Grija altuia...

De fiecare dată când mă încumet să iau în serios acţiuni ale Puterii de astăzi şi mă văd obligat de evenimente să scriu diferite texte despre ipochimenele care ne sug... buzunarele, indiferent dacă-i avertizez pentru obrăznicia deşănţată sau dacă le sancţionez impostura fără de limite, am angoasanta senzaţie că le fac un enorm serviciu. Trăiesc vina omului care, prin faptul că scuipă o scârnăvie care-i apare în cale, confirmă că acea jegoşenie există şi îi afectează viaţa.

Pentru că am obligaţia morală să iau atitudine împotriva turpitudinii celor care au acaparat frâiele Puterii în România, trebuie să trec peste reţinerile mele şi să cauţionez fără tihnă această enormă “verruca vulgaris” lăbărţată peste vieţile noastre.

Mă limitez, totuşi, la a înfiera comportamentele, atitudinile, acţiunile, celor care stau sub pălăria administrării de astăzi a României şi, nici dacă aş fi torturat de însuşi Tomas de Torquemada, nu m-aş încumeta să îi consiliez pe aceşti neoameni pe care, în faţa oricărei instanţe, eu îi consider infractori.

În lumina celor scrise până acum, mă amuză şi mă înduioşează făţărnicia străvezie a celor care, de-o vreme încoace, se dau de ceasul morţii în faţă disoluţiei inerente - din unghiul lor de vedere - a Partidului Democrat Liberal, la fel cum mă consternează soluţiile pe care ei, contestatari declaraţi ai Partidului Democrat Liberal, le oferă gratuit celor pe care, până mai ieri, şi-i doreau în puşcării sau la - de-acum clişeizata - “lada de gunoi a istoriei”.

Politicieni şi jurnalişti, care s-au căznit ani de zile să atârne tot felul de tinichele în coada Partidului Democrat Liberal, se trezesc acum că, pentru sănătatea democraţiei (sic!), acest partid trebuie salvat. Nu se sfiesc să mimeze analize şi să ofere soluţii minunate, aşa încât stai şi te întrebi dacă nu cumva toată mascarada asta anunţă tembelizarea deplină, fără echivoc, a celor care îşi doresc din miezul abundenţei lor intestinale ca Partidul Democrat Liberal să dispară, însă, suficienţi şi gâlgâind de automulţumire, se arată îngrijoraţi de soarta democraţiei autohtone şi, implicit, se dau de ceasul morţii ca nu cumva democrat-liberalii să aibă soarta din anii 2000 a ţărăniştilor.

Toată lumea este de acord, mici şi mari, imbecili şi echivalentul lor feminin, că Partidul Democrat Liberal a guvernat execrabil. Ei bine, dragii mei, eu nu am aceeaşi părere. Eu citesc cifre şi vă spun că, în plină criză economică, în anul 2011, indicatorul care vă animă pe voi toţi în tot ceea ce faceţi, nivelul de trai, era superior celui actual, iar faptul acesta se datora tocmai politicii kamikaze pe care o făceau preşedintele României şi Guvernul condus de domnul Emil Boc.

Nu are rost să discutăm despre creşterea economică, despre investiţii, despre absorbţia de fonduri europene, despre reforma în administraţie, despre învăţământ şi sănătate, fiindcă aceşti factori nici nu vă interesează şi vă mai şi accentuează complexele de... inferioritate. Drept urmare, ca o normală consecinţă, nici Guvernului mafiot de astăzi nu îi veţi cere explicaţii pentru eşecurile pe care le raportează deja după un an de pseudo-guvernare, pentru eforturile susţinute de a-şi subordona justiţia, pentru incapacitatea de a păstra indicatorii macroeconomici rezonabili pe care ne aşezaseră guvernele anterioare, pentru bugetul schimonosit, aşa încât să poată fi sifonat fără să bată prea tare la ochi. Pentru voi: "panem et circenses", alcool prost şi, mai răruţ, câte-o babardeală,... dacă se poate, fără bani.

Va veni vremea - eu cred că deja ne bate-n uşi - să regretăm până şi reproşurile pe care le aduceam din priviri miniştrilor cabinetelor domnului Boc. Prea târziu. Peste cinci mii (5000) de căpuşe ale mafiei Puterii au infestat aparatul administrativ al României şi, abia aşezaţi în şei, cinicii conducători de astăzi ne vor călări temeinic vreme de patru ani lungi şi îngrozitori.

Indiferent ce se va întâmpla în Partidul Democrat Liberal, este ultima voastră grijă. Impostura Guvenului de plagiatori, incompatibili, penali şi mitomani, a fost repede reperată de milioanele de votanţi paraziţi, iar foamea şi lenea acestora incestează din greu născând monştri - muţi deocamdată - de nemulţumire, de furie, de ură. La ce să se raporteze, dacă nu la guvernarea mult-hulitului Emil Boc şi a partidului său?

Orice ar face, oricât de iraţional s-ar comporta, Partidul Democrat Liberal şi preşedintele Traian Băsescu nu au cum să dispară din conştiinţa populaţiei României, fie chiar şi pentru că viitorul acestui simulacru de Guvern, uşor de descifrat din legea bugetului pe 2013, este unul plin de inerente nenorociri pentru cetăţenii acestei troglodite naţii şi, oricum, în România de astăzi există în jur de un milion de cetăţeni care chiar înţeleg că singura noastră şansă a fost şi va rămâne politica de dreapta. Ei sunt, în fapt, Partidul Democrat Liberal şi doar ei au căderea să se îngrijoreze cu privire la frământârile din Partidul Democrat Liberal. Voi, detractorii de până mai ieri şi ipocriţii de astăzi, faceţi-vă griji doar pentru înşelăciunea monstruoasă ai cărei coautori aţi fost şi ale cărei victime sunteţi (suntem cu toţii) deja!

Se spune că “leneşul moare de drum lung...” Nu ştiu dacă este adevărat. Cunosc atât de puţini oameni harnici (“harnic, mai mult da,/ darninic, mai mult ha”...) , încât înclin să cred că partea asta de proverb este o altă imbecilitate neaoşă. Totuşi, cea mai hazlie parte a zicerii populare este cealaltă: “… şi prostul de grija altuia.”

 Nu vă mai faceţi griji pentru Partidul Democrat Liberal! Trăim într-o ţară în care niciun bine pe care-l face cineva nu rămâne nepedepsit, aşa că, orice rău i s-ar întâmpla acestui partid, îl binemerită. Faceţi-vă griji pentru propriile voastre vieţi, dar, mai ales, pentru propriile voastre conştiinţe! Nu că mi-ar păsa de grijile voastre!