Ni se tot spune să avem răbdare cu noul preşedinte al României. Există curentul de opinie potrivit căruia nu ar trebui să-i analizăm activitatea domnului Iohannis mai devreme de iunie, iulie 2015. O să vă cer iertare pentru faptul că nu mă voi ralia acestui punct de vedere şi că am să încep să-l raşchetez pe necioplitul pucist de la Cotroceni încă de la momentul nefast al depunerii jurământului din Parlament!
Două situaţii au fost mai groteşti decât însuşi alesul poporului, iar aici aş aminti de solemnitatea stupidă, ilară, de-un ridicol caragialesc, a arătării Zgonea Valeriu şi (bine)cuvântarea greţosului ipocrit din fruntea şleahtei de paraziţi venali, care îşi spun cler. Greaţă perenă pentru ambele apariţii şi sincera urare de „anonimizare” pentru monstruoasele ipochimene!
Inadaptatul pucist de la Cotroceni nu a ratat ocazia să îşi dovedească incompetenţa nici cu ocazia cuvântării de la ceremonia de învestire din Parlament şi pornind de la faptul că s-a trezit „recunoscător şi onorat” pentru o funcţie pe care românii conştienţi (cei care au contat, ci nu susţinătorii şleahtei de infractori - autori, instigatori, complici - aciuaţi abuziv sub sigla Partidului Naţional Liberal) nu i-ar fi dat-o în veci lui dacă alternativa nu ar fi fost iadul negru al abuzului monstruos pe care l-ar fi reprezentat alegerea otrăvitorului domn Ponta şi a mafiei care-l mânăreşte, trecând, apoi, prin falseuri lovite de bemol, când a vorbit despre lupta împotriva sistemului politic corupt şi disonanţe generate de diez, atunci când abera despre modificări legislative, alocări bugetare, conlucrare Putere-Opoziţie, reconstrucţia şi reformarea instituţiilor de stat şi a sistemelor publice etc., iar, în cele din urmă, a reuşit s-o zbârcească definitiv, atunci când a gângurit tembel despre politica externă a României.
Fraza halucinantă, cea pe marginea căreia îi vom furniza o scurtă alfabetizare în istoria recentă a României acestui Tândală de Sibiu sună astfel: „Clasa politică din România are multe defecte, dar are un merit important: acela de a fi asumat împreună o opţiune clară şi ireversibilă în ceea ce priveşte politica externă.” Nu zău? Păi unde dracului ai umblat în ultimii zece ani, domnule Iohannis, de nu-ţi aminteşti de lipsa de consens a clasei politice româneşti şi de lupta la baionetă a Preşedintelui* cu această clasă politică, mereu anacronică, mereu lipsită de viziune şi de reacţie justă din pricina meschinelor sale interese.
Nu! Clasa politică autohtonă a fost, în mod explicit, un factor distructiv al politicii externe a României şi doar tenacitatea de fier a fostei administraţii prezidenţiale ne-a aşezat astăzi în situaţia de a avea cea mai solidă securitate internaţională de la Posada încoace.
Haideţi, să trecem succint în revistă:
În timp ce domnul Traian Băsescu afirma datoria României de a-şi respecta angajamentele luate faţă de NATO, privitoare la războiul din Irak, clasa politică cerea, chiar prin vocea prim-ministrului de atunci, a domnului „bileţel” Tăriceanu, retragerea anticipată a soldaţilor români aflaţi în misiuni NATO.
Când Preşedintele* afirma că orientarea României trebuie să fie determinată de axa Bucureşti-Londra-Washington, parlamentarii români îl ridiculizau în oficinele de televiziune ale propagandei mafiote şi 322 dintre ei nu au ezitat să îl suspende pe Preşedintele* în pofida avizului negativ al Curţii Constituţionale.
Când Preşedintele* îl apostrofa pe Vladimir Putin pentru politica externă agresivă a Rusiei, la Bucureşti, la cel mai mare summit NATO de la înfiinţarea Pactului Atlanticului de Nord, politicienii români vorbeau de „izolarea” externă a României cauzată de discursul Preşedintelui*, la fel cum, atunci când Preşedintele* a cerut Franţei şi domnului Sarkozy să fie ponderaţi cu privire la sprijinul oferit revoluţionarilor libieni, aceiaşi politicieni împreună cu tonomatele televiziunilor de casă vorbeau, din nou, despre izolarea României pe plan extern, generată de atitudinea, care s-a dovedit corectă şi vizionară, la scurt timp, mai apoi, a domnului Traian Băsescu.
Să îi reamintim bietului arlechin de la Cotroceni de împotrivirea absurdă, de care s-a lovit domnul Băsescu din partea unei mari părţi a clasei politice, la momentul numirii domnului Dacian Cioloş în funcţia de Comisar European pe agricultură. Poate nu-şi mai aminteşte fostul primar de Sibiu, însă acea numire - cât şi cea de anul trecut , cea a doamnei Corina Creţu - se datorează, exclusiv, fostei administraţii prezidenţiale.
Poate nu ştie, domnul Klaus Iohannis, însă chiar greţosul dumisale consilier, dorind manelistic să-i moară un du(j)man apreciat de occident, era dispus să renunţe - unilateral (sic!) - la parteneriatul cu NATO. Poate nu-şi mai aminteşte „răuşorul ăsta mic” despre modul cum au fost bălăcăriţi în timpul puciului din 2012, la care a fost complice, somităţi incontestabile ale politicii europene şi americane... poate nu ştie cum se fotografia prim-ministrul plagiator al României cu lideri estici pro-ruşi şi cum dosea steagul Uniunii Europene la întâlnirile oficiale cu reprezentanţi ai Chinei, sau cum fugea "vitejeşte" de întâlnirile cu reprezentanţii occidentului veniţi să-l admonesteze la Bucureşti pentru "aventuroasa" politică externă şi internă a Guvernului şi a Uniunii Social Liberale!
Iohannis, eu a trebuit să-l „nevotez” pe Ponta, dar, dacă ar fi după mine, în noaptea asta aş ieşi în stradă , alături de milioanele de oameni care l-au „nevotat” şi ei pe Ponta, şi te-am elibera de funcţia asta, pe care o perverteşti prin incompetenţă, autism politic, prin fatuitate greţoasă şi inadvertenţă crasă. Orice ieşire publică de-a dumitale a fost un dezastru pentru cei care vizăm statul de drept şi democraţia de tip occidental (nu aia autentică, cea a Uniunii Social Liberale, în care oligarhia criminală să profite fraudulos de Uniunea Europeană şi de Statele Unite ale Americii şi să nu răspundă pentru fărădelegi, nici în faţa instituţiilor europene şi nici în faţa propriei naţiuni) şi "mană cerească" pentru infractorii din politica românească, în fapt, pentru vechea gardă a Uniunii Social Liberale, aşa încât pregăteşte-te să dai socoteală pentru fiecare enormitate pe care ai spus-o sau o vei mai spune! Ne vom ocupa de toate. Cu asprime şi indignare, dar şi cu cea mai vie vigilenţă. Nu poate fi linişte şi armonie în România, her Klaus, decât dacă veţi reuşi să vă dezbăraţi cu toţii de fărădelege! Aşa că, nu va fi!
Celor care invocă răbdarea, le spun să nu-şi facă iluzii! Eu, tocmai pentru că aveţi aşteptări de la un astfel de personaj lunatic şi aţi investit, ilogic, încredere într-un eşec uman şi politic, nu vă datorez nimic! Klaus Iohannis este doar „răul cel mic” din ecuaţia toxică şi păguboasă în care am fost translataţi de mafia plutocrată care sugrumă România.
Avem nevoie de ajutor de la instituţiile europene şi trebuie imperativ să ne organizăm pentru a răsturna paradigma oligarhică mafiotă în care ne zbatem din 2012 încoace! Nu există altă cale de salvare din inerentul marasm care ne-a fost şi ne va fi furnizat de mafioţii hămesiţi, aşezaţi în fruntea ţării, decât aceea a unei mişcări stradale de amploare, prin care să-i spulberăm. Regret să vă spun asta!
(*)Preşedintele (articulat şi cu asterisc) va fi sinonim în textele mele cu expresia „domnul preşedinte Traian Băsescu”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu