Groaza de înfrângere a Puterii

Ce riscă clica infractoare de la Putere în cazul pierderii postului de preşedinte? Ca să putem răspunde rezonabil, ar trebui să ne întoarcem în timp şi să ne reamintim care a fost prioritatea stringentă a sistemului mafiot din spatele coaliţiei de guvernământ!

Amintiţi-vă de afirmaţiile puşcăriaşului Voiculescu Dan din perioada în care, la Grivco, în 2012, se punea la cale demiterea Preşedintelui României!
Acesta spunea, cu năduful celui care îşi ştie fărădelegile şi simte că se apropie sorocul plăţii acestora, că Puterea nu se află în mâinile coaliţiei de-atunci (a Uniunii Social Liberale), atâta vreme cât ei, reprezentanţii politici ai oligarhiei infractoare, nu deţin şi Justiţia.

În concluzie, abuzurile flagrante împotriva legii pe care le săvârşeşte grupul infracţional aflat la Putere cu fiecare demers pe care îl face cu prilejul acestor alegeri prezidenţiale nu slujesc decât acţiunii de a-şi subordona Justiţia în integralitatea sa.

Preşedintele României, aşa cum a făcut domnul Traian Basescu, are posibilitatea de a proteja independenţa Justiţiei prin numirea în funcţiile de conducere ale Parchetului General şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie a unor persoane neobediente faţă de politicieni, care să nu poată fi intimidate, şantajate, constrânse...

De asemenea, Preşedintele României poate întoarce în Parlament legi emise de senatori şi deputaţi cu interesul vădit de a favoriza grupul infracţional de la Putere sau segmente ale acestui grup infracţional, ori poate ataca la Curtea Constituţională legi care încalcă legea fundamentală a ţării.

Nu mai vorbim de faptul că Preşedintele are dreptul şi obligaţia să numească Prim-ministrul României şi are un cuvânt greu de spus atunci când sunt înlocuiţi miniştrii unui cabinet.

Dacă Preşedintele ar face parte din structura mafiotă care guvernează România, numirile unor persoane corupte în posturi cheie din Justiţie coroborate cu pasivitatea în faţa unor acte normative abuzive sau neconstituţionale ar avea ca rezultat blocarea actului de justiţie şi imposibilitatea tragerii la răspundere penală a celor care fac parte din sistemul mafiot de la Putere.

În fapt, miza absolută a acestei enorme structuri infracţionale este nevoia de a-şi proteja acoliţii infractori prin legi calpe, elaborate în paguba  cetăţenilor (fiindcă atentează la veniturile lor, la educaţia lor, la sănătatea lor...), legi speciale care să îi scoată în afară răspunderii penale pe cei care astăzi umplu puşcăriile... sau riscă să o facă.

Uitaţi-vă doar la ceea ce (nu) se întâmplă în ograda domnului Tiberiu Niţu, şeful Parchetului General, care i-a fost impus domnului Traian Băsescu şi veţi vedea de ce sistemul mafiot de la Putere îşi doreşte în fruntea Justiţiei astfel de „mâini moarte”.

Nu este o miză pe care să-şi permită să o piardă şi, de aceea, asistăm cu stupoare la avalanşa aceasta de fărădelegi care însoţeşte fiecare exhibare a protagoniştilor politici actuali. Subordonarea instituţiilor publice, ordonanţe de urgenţă neconstituţionale, voturile consecutive din Parlament împotriva excluderii unor parlamentari incompatibili sau puşcăriabili, subordonarea, cumpărarea şi intimidarea mass-media, mituirea electoratului, împiedicarea votului diasporei necontrolabile, manipularea grosolană a electoratului propriu, alienat şi captiv, traseismul electoral, presiunile şi şantajele asupra administraţiilor locale de altă orientare politică (legea „transhumanţei” politice de 45 de zile),... toate aceste sute de atacuri asupra legii, moralei, ordinii de drept, atât de frecvente, atât de absurde, care ne uimesc şi ne exasperează, care ne zădărnicesc aspiraţiile către firesc şi normalitate, fac parte din lupta haotică, neobosită, paranoică, dusă cu disperare, împotriva oricărui obstacol care s-ar poziţiona între ei şi funcţia prezidenţială, cea care li se pare că le-ar oferi răgazul să ne adoarmă - şi pe noi, şi occidentul -, astfel încât să se aşeze pe îndelete întru hăcuirea şi devalizarea ţării, fără „beneficiul” consecutiv al anilor de puşcărie aferenţi fărădelegilor săvârşite.

Cu alte cuvinte, şi-ar dori ca, în cazul celor care fac parte din mafie, infracţiunile să se numească... afaceri. Chiar dacă asta înseamnă sărăcie pentru mii de familii, chiar dacă asta înseamnă exod către un occident din ce în ce mai ostil, deja saturat de români şi de problemele lor, chiar dacă asta înseamnă izolare pe plan extern şi pericol de a fi agresaţi de o Rusie tot mai iraţională.

Riscă totul! Aşa cum i s-a prezis de către „edecul de onoare”, Ion Iliescu, Partidul Social Democrat va fi sfârtecat de războiul intern pe care l-ar declanşa pierderea alegerilor prezidenţiale. Cei care s-au retras, cei îndepărtaţi, cei marginalizaţi, toţi nemulţumiţii roşii vor tăbărî hulpavi asupra imbecililor infatuaţi care conduc astăzi partidul... Totul va fi ars şi totul va trebui reaşezat... „Cuţitele lungi” aşteaptă cu răbdare lăsarea nopţii, doar că, acum, nu vor mai fi beneficiari, ci doar victime.

Cel puţin o vreme, hrebenciuci, duicii, constantineştii, mazării etc... vor continua să se încoloneze smeriţi spre a se bucura de privilegiile de a fi cazaţi, îmbrăcaţi, hrăniţi şi încălziţi în puşcăriile statului. Or, asta, mai mult decât dezintegrarea partidului, reprezintă groaza care-i călăreşte pe infractorii de la guvernare. Pot pierde totul din pricina unei diaspore care nu depinde de nenorocitele lor de pomeni, unor „băsişti” autohtoni care nu acceptă să se mulţumească doar cu firimituri, promisiuni, minciuni... Ceea ce este de neconceput în minţile încremenite ale mafioţilor.  

Grav este că nu avem nicio garanţie că, alegându-l pe domnul Iohannis, participant activ la puciul din 2012 şi acolit de până mai ieri al Puterii actuale, nu ne vom trezi exact cu aceleaşi probleme pe care, cu siguranţă, se pregăteşte să ni le furnizeze inadecvatul şi infantilul domn Ponta!

Nu vorbim de proiecte prezidenţiale, nu punem în discuţie căi ideologice – diferite, dar convergente – prin care candidaţii la preşedinţie ar încerca să ne aducă bunăstarea, nu discutăm nici măcar despre calităţile acestor personaje care, în fapt sunt doar nişte marionete – mai degrabă, groteşti – în mâinile unor sforari cinici şi vorace... Ne irosim energiile încercând să ne resuscităm speranţele tot mai decrepite, tot mai nefireşti, tot mai îndepărtate de ceea ce am avea dreptul să sperăm dacă am avea cu toţii conştiinţele celor care ies în stradă acum, la Timişoara, la Cluj, la Constanţa, la Bucureşti, la Oradea, la Iaşi...    

Articol publicat pe site-ul PoliticStand.