Degradeu... caracterial

Am citit prin presa online şi am şi văzut şi câteva clipuri cu o emisiune televizată în care prim-ministrul României a fost pus într-o situaţie umilitoare de un moderator al unui post de televiziune. Nimic mai obişnuit într-o epocă în care campaniile de presă împotriva instituţiilor statului au ajuns - pe bună dreptate, cred eu - să fie considerate vulnerabilitate în Strategia de Apărare a Ţării, document emis de Consiliul Superior de Apărare a Ţării.

Eu nu pot să înţeleg de ce acceptă oamenii politici (orice om raţional) să mai meargă într-o locantă (atenţie, analfabeţi! nu locaţie! cuvântul locaţie nu înseamnă ceea ce credeţi dumneavoastră! )
unde sălăşluieşte, într-una dintre cele mai greţoase ipostaze, sodoma şi gomora jurnalismului românesc! La Mogulitatea, Mogulena 1,2,3... şi LaB1TV nu se face jurnalism, ci, în cea mai mare parte a timpului acordat politicii, se intonează un fel de incantaţie-blestem la adresa celor care nu corespund intereselor de-acolo, întru satisfacerea glandulară a unei mase imuabile de oameni sluţi raţional. De ce ai mai acepta să fii invitat acolo? Ca să fii împroşcat cu puroiul (ne)gândirii domnilor Ciuvică, Roşca-Stănescu, Nistorescu, Chireac, Moraru etc.? Si-aşa, oricât de bine intenţionaţi ar fi invitaţii, mesajul lor nu răzbate până la telespectatorul onest, iar, pentru obişnuiţii oficinei, mesajul invitaţilor nu are importanţă.

Nu incidentul în sine este semnificativ. Prim-ministrul are stomac de politician, iar mizeria din postul acela de televiziune are, pentru încă o vreme, consumatori, aşa că, deocamdată, ea nu se va volatiliza.

Pentru mine, este consternant modul prostesc, auto distructiv, în care unii bloggeri se raliază punctului de vedere al postului de televiziune. Uitând de raţionalitate, de onestitate, de propria credibilitate, ca şi când ar fi fost vorba despre o situaţie capitală unde eticul nu mai poate încăpea, oameni sfinctere, care înjură tot ceea ce este legat de actuala guvernare de ani de zile, fără să priceapă că politica nu are caracter definitiv, s-au grăbit să se dezbrace de ultimele rămăşiţe ale raţionalului şi, într-un spectaculos degradeu existenţial, şi-au masacrat masochist şansele de a mai fi credibili, de a mai fi voci de ascultat şi cuvinte de citit, de a mai reprezenta repere (fie şi relative) ale înţelegerii şi ale sincerităţii, cel puţin în proxima perioadă.

Nu este, oare, onestitatea trăsătura de bază a unei integrări sociale comode şi fructuoase? Nu reprezintă corectitudinea cel mai fertil sol pentru încredere, pentru armonie, pentru amiciţie? Nu credeţi că simţul echilibrului este garanţia cuvântului înţelept al unei persoane? Atunci, de ce acceptaţi să vă transformaţi în colportori obscuri, necredibili, periferici, ai unor dorinţe proprii (politice) viscerale cărora le daţi aberante forme verbale şi la a căror prefabricare şi asamblare coparticipaţi alături de alţii asemenea dumneavoastră?

Procustian, prăpastios, ridicol, pentru un observator neutru, vă creaţi din propriile necesităţi axiome pe care, apoi, încercaţi să le ranforsaţi cu argumente. Pentru dumneavoastră nu are importanţă că siluiţi logica şi că, acolo unde nepotrivirile sunt vizibile, vă înghesuiţi propria mucină pe post de liant, contribuind ireversibil la degenerarea instrumentelor dumneavoastră de analizare a lumii. Oameni buni, riscul cel mai mare pe care vi-l asumaţi este acela de a vă dinamita posibilitatea de a mai fi vreodată acceptaţi ca parteneri egali de dialog.

La ce bun, de exemplu, că domnul Tudor Popescu a sesizat exact situaţia de reducţio ad absurdum pe care prim-ministrul o dezvoltase în acea emisiune, dacă dumnealui, autor al nenumărate atacuri viscerale, iraţionale, ridicole şi infantile, la adresa diferitelor instituţii de stat, ba chiar şi a cititorilor dumisale, este deja un jurnalist lipsit de credibilitate? Aveţi în faţă drama unui om devastat de proprii lui demoni care, căzând, gradat, dar ireversibil, în pervertire, sfârşeşte prin a nu mai fi reper nici măcar pentru puţinii lui cititori, nici chiar în cazul în care cuvintele lui reflectă corect evenimentele.

Pentru ei, pentru cei care au acceptat să se degradeze astfel, de-a lungul timpului, cu o consecvenţă demnă de un definitiv dispreţ, în numele a tot felul de nimicuri, lucrurile cele mai de preţ pe care le vor pierde nu sunt imaginea, credibilitatea, statutul social, ci propria lor libertate şi, pe cale de consecinţă, respectul de sine. Iar aceasta este o situaţie ireparabilă, ireversibilă.