Fumul din ventilator

Căldură mare, monşer, în luna lui cuptor a anului în curs. Şi la propriu, şi la figurat. Dacă pe unii îi trec năduşelile luptându-se din răsputeri să siluiască statul de drept, alţii, mai insipizi şi nechemaţi, mai grăjdani, în ultimă instanţă, transpiră abundent prin subteranele moralităţii încercând să planteze fum în creierii extrem de relaxaţi ai poporului stupid, folosindu-se de ventilatorul acromegalic în care s-a transformat presa acestei ţări.

Sunt atât de multe metodele de aburire a electorului neaoş, captiv somnului propriei raţiuni şi, tocmai din această pricină, damnat perpetuu la marasm şi pauperitate, încât timpul nu ne-ar prisosi niciodată spre a le demasca şi analiza.
Şi nici nu-i de mirare, fiindcă, cu fiecare căpuşor creţ şi gură slobodă care se năimeşte timid întru apărarea fărădelegii noii Puteri, paleta largă a acestor metode de manipulare se îmbogăţeşte. Uneori, dinamismul agresiv, prolific şi cameleonic, al acestor practici de diversiune îi ia prin surprindere chiar şi pe autorii lor, lăsându-i (pentru prea puţin timp, cred eu) muţi de auto-admiraţie în faţă propriei ingeniozităţi.

Voi trece şi eu în revistă câteva astfel de bune practici (sic!) ale aparatului de propagandă al actualei Puteri, deşi impresia mea că oamenii aceştia au o schilodenie congenitală a organului care le-ar permite accesul la logica simplă, tinde să se metamorfozeze într-o quasi-certitudine ce, în mod normal, ar trebui să mă facă să nu le consider faptele demne de atenţie. Nu trăim, însă, vremuri obişnuite!

Minciuna sfruntată este numele celei mai utilizate arme dolosive a trâmbiţelor Uniunii Social Liberale. Plagiază pe de-o parte, spun că nu plagiază pe de alta. Vorbesc despre demisie în limba română pentru un jurnalist occidental, afirmă apoi că jurnalistul este nepriceput la... engleză şi că nu a înţeles bine ideea cu demisia. Plătesc poliţe politice prin decapitări ale unor instituţii de stat, pe de-o parte şi afirmă că dinamizează activitatea acelor instituţii prin măsurile luate, pe de altă parte. Încalcă decizia Curţii Constituţionale privitoare la instituţia care trebuie să reprezinte statul român la Consiliul Europei, dar afirmă, fără să simtă vreun fior de ruşine, că respectă deciziile acestei Curţi. Afirmă că toate deciziile Curţii Constituţionale au fost publicate în Monitorul Oficial, dar decizia care îi confirmă Preşedintelui statului dreptul de a reprezenta România în organismele europene în care suntem parte nu a fost publicată nici măcar astăzi, la trei săptămâni de la redactarea ei. Îi iau dreptul Curţii Constituţionale de a se pronunţă cu privire la înlocuirea Preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi, deşi judecătorii spun clar că nu se pot pronunţa cu privire la sesizarea primită din partea Opoziţiei, Puterea dezinformează susţinând confirmarea de către Curtea Constituţională a constituţionalităţii a giumbuşlucurilor periculoase pe care le-au întreprins ei în Parlament. Nu mai vorbim de discursurile duble, mincinoase, ale prim-ministrului, susţinute la Bruxelles şi în ţară, la distanţă de câteva ore, care, de la tonul umil, resemnat şi plângăcios, utilizat în faţă înalţilor demnitari europeni, se revigorează subit, trecând la cel arţăgos, zeflemitor şi înfumurat, în faţa jurnaliştilor români. Sunt mii de astfel de minciuni lansate de noua Putere în fiecare oră în care ne-a bucurat cu exercitarea deplină a dreptului ei constituţional de a guverna ţara.

Diversiunea prin evocarea unor fapte reprobabile, reale sau imaginare, ale adversarilor politici, este o altă metodă de a lansa fumigene în ochii electoratului şi de a minimaliza propriile inadecvări, derapaje, infracţiuni. Şi ce dacă fac şi ei fărădelegi?! Ce, ăilalţi nu au făcut? Toţi facem fărădelegi. Cine-i neprihănit să ridice piatra. De la Platon încoace, toţi plagiem, toţi furăm, toţi înşelăm. Da, aş adăuga eu, dar nu toţi avem şansa să ne dăm imbecilitatea în vileag la televizor, îndrugând braşoave! Relativizarea gravităţii unei infracţiuni prin teza că şi alţii, aflaţi, până mai ieri, în aceleaşi poziţii de putere, s-au dedat la acelaşi tip de comportament este o practică îndelung exersată de penalii politicieni ai României contemporane.

Bagatelizarea faptelor imputabile şi aruncarea lor şi a urmărilor lor în derizoriu este o altă metodă de manipulare. "Da ce, dom'ne, a tăiat capu' cuiva?" se arată ofensaţi tot felul de apărători ai actualei Puteri. Nimic nu este destul de grav în comportamentul noilor instalaţi din Palatul Victoria ca să merite riscul unei demisii de onoare. Folosindu-se fraudulos de principiul prezumţiei de nevinovăţie (funcţional doar în instanţele de drept), eludând situaţiile evidente de inadvertenţă şi de neadecvare, ba, chiar călcând peste orice scrupul şi terfelind legile şi regulamentele, la propriu, noii guvernanţi îşi îndeasă temeinic capul între urechi şi, deşi toţi copoii democraţiei (cei oneşti şi raţionali) îi latră de mama focului, trec mai departe, asigurându-ne cu desăvârşită imbecilitate că, după ce-şi vor fi atins ei scopurile, lucrurile vor reveni la normal.

Cu cât faptele acestor conaţionali iresponsabili sunt mai grave, cu atât mai groasă devine perdeaua de fum pe care acoliţii lor încearcă să o vâre în ochii electoratului şi ai Uniunii Europene. Doar că, din fericire pentru poporul ăsta, atât de infantil şi, ca o consecinţă directă a infantilismului, atât de chinuit, instituţiile Uniunii Europene au ochelari de protecţie împotriva unor astfel de practici, iar acest fapt face ca lupta de aici, din ţară, împotriva restauraţiei şi a întoarcerii în timpurile fărădelegii omniprezente de până în 2005 să devină mai uşor de dus, de susţinut, de îndurat. Până la urmă, este o luptă chinuitoare împotriva unor bieţi fraţi de-ai noştri, reduşi la condiţia de dobitoace tocmai de către mafioţii care-şi spun astăzi politicieni.