vineri, 27 aprilie 2012
Moţiunea de (auto)cenzură
Ne tot spunem că moţiunea de cenzură este un instrument democratic, aflat la îndemâna parlamentarilor, prin care opoziţia, în special, încearcă să demonstreze, cu ajutorul votului în plenul Parlamentului, că Guvernul aflat în exerciţiu nu mai are susţinere parlamentară. Simplu. La o minimă analiză logică a instrumentului democratic numit moţiune de cenzură, observăm că el nu este o metodă de sondare a susţinerii parlamentare şi a popularităţii unui guvern, ci că, dimpotrivă, ar trebui să fie confirmarea formală a unei realităţi preexistente: lipsa unei majorităţi parlamentare care să susţină guvernul aflat în exerciţiu şi, pe cale de consecinţă, imposibilitatea punerii în aplicare a programului de guvernare.
La noi, ca la nimenea! Departe de a fi instrumentul cel mai important al unei opoziţii responsabile şi interesate de bunul mers al treburilor de stat, moţinea de cenzură nu este altceva decât butaforia unui circ mediatic prin care nişte aventurieri caraghioşi şi gratuit dezinhibaţi caută cu disperare să convingă un public televizac, ignar, abulic, uşor de manipulat, că-şi binemerită poziţia de paraziţi privilegiaţi în cel mai înalt for al ţării şi că sunt singurii interesaţi de binele concret al cetăţenilor.
Sprijiniţi de trusturile media aservite - locante greţoase ale renunţării definitive la moralitate şi oficine insalubre ale unor planuri mafiote diabolice şi otrăvitoare - cele câteva minţi strategice din opoziţie se folosesc de instrumentul moţiunii de cenzură ori de câte ori observă mici oscilaţii în graficele lor electorale. Dacă popularitatea opoziţiei se află în tendinţă de creştere (cum se întâmplă în cazul de astăzi), hop!, apare şi o moţiune de cenzură, care să creeze impresia de amploare fără margini a momentului, de importanţă majoră a clipei. Dacă, dimpotrivă, sunt semne că electoratul începe să şovăie, hop!, din nou este trântită pe tapet o moţiune de cenzură pentru a resuscita interesul alegătorilor.
Nici nu mai are importanţă că motivele moţiunilor sunt inconsistente, puerile şi, uneori, îndreptate chiar împotriva unor legi votate în Parlament! De căpătâi devine nevoia opoziţiei de a îşi exhiba, în cele mai bizare forme, dispreţul agresiv şi grosolan pe care îl are faţă de persoanele care guvernează astăzi, faţă de partidele de guvernământ şi de cetăţenii care susţin aceste partide, faţă de preşedintele statului, înainte de orice, căci, da, fiecare acţiune politică a opoziţiei, indiferent împotriva cui s-ar îndrepta, are, în subsidiar, o componentă de agresivitate la adresa preşedintelui statului.
Părerea mea este că puterii i s-a oferit o nouă ocazie să iasă primenită în faţă unui electorat zdruncinat de masivele trădări din Partidul Democrat Liberal şi să mai câştige o rundă din războiul inegal pe care îl duce împotriva demagogiei, populismului, aroganţei şi manipulării grosolane.
Poate că ar trebui să mă bucure diletantismul unor oameni ca domnii Ponta şi Antonescu, care reuşesc să se compromită şi să-şi obtureze accesul la putere cu fiecare demers politic pe care îl întreprind! Poate că tocmai acţiunile imbecile ale dumnealor reprezintă garanţia că voi fi scutit de ruşinea de a fi reprezentat (intern şi internaţional) în următorii ani de ipochimene precum cele amintite! Nu pot să trec, însă, peste o acută nevoie a mea de reţinere şi de echilibru din partea oamenilor politici de astăzi. Nu pot să nu pretind, cu vehemenţa omului ajuns la limita dezgustului în faţă deşănţării, o moţiune de autocenzură pe care să şi-o impună şi la care să mediteze cu seriozitate toţi oamenii politici de astăzi!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trădare să fie, da' s-o ştim şi noi!
RăspundețiȘtergerela data de Vin 27 Apr 2012 - 16:12 Quasimodo (Online)
Guvernul cu cea mai scurtă existenţă (78 de zile) a căzut şi, ca să-mi contrazică ideile de la începutul articolului, opoziţia dovedeşte că ştia ea ce ştia atunci când a pornit acest demers bazat, practic, pe nimic, din punct de vedere formal, fiindcă de inexistenţa motivelor moţiunii de cenzură rămânem la fel de convinşi.
Practic, partidele de guvernământ au cedat presiunii mediatice şi l-au trădat pe incomodul domn Ungureanu. Obişnuiţi cu pomeni electorale care să le rezolve lipsa de iniţiativă de peste ani şi să facă uitate abuzurile la care s-au dedat, cei mai vulnerabili membri ai coaliţiei guvernamentale au părăsit intempestiv barca greoaie, pe cale să se scufunde, a puterii, atunci când au înţeles că actualul Guvern nu are cum să mai respecte păguboasa cutumă. În realitate, ei le fac un bine nesperat partidelor pe care le trădează,... dar, despre asta, vom mai vorbi.
Mingea politică este acum în mâinile domnului Traian Băsescu şi eu aştept cu nerăbdare riposta domniei sale. Oricum, din punctul meu de vedere este puţin probabil ca preşedintele să-l desemneze premier pe domnul Ponta, mai ales în urma maimuţărelilor la care acest lider al opoziţiei s-a dedat în timpul dezbaterilor pe marginea moţiunii de cenzură.
Una peste alta, astăzi este o zi tristă. O zi care seamănă cu aceea în care am aflat că domnul Isărescu nu a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2000, sau cu aceea în care am văzut cum 322 de parlamentari aroganţi, în dispreţul avizului Curţii Constituţionale şi al cetăţenilor, au hotărât suspendarea preşedintelui statului.
Un lucru nu trebuie să uităm nicicând! Acela că nimic din ceea ce se întâmplă din punct de vedere politic la un moment dat nu are caracter definitiv. Nimic nu este ireversibil şi ireparabil în politică şi niciodată, cu niciun chip, nu trebuie să renunţăm la raţionalitate şi la echilibru. Ceea ce se întâmplă astăzi este o înfrângere a raţiunii şi a bunului simţ, iar ceea ce se preconizează că se va întâmpla la următoarele alegeri va completa şi va exacerba această înfrângere. Asta nu înseamnă, însă, că trebuie să renunţăm la bun-simţ şi la raţionalitate.
Puterea de până acum câteva ore nu reuşeşte să fructifice ocazia de a-şi spăla imaginea şi se afundă în ambiguitate, pe când opoziţia se trezeşte în faţa unei probleme care va fi mult mai complicată şi mai fierbinte decât pot ei înţelege acum.
Aşteptăm să vedem următoarele episoade!
Firescul democraţiei?
RăspundețiȘtergerela data de Dum 29 Apr 2012 - 12:28 Quasimodo (Online)
Şi, totuşi, preşedintele Traian Băsescu trece peste toate adjectivele cu care l-a evaluat până acum pe domnul Ponta şi îl aşează în fruntea unui Guvern al Uniunii Social Liberale, în pofida inconsistenţei evidente a acestui parvenit politic infantil. Convins, poate, că nimicul Titulescu îşi va scrânti gâtul sub imensa şi incomoda pălărie a funcţiei de prim-ministru, domnul Băsescu ne spune, hăhăind copios, că nu trebuie să ne impacientăm şi că numirea domnului Ponta, singurul nume propus pentru funcţia de prim-ministru în urma consultărilor domniei sale cu partidele politice, este un demers perfect democratic.
Nu, zău, domnule Băsescu? Să dai pe mâna rece a mafiei care stă în spatele Uniunii Social Liberale o naţiune care, chiar autistă din punct de vedere politic în cea mai mare parte a ei, a acceptat să facă sacrificii materiale enorme tocmai pentru a nu mai ajunge la resursele statului oameni ca Năstase, Mitrea, Tăriceanu, Voiculescu, Vântu şi ca celelalte sute de infractori şi aventurieri care au sugrumat economia acestei ţări şi ne-au furnizat cu cinism cel mai desăvârşit marasm, vi se pare o acţiune perfect democratică? Vi se pare că dialogurile penale ale domnilor Vântu, Voicu, Roşca Stănescu şi ale altora ca ei, sunt pură literatură fantastică creată de nişte minţi schizoide? Vi se pare că este democratic să li se permită accesul la putere unor oameni atât de "pricepuţi" precum Chiuaru, Adomniţei, Andronescu, Câmpean, Nica, Vosganian etc.?
Ei bine, mie nu-mi pare că democraţia are de-aface cu Uniunea Social Liberală şi mă tem că această schimbare de putere, departe de a face parte dintr-un firesc ciclu democratic, nu este altceva decât victoria de etapă (vremelnică, sper!), a unor structuri politioco-economico-mediatico-mafiote pe care, cei care astăzi le susţin, bieţi conaţionali de-ai noştri tembelizaţi de deşănţata şi asidua manipulare mediatică, neîntreruptă în ultimii ani, vor trebui să le ducă în spate şi să le îndure parazitismul la niveluri mult mai înalte decât cele despre care fabulează ei astăzi pe forumuri şi prin pieţele pubilce, când se referă la "hoţiile" făcute de guvernele domnului Boc.
Sper ca acum, când oamenii vor vedea ipochimenele care vor (re)veni să le administreze banii, existenţele, viitorul, când vor începe să observe cum justiţia, şi-aşa şchioapă şi părtinitoare, se va întoarce în vechea matriţă a corupţiei totale, când se vor trezi trataţi cu aroganţa grosolană, din timpul guvernelor Năstase şi Tăriceanu, a funcţionarilor publici, când nedreptăţile şi abuzurile vor deveni reguli, vor înţelege de ce, departe de a fi ideală, ireproşabilă, perfectă, puterea de până mai ieri a fost optimă pentru o ţară aflată la nivelul de dezvoltare al României.