Căinţă sau .... lamentare...?!

Am citit un articol pe care vi-l recomand şi vouă ca să-l putem comenta. Iată-l:
"Eram deja casatorit si aveam trei copii. Aceasta este povestea unui barbat care isi gaseste iubirea in afara casniciei. Sunt sortite pierii iubirile imposibile? Cine este victima unei astfel de intamplari? Copiii sunt ei, cei care sufera cel mai tare?
Am avut doua familii, doua realitati. In prima mea realitate aveam trei preadolescenti si responsabilitatea de a le oferi cel mai bun impuls pentru viata, fie ca asta insemna sa ii ajut la teme sau sa le dau sfaturi pentru problemele lor.
In cea de-a doua realitate a mea, iubita mea trecea printr-un divort dificil, avea doi copii si un bebelus de la mine. Nu aveam o problema cu banii in acel moment si nici cu gestionarea timpului. Ma casatorisem fiindca eram obosit sa fiu singur si sa indur o succesiune de relatii scurte. De asemenea, sora mea murise iar fiul ei de 6 ani avea nevoie de un loc pentru escapade, departe de bunicii carora le ramasese responsabilitatea de a-l creste. Asa ca am decis sa ma casatoresc cu fata cu care ma intalneam in acel moment. Nu era mai buna sau mai rea decat celelate femei cu care ma intalnisem in trecut , ale caror nume le-am uitat demult si ale caror fete nu mi le mai amintesc. Tineam la ea. Insa este o mare diferenta intre a fi indragostit si a iubi pe cineva. Sotia mea era o persoana buna, foarte creativa, o gazda perfecta si o persoana sociabila.
Aveam si cateva interese comune. Ne placea sa calatorim, iubeam muzica si arhitectura. Dar dupa 3 copii si 20 de ani care au trecut, nu mai aveam nimic in comun si nimic sa ne spunem unul celuilalt. Nu mai facusem dragoste de ani de zile si nici nu ne lipsea asta. Nu e nimic neobisnuit in legatura cu ceea ce a deteriorat relatia noastra: lungile ore in care am lucrat ca sa ofer familiei mele o viata mai buna a insemnat o acumulare de frustari si dureri si au generat o comunicare defectuoasa. Totusi, ceea ce s-a intamplat mai tarziu poate fi pus in categoria neobisnuitului. In urma cu patru ani am cunoscut o femeie si m-am indragosti nebuneste de ea. A ramas insarcinata cu copilul meu si acesta este secretul pe care l-am tinut fata de sotia mea.
Apoi am avut doua familii, doua realitati. Sotia mea si cu mine constientizasem in tacere faptul ca dupa ce copiii vor fi devenit maturi, ne-am fi despartit. Asa ca aveam conturi separate, ne petreceam vacantele separat. In acelasi timp aveam o relatie cu o femeie si cu ea ma puteam vedea imbatranind si care in acel moment era insarcinata cu copilul meu. Traisem o jumatate de viata si niciodata nu am simtit dragostea adevarata. Eram cu adevarat fericit si cu toate acestea traiam o minciuna.
Zeita...

Eu si Lisa ne-am intalnit atunci cand lucram la un proiect. Ea avea 35 de ani dar nici macar o zi nu arata ca si cand ar fi avut mai mult de 30 de ani. Era desteapta, inteligenta, atractiva. Ne-am petrecut ore in sir vorbind despre orice. Nu mai intalnisem in viata mea o femeie mai senzuala. Pentru mine, ea era ca o Zeita.
In loc sa renunte la o aventura cu un barbat insurat, Lisa a considerat ca ideea asta este riscanta si in acelasi timp amuzanta. Locuiam la mai bine de 200 de mile departare unul de celalalt iar fiecare intalnire era o adevarata aventura. Ea era confortabila in privinta sexualitatii sale, o iubitoare si puteam sa spun asta, vazand-o comunicand cu copiii ei – o mama protectoare. Mai presus de toate era foarte apreciativa si imi oferea suport emotional si incurajari, ceea ce nu mai traiesem de ani de zile. Pentru ea, escapadele noastre erau un fel de tearpie, pentru durerea divortului. Pentru mine era tot ce puteam sa imi doresc de la o femeie.
Dar era o mare problema la mijloc. Eram castorit, asa cum era si ea la inceput. Nu puteam sa povestim nimanui despre legatura noastra. Asa ca ne-am creat o realitate doar a noastra, propriul set de valori. Una dintre reguli era aceea ca ea putea sa se intalneasca cu orice barbat isi doarea. Era just, eu eram castorit in definitiv. Dar cea mai importanta regula era aceea ca eu nu vroiam sa imi ranesc copiii. Fiindca ei au nevoie de sentimentul stabilitatii.

De multe ori m-am intrebat cu Lisa de ce oare, societatea insista ca, daca un partener este necredincios, uramtorul pas este avocatul? Asta ar fi facut sotia mea daca i-as fi spus. De ce oare, oamenii maturi nu pot sa ajunga la un moment dat la consensul ca magia a disparut si ca trebuie sa isi gaseasca fiecare pe altcineva pentru a umple acel gol, dar in acelasi timp, pastrand familia unita? De ce, infidelitatea este considerata a fi cel mai egoist act, cand sa iti pui propriul sine ranit in fata intereselor copiilor este de asemenea un gest egoist? Punanadu-mi copiii pe primul plan, chiar daca asta insemna sa ma intalnesc cu Lisa doar cateva zile pe luna, nu insemna oare ca merg pe un drum etic?

Stiu cum moare iubirea. Realitatea o ucide

Si totusi... lumea asta ciudata parea sa functioneze, era o lume fara de care nu puteam trai; ne iubeam. Ea a inceput sa vorbeasca despre dorinta de a avea un copil impreuna. Eu iubesc copiii asa ca am facut un pact, anume ca daca va ramane insarcinata, vom pastra copilul. Totusi, gandul asta a devenit chiar mai acut. Fiindca gandul de a avea un copil impreuna a dat un sens profund sentimentului de a fi indargostiti. Incepuse sa simbolizeze speranta noastra pentru viitor. Cinci luni mai tarziu a ramas insarcinata si am fost incantati.
Asa am ajuns in punctul de a avea doua realitati: una concentrata pe munca si ajutorul pe care il ofeream copiilor mei in anii lor de adolescenta; cealalta... doar magie, romantism si visuri. Speram ca intr-un moment viitor, poate cinci – sase ani, eu si Lisa vom fi fost impreuna.
Ideea noastra era sa facem o trecere treptata. In acesti primi ani sa ne petrecem doar cateva zile impreuna, in fiecare luna, iar ea era libera sa se intalneasca cu altii. Cu cat copiii mei ar fi crescut mai mari si ar fi devenit mai independenti, urma sa imi petrec tot mai mult timp cu ea si cu copilul nostru. Daca ar fi cunoscut pe cineva special in aceasta perioada, ar fi urmat sa ma dau la o parte. In adancul meu aceasta era cea mai mare frica a mea si cu toate acestea, o speranta fatalista fiindca in ciuda faptului ca o adoram, imi doream sa aiba pe cineva alaturi care sa ii ofere tot ceea ce merita. Ar fi fost cea mai fericita si in acelasi timp ce mai trista zi din viata mea, ziua in care s-ar fi castorit cu altcineva.
Pentru un timp, acest aranjament a functionat, pentru ca mai apoi, universul nostru sa fie izbit de realitate. Dupa nasterea baiatului nostru, Lisa a inceput sa imi ceara sa petrec mai mult timp cu ea. Doi baieti mai mari si un bebelus o epuizau. In acelasi timp, ma lovise si criza financiara din plin. Ramasesem cu datorii si asemeni milioanelor de americani, ma luptam sa ma mentin pe linia de plutire.
Lisa vroia sa compensez lipsa ajutorului financiar care intarzia din partea mea, prin mai mult timp petrecut alaturi de ea. Dar nu aveam mai mult timp de oferit. Lucram 16 ore pe zi. Ea a considerat aceasta ca fiind o desconsiderare, ca si cand as fi considerat-o o amanta ieftina. Sugestia ca si-ar putea cauta un alt iubit era luata drept insulta. Eu in schimb speram sa fiu sprijinit emotional si incurajat in timp de criza financiara.Toata iubirea, magia si visurile zburasera pe fereastra. Realitatea se razbuna.

Prietenii ei incepusera sa ii ofere moralitatea ieftina de la TV si din tabloide si spuneau ca nu exista o crima mai mare decat un barbat care isi insala sotia. <>, ii spuneau, <>. Faptul ca presedintele Frantei, Printul Charles, nenumarate vedete rock si bancheri, ca si un fost presedinte al SUA traiau aceeasi poveste si era de inteles, in timp ce partenerele lor faceau majoritatea acelasi lucru, nu era luat in considerare.
Pentru ea era o problema de dreptate. Daca tot nu reuseam sa ii trimit bani la timp, trebuia ca macar sa ma revansez cu propriul meu timp. Trebuia sa imi pacalesc familia unu si sa imi preiau rolul in familia doi. Adica, trebuia sa imi incalc regula la care tineam cel mai tare - sa nu imi ranesc copiii.
Zeita devenise prea umana... Asteptarile si nevoile ei au adus dupa sine alte griji. Zilele acestea am avut o conversatie politicoasa. Ea are un nou prieten care nu inceteaza sa ii reaminteasca ce piaza-rea sunt. Eu inca imi mai vizitez baiatul si il sprijin. Cel mai mare baiat din prima mea familie l-a cunoscut chiar, pe fratiorul sau si multi dintre prieteni stiu despre existenta sa. Am doua familii, doua partenere si nici un contact emotional cu vreuna dintre ele.
Am ramas cu amintiri insa. Pentru doi ani minunati, viata era un vis romantic, un loc unde noi faceam regulile iar acestea erau corecte. In ceea ce o priveste pe Lisa, este vorba despre visuri spulberate. <>, imi spune. Libertatea pe care mi-o oferea la inceput s-a transformat in singuratate; ea avea nevoie de cineva cu care sa isi traiasca viata, nu viitorul. Chiar stiu cum moare iubirea: Realitatea o ucide...”
Am luat articolul din Garbo.ro şi nu am corectat diacritice, etc. Aşa că vă rog să mă iertaţi. Şi să vă spuneţi părerea.