Derapaje şi accidente

Fabrica de scotocit în gunoi, în care s-a transformat o parte însemnată a presei româneşti, ne îndeasă până la saturaţie în conştiinţe un accident în care protagonist nefast şi controversat este chiar un om care face parte din această breaslă: domnul Huidu Şerban.

Dacă este să mă întrebaţi pe mine, domnul acesta nici nu există. Nu am avut niciodată răbdarea să privesc mai mult de câteva secunde la maimuţărelile prin care (şi) domnul Huidu distrează poporul, parazitându-l, în fapt. Într-o societate sănătoasă la cap, domnul Huidu nu ar putea fi altceva decât un simplu măscărici inofensiv şi... trist, în ultimă instanţă, la fel ca imensa masă de dive şi divi iţită în ultimul timp din somnul monstruos al gândirii acestui popor nevolnic.
Ţin minte că pe domnul Huidu l-am văzut odată la TVR Cultural, împreună cu un coleg de-al dumisale şi am rămas perplex de impostura personajului, pentru ca, mai apoi, să-mi dau sema că regula în Televiziunea Română este chiar impostura.

Domnul Huidu, deşi tembel, deja, în urma unui alt accident, s-a (ne)gândit să se urce la volanul maşinii sale puternice şi a intrat într-o maşină care venea din sens opus, spulberând-o. În urma accidentului - previzibil până în detaliu pentru orice om cu un minimum de simţ al realităţii -, toate cele trei persoane aflate în autoturismul distrus - o femeie şi doi bărbaţi - şi-au pierdut viaţa. Două, pe loc, iar cea de-a treia mai apoi, la spital.

În puţine cuvinte, aproape statistic: în urma neadaptării vitezei la condiţiile atmosferice şi de drum, un autoturism a derapat într-o curbă şi, intrând pe contrasens, a avariat grav un alt autoturism, accidentul soldându-se cu moartea celor trei ocupanţi ai autoturismului avariat.

Nu voi intra în speculaţiile infantile, ridicole şi groteşti, uneori, pe care suntem obligaţi să le auzim ori de câte ori încep jurnalele de ştiri sau alte emisiuni care exploatează prostia deja sufocantă a televizacilor români. Pentru asta nu am nici competenţă şi nici aplomb. Am să scriu, însă, cu amărăciune şi convins de inutilitatea demersului meu, despre cât de otrăvitor este comportamentul dumneavoastră, consumatori imbecilizaţi ai nimicului mediatic, chiar pentru dumneavoastră înşivă, atunci când vă holbaţi zilnic la emisiuni în care evoluează fiinţe atât de decrepite moral şi intelectual precum vedetele contemporane care se scălâmbăie astăzi la televizor.

Sunteţi creatorii şi complicii acestor ipochimene, a aşa ziselor vedete de televiziune, mânate în existenţele lor doar de gândul meschin de a scăpa de poziţia socială infimă pe care educaţia şi potenţialul lor uman le reclamă. Pentru că futilitatea, frivolitatea, neseriozitatea, facilitatea, vă sunt zei, ignoraţi instinctual valoarea şi pe purtătorii acesteia, făcând sluj şi aglutinând împrejurul unor impostori care, mai devreme sau mai târziu, dar invariabil, îşi vor da proba toxicităţii lor, perfidiei lor, meschinăriei şi inutilităţii lor.

Este de domeniul fantasticului bizar că emisiuni de-a dreptul scabroase pot să "dureze" decenii şi să infecteze - la propriu - dreapta judecată, raţionalitatea, gândirea şi esenţa umană înseşi, iar emisiuni în care oameni exemplari ne predau, practic, lecţii pentru evadarea din marasmul cotidian sunt numărate în doar câteva episoade! Mă doare imens că, pentru nişte oameni fără istorie, fără creaţie, fără operă, se alocă imense resurse de bani şi de timp, iar intelectuali, artişti plastici, literaţi, actori, muzicieni etc., dispar dintre noi anonimi şi reduşi la tăcere de această plagă oribilă şi ubicuă care este incultura.

Îmi aduc aminte cum, după ce un bătrân sculptor popular a avut parte de o emisiune televizată, a strigat cu vocea gâtuită de lacrimi către reporteri: "Aţi venit prea târziu! Unde aţi fost până acum?" şi am conştientizat mai acut ca oricând frustrarea omului superior, obligat să moară zi de zi în contact cu monstruozitatea ludică, inconştientă, a semenilor lui căzuţi în quasi-bestialitate. Durerea acelui bâtrân a devenit instantaneu durerea şi furia mea împotriva acestei lumi pline de academicieni sfertodocţi, de doctoranzi semianalfabeţi şi de retardaţi rataţi care ne vorbesc despre... evoluţie şi realizare, despre exemplaritate şi fericire. Durerea acelui bătrân meşter popular a devenit durerea mea împotriva submediocrităţii plutocratice care face posibil ca măscăricii care parazitează pernicioasa comoditate a unei naţii să ia locul oamenilor integri, creativi, geniali, care, doar prin simpla lor prezentare(arătare), ar putea ameliora starea de abrutizare a societăţii.

Domnul Huidu, oameni buni, nu ar trebui să vă ocupe mai mult de cinci minute din atenţie! Unui elev olimpic internaţional, unui intelectual român de clasă mondială, unui artist român etc. ar trebui să-i dedicaţi toată mizera dumneavoastră existenţă, ca unui dumnezeu domestic! Doar de la acest fel de oameni poate să vă vină salvarea! Faptul că vă pierdeţi timpul cu neantul este un derapaj, iar accidentul cel mai grav ai căror protagonişti sunteţi este chiar cotidianul dumneavoastră, viaţa de privaţiuni şi eşecuri pe care o duceţi şi pe care aţi ajuns să o consideraţi normală, acceptabilă, fericită, chiar!