Telenovela Năstase

Senzaţia imediată pe care o ai în momentul în care asişti, chiar episodic şi dezinteresat, la evenimentele publice ale ultimelor zile este aceea de artificialitate grosieră, de spectacol de teatru pus în scenă de un regizor ignorant şi interpretat de o societate transformată ad-hoc într-o enormă şi disfuncţională masă de actori afectaţi, cabotini, ridicoli până la absurd...

Voiam să mă alătur şi eu corului de oameni care au adus un laudaţio instanţei care l-a condamnat pe fostul prim-ministru al României şi să subliniez faptul, de necrezut până mai ieri, că magistraţi români reuşesc cumva, pentru prima dată, mai de voie, mai de nevoie, să fractureze cutuma otrăvitoare a absolvirii frauduloase, ilegale, imorale, ilogice, a potentaţilor infractori ai zilei.
Chiar dacă procesul a fost unul nejustificat de îndelungat şi pedeapsa este infimă în comparaţie cu crima infractorului Năstase Adrian, hotărârea completului de judecată părea că vine să dea o gură de oxigen democraţiei contorsionate din România.

N-a fost să fie! Abia aflaţi pe un părelnic făgaş normal al funcţionării instituţiilor de stat, ne-am trezit aruncaţi din nou în plin feudalism în urma ultimelor întâmplări, iar aici nu vorbesc despre gestul suicidar al condamnatului Năstase Adrian - gest firesc şi previzibil, dacă este să ţinem cont de imposibilitatea acestui om de a înţelege esenţa instituţională a societăţii occidentale spre care România aspiră declarativ -, ci despre bâlbâielile primitive ale unor oameni care ar fi trebuit să pună în aplicare regulile simple, perfect lizibile şi neinterpretabile, ale normelor referitoare la detenţie, bâlbâieli care demonstrează cu preaplin că domnul Năstase Adrian este, în realitate, exponentul unei mase enorme de oameni care nu înţelege că beneficiile statului de drept nu pot fi culese decât în condiţiile respectării normelor de funcţionare ale statului de drept.

Pseudo-detenţia domnului Năstase vine să mai înfigă un cui în sufletul de catran al unui Guvern născut mort, căci cărui condamnat definitiv din România, după o tentativă de suicid, i se permite să fie vizitat de rude şi prieteni, pe patul de spital, de ziua lui? Gafele domnului Rus, ministrul internelor, arată o nouă schilodenie structurală a şi-aşa prea diformului executiv încropit de Uniunea Social Liberală.

Totuşi, în ciuda circului ulterior, hotârea de condamnare a fostului prim-ministru român rămâne o declaraţie de independenţă pe care o parte a judecătorilor din România o face în faţă unei Puteri politice pornite tocmai pe intimidarea şi aservirea instituţiilor de stat pe care nu le pot coordona direct. Magistraţii judecători dau prima probă concludentă a independenţei lor. Bine ar fi ca această independenţă să nu se transforme în arbitrar şi, mai apoi, într-o monedă de schimb, care, în viziunea lor, să-i facă egalii celor care vin acum la Putere!

Cred şi sper ca această condamnare să se transforme într-un reper al independenţei sistemului de justiţie şi într-un avertisment serios pentru atât de veroşii noştri politicieni!