Avem, încă de vineri, 18 mai 2012, o campioană naţională la fotbal: C.F.R. Cluj 1907. O campioană care, în pofida tuturor maşinaţiunilor unei şlehte de detractori diabolici şi ranchiunoşi, reuşeşte să-şi respecte norma cu care ne-a obişnuit o dată la doi ani şi să demonstreze tuturor că, într-o lume a fraudei, imposturii şi parvenirii, profesionalismul şi onestitatea pot triumfa. Opt trofee în... cinci ani!!!
Am fost dezgustat şi îngrozit de dimensiunea mizeriei morale ale celei mai vocale păţi din lumea pestriţă a celor care se învârt în fotbal, atunci când am fost martor la circul periculos la care s-au dedat jucătorii şi oficialii celeilalte echipe din Cluj.
Las la o parte decrepitudinea morală a unor oameni care, orbiţi de câştiguri uşoare, venite cu "valize" certificate de o justiţie imbecilă, au pornit un jihad fratricid care nu mai avea nimic de-aface cu competiţia sportivă, însă nu pot să trec cu vederea elucubraţiile unor aşa-zişi conducători din fotbalul românesc şi ale unor pseudo-jurnalişti (cu aluri de supozitoare şi înfăţişări de guvizi) care încercau să ne demonstreze că victima trebuie privită drept călău şi trebuie... lapidată.
Jucătorii C.F.R.-ului au dat dovadă de enorm caracter şi, înainte de a le mulţumi pentru faptul că sunt nişte sportivi atât de înzestraţi, trebuie să le mulţumim pentru faptul că sunt nişte oameni cu caractere minunate, care, prin exemplul lor, contrabalansează, cât de cât, imensa mizerie caracterială a conaţionalilor noştri.
Doar decrepitudinea morală autohtonă poate să-i facă pe unii (ne)oameni să afirme că pentru evenimentele de la Cluj sunt vinovaţi în vreun fel jucătorii C.F.R.-ului. Doar perfidia şi imoralitatea profundă îl pot determina pe un (ne)om să afirme că meciul ar fi trebuit rejucat sau că ambele echipe ar fi trebuit să piardă. Lipsa aceasta de spirit justiţiar şi echidistanţă, împletită păgubos cu dublul standard şi cu toleranţa în faţă propriilor căderi morale, nu au cum să ne facă pe noi, pe români, nişte cetăţeni demni ai planetei. Vom fi mereu tributari acestui suflet negru, câinos, retardat, cu care, din nefericire, ne-am pricopsit de-a lungul veacurilor.
Victoria echipei acesteia, atât de hulite printre conaţionalii mei, reprezintă, în fapt, pe lângă victoria profesionalismului de tip prusac, o enormă victorie a tuturor acelora cărora le repugnă malversaţiunea, perfidia, găunoşenia suficientă şi arogantă, parvenitismul, prostia fudulă etc., adică, o victorie mică împotriva mentalităţii unei copleşitoare majorităţi a acestui nefericit popor. O victorie a bunului simţ şi a moralităţii în faţă "românismului" ignar, agresiv, greţos. Din nefericire, războiul este demult pierdut...
Felicitări domnului Andone, domnului Mureşan, domnului Paszkany! Felicitări tuturor jucătorilor echipei clujene! Ar fi minunat dacă epilogul ediţiei de campionat 2011-2012 ne-ar ajuta să înţelegem, pe aceia dintre noi, cei mai mulţi, care avem enormă nevoie de asta, că recidiva în performanţă nu are legătură cu hazardul, cu Fortuna, cu norocul. Continuitatea în performanţă nu este întâmplătoare.
Foto preluată de pe Google

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu