor care sunt sătui de ineficienţa şi parazitismul agresiv ale actualului sistem naţional de sănătate?

Membri Comisiei Prezidenţiale de Sănătate

Am râs copios când am citit pe internet sloganurile de mobilizare (sub stindardul verticalităţii domnului Raed Arafat) a maselor de contestatari ai preşedintelui, ai Guvernului, ai Partidului Democrat Liberal, pentru că absurdul lor este de-un infantilism absolut, la fel cum am râs de cotidianul Evenimentul Zilei care s-a grăbit să-l înfiereze tovărăşeşte pe părintele SMURD, scoţându-i rapid dosarul de la naftalină (articol Evenimentul Zilei), imediat cum a mişcat în front (era erou ieri, pe când era la putere şi este infractor azi, când s-a transformat în portdrapel al opoziţiei). Râd, uimit şi întristat şi de aceia care îi atribuie domnului Raed Arafat merite pe care nu le va putea justifica niciodată, după cum râd din plin de opoziţia care, lipsită de figuri emblematice - carismatice şi merituoase -, l-a adoptat cu înfrigurare. Râd de eforturile inutile pe care domnul Cristian Vădescu, Preşedintele Comisiei Prezidenţiale care s-a ocupat de realizarea acestui proiect de lege, se căzneşte să alfabetizeze aşa-zişi jurnalişti care sunt interesaţi de orice altceva în afară de... lucrurile pe care le are de transmis domnul Cristian Vlădescu, mai ales că dumnealui este sabotat din plin chiar de cel care îi este şef: de domnul Traian Băsescu. Râd eu, dar nu prea e de râs!

Orice aţi spune domniile voastre, avem atâţia nesănătoşi în ţara asta încât, fără o reformatoare Lege a Sănătăţii, copleşitoarele dar reversibilele boli actuale s-ar putea să devină cronice. Definitive.