Stefani Joanne Angelina Germanotta este numele real al fetei obişnuite, banale şi submediocre, dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, care stă în spatele personajului pe care noi toţi, aut volens, aut nolens, îl ştim ca Lady Gaga.
Astăzi, joi, 16 august 2012, în anul în care se preconizează un nou sfârşit al lumii ratat la mustaţă, avem şansa de a o putea urmări, evoluând la Bucureşti, pe una dintre senzaţiile lumii muzicale mondiale, câştigătoare a mai multor premii internaţionale pentru muzică şi... artă, inegalabila Lady Gaga.
Într-un spectacol grandios, ale cărui dimensiuni se măsoară în numărul de maşini de transport, în tone de materiale, în kilometri de cabluri, în mii de metri de suprafaţă de zbenguială, în sute de kilowaţi şi nu mai ştiu ce ordine de decibeli şi de lucşi, spectacol pe care artista anului... 2010 şi una dintre cele mai influente femei ale lumii (sic!) promite că îl va face de neuitat pentru aceia care s-au încumetat să plătească pentru a fi martori ai acestui eveniment memorabil.
Se vor asculta versuri profunde şi mobilizatoare, măcar, dacă nu înălţătoare:
Îţi vreau răul,
Vreau boala ta!
Vreau totul,
Atâta timp cât este gratuit!
Vreau iubirea ta!
Iubire, iubire, dragoste.
Vreau iubirea ta.
sau:
Păşeşte, păşeşte ca la modă, dragă!
Munca este să muţi această curvă nebună! (bis... prea mult bis, cred eu! )
şi, apoteotic:
Vreau iubirea ta
Şi vreau răzbunarea voastră!
Vreau iubirea ta!
Nu vreau să fim prieteni!
Ei bine, toată această filozofie existenţială este împachetată într-o strălucitoare şi repetitivă înlănţuire de onomatopee din rândul ordonat al cărora se distinge o întrebare care-i aduce în delirium tremens pe admiratorii genului Gaga:
Rah-Rah-ah-ah-ah!
Mama-mama-mama-mama-mah!
Rah Rah-oo-la-la!
Doriţi o poveste urâtă?
Rah-Rah-ah-ah-ah!
Mama-mama-mama-mama-mah!
Gaga-oo-la-la!
Doriţi o romanţă rea?
Răspunsul nu poate fi decât cel afirmativ şi, iată cum s-a ajuns destul de pripit, aş cârcoti eu, la naşterea unei noi stele pe firmamentul inundat al aşa-zisei arte contemporane.
Vă daţi seama, cred, că traducerea precară pe care, chinuindu-mă, am făcut-o eu, fără a avea studii de limbă engleză, poate să estompeze până la disoluţie din emoţia pe care versurile originale ar putea să o inducă iubitorilor de cultură. Mai adăugaţi la acest impediment major şi faptul că vocea banală a artistei dă o notă de originalitate magnificelor texte, iar goliciunea ei, expusă etapizat, când în note angelice, când în imagini terifiante, completează un tablou de imagine, sunet şi inefabil greu de... ignorat cu desăvârşire.
Şi, totuşi, după un prim impact care m-a amuzat o ţârişică, eu am reuşit acest aparent imposibil. Până astăzi, când, iată, vedeta internaţională, ni se vâră în sufletele de români pervertiţi şi trebuie să luăm şi noi câteva măsuri de prevenţie!
Imaginea de final a "Romanţei rele" este definitorie pentru ce rămâne, generic, în minţile şi aşa aerisite ale celor care gustă - ce zic eu? - înfulecă astfel de inepţii:
Lăsând gluma la o parte şi renunţând la ironia care nu îi poate leza nici pe cei care pun la cale astfel de apariţii inepte şi nici pe aceia care, lipsiţi de o minimă protecţie culturală în faţa invaziei acestui tip de paraziţi, se lasă captivaţi de strălucirea artificială şi găunoasă a unor astfel de construcţii mediatice, voi face câteva afirmaţii care vor fi, poate, eşafodajul unui articol viitor care să privească şi să analizeze aşa-numita artă contemporană.
Pentru mine, om care frecventez arta nu numai ca un consumator, ci şi ca un creator de lumi estetico-ideatice, ba, chiar şi ca un umil teoretician al resorturilor psihologioce care mă (ne) împing către artă şi către manifestare artistică, tipul de exprimare artistică pe care îl reprezintă brand-ul Lady Gaga nu înseamnă decât semnalul că arta profundă (cea în siajul căreia stă efortul de transcendere a artistului creator şi de întâlnire în inefabil, la nivel de catarsis, de emoţie pură, cu persoane ale căror trăiri artistice au aceeaşi intensitate precum cea a artistului, fiind ele însele nişte artişti reprimaţi care folosesc arta drept vehicul evolutiv*) este pe cale de a se închina noului val de pragmatism artistic, care aduce cu el exploatarea instinctului reflex, primitiv, vulgar, al marii mase de aşa-zişi consumatori de astfel de artă.
Şi, cum cel mai simplu drum către inducerea unei dependenţe de un anumit produs este calea imediată a şocului - vizual, auditiv, gustativ şi olfactiv uneori -, observăm cum, la toate nivelele artistice, fie că vorbim de literatură, fie că vorbim de pictură sau sculptură, fie că vorbim de film (mai ales aici), fie că, iată, vorbim de muzica modernă transformată într-o industrie a spectacolului tehnicului şi dexterităţilor inginereşti ale celor care stau în spatele unor astfel de exhibări, şocantul ia locul tuturor celorlaltelor senzaţii care fac parte din larga paletă a emoţiilor de care arta, ca motor de evoluţie intelectuală şi, implicit, anatomofiziologică a individului, uzitează în modul ei clasic de funcţionare.
Tot ceea ce numim spectacol la acest moment se reduce la agresiunea - până la limită - a simţurilor coparticipanţilor la astfel de evenimente, aşa încât reflexele să ia locul raţionalităţii individului şi să-l călăuzească în manifestările sale. Grefată pe o educaţie precară, oricum tarată de visceralitatea excesivă, exacerbată de gregarismul instinctual al fiinţelor mediocre, emoţia indusă pe calea unor astfel de manifestaţii aşa-zis artistice se dovedeşte irezistibilă prin facilitatea cu care este accesată, fără travaliul studiului, analizei, înţelegerii, pentru că mesajul este evident, direct, lipsit de sofisticării, iar lipsa de orizont a persoanelor care sunt ţinte ale unor astfel de manifestări, coroborată cu falsa impresie că sunt parte a unui act artistic pe care îl pot gestiona, deşi, apriori, nici măcar ei nu se credeau în stare, îi determină să se înregimenteze în rândurile milioanelor de fani ale acestor vedete de carton şi să devină fervenţi consumatori ai unor astfel de evenimente.
Luaţi-i Stefaniei Germanotta brand-ul şi costumaţiile, coborâţi-o într-o incintă cu douăzeci de persoane care iubesc muzica de calitate şi lăsaţi-o să-şi cânte versurile inepte! Vă garantez că, afară de imperceptibile grimase de compătimire, fata asta nu va avea parte de alte reacţii. Doamne, cât de superficiali sunt oamenii acestei planete dacă pot să-şi creeze idoli din astfel de fiinţe de plastic!
La final, nu pot să nu mă întorc către personajul pretext al acestui articol şi să nu mai aduc în pagină încă două imagini care îmi par expresive. Veţi observa, poate, că nu am luat în discuţie "filozofia" pe care ne-o propune prin exteriorizările sale artistice Lady Gaga. Ştiu, însă, că mulţi dintre domniile voastre aveţi informaţii detaliate cu privire la orientările ideologice ale superstarului american, aşa că, din lipsă de spaţiu şi de cunoştinţe în acest domeniu (din auto-indusă şi superioară ignoranţă) mă voi opri doar la cele scrise până acum.
* Eu consider că arta, în multiplele ei moduri de manifestare, este unul dintre instrumentele care au concurat la evoluţia omului. Departe de a coborî nivelul artei înspre masa largă de oameni neiniţiaţi, cred că, dimpotrivă, cât mai mulţi indivizi trebuie deprinşi să înţeleagă arta şi să o folosească drept vehicul al propriei desăvâşiri. Accesul către înţelegerea şi consumul de artă se face, cred eu, prin educarea emoţiilor (gustului), prin rafinarea şi exacerbarea acestora şi nu prin excitarea instinctelor şi tulburarea propriilor umori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu