Oţelul Galaţi - campioană

S-a săvârşit campionatul intern de fotbal. Abia răzbătând de sub stratul gros de mizerie caracterială al trepăduşilor care infestează această industrie, fotbalul românesc a fost înfrânt încă o dată, fără putinţă de tăgadă şi fără şanse de revenire.

În condiţiile date, aşa cum preconizam toţi cei care înţelegem cât de cât jocul în sine şi fenomenul din spatele lui, echipa lui Marius Stan şi a lui Dorinel Munteanu a reuşit performanţa de a duce cupa campionilor diviziei principale de fotbal la Galaţi, în Moldova, pentru întâia dată de la inventarea fotbalului pe mioriticele plaiuri. Fără îndoială, indiferent de calitatea îndoielnică a competiţiei şi a fiinţelor care parazitează acest sport, fotbaliştii muncitori şi norocoşi ai lui Dorinel Munteanu merită felicitări şi aplauze.
Toată echipa din Galaţi, împreună cu susţinătorii ei, merită momentul lor de recunoaştere şi de admiraţie.

Mulţi se întreabă, poate, de ce Oţelul? Cum de este posibil, pentru a doua oară după Urziceni, ca o echipă mică, din provincie, fără buget şi fără valori individuale, să reuşească o astfel de performanţă? Care este reţeta succesului şi care este acel atribut al echipei moldave care a făcut diferenţa faţă de celelalte echipe părelnic mai dotate, mai galonate, mai pregătite pentru competiţie?

Pentru mine răspunsul este simplu: normalitatea. Într-o societate în care nimic nu stă logic, oblu, cum se cuvine, perseverenţa unui grup de oameni - conducători şi sportivi - în a se comporta normal, firesc, raţional, a condus la performanţă. Normalitatea este aceea care i-a determinat conducătorii gălăţeni să nu intre în capcanele greţoase ale unei prese sportive tabloidizate. Normalitatea i-a făcut pe fotbaliştii Oţelului să nu-şi ia lumea în cap crezându-se zmei şi să nu le tremure picioarele atunci când şi-au dat seama că este posibil să scrie istorie. Justa apreciere a societăţii româneşti mizere în inteiorul căreia se practică acest minunat sport şi firescul comportamentului civilizat în faţa aberaţiei comportamentale a ipochimenelor îngreţoşante care infestează fotbalul i-au ajutat pe gălăţeni să-şi realizeze un vis care părea intangibil. Felicitări şi plecăciune în faţă merituoasei campioane.

Poate că ar trebui să aduc aminte şi despre echipele concurente ale campioanei şi despre personajele insalubre care le conduc şi care vorbesc în numele lor, despre eşecurile previzibile şi dureroase ale echipelor bucureştene (cu tradiţie; sic!  ), sau despre durerea suporterului trădat şi înşelat care sunt faţă de mocirla în care este târâtă echipa mea de suflet, Universitatea Craiova... Nu voi scrie, însă, despre aceste lucruri (acum) pentru că oţelarii merită atenţia noastră integrală, precum şi admiraţia. Felicitări şi succes în Liga Campionilor!

Fotografie preluată de pe site-ul echipei Oţelul Galaţi.