Sunt convins că orice om sănătos la minte este la fel de diletant în "arta trosnelii" stradale şi, tocmai din aceste motive, suntem liniştiţi atunci când "mardeiaşii" cetăţii, acei mârlani jegoşi care ne buzunăresc şi ne agresează, sunt declaraţi devianţi, incompatibili cu coabitarea socială, nedemni de a trăi liberi printre noi!
Orânduirile sociale abia apuse le-au permis acestor inadaptaţi cronici ai societăţii moderne să fiinţeze după bunul lor plac şi ei s-au dezvoltat ca nişte tumori alături de noi, hrănindu-se cu vieţile noastre, cu inhibiţiile noastre de oameni civilizaţi, cu fricile noastre. Au avut timp să ne ia aproape totul. Multora dintre noi ne-au luat minţile şi ne-au obligat să gândim în paguba noastră. Ne-au ţintuit în nevoi şi în frică şi au pus mâna pe resurse care ne aparţineau tuturor. Suntem săraci şi proşti tocmai din pricina acestor ipochimene rapace şi viclene cărora, tributari educaţiei autiste şi delăsării, nu am ştiut, nu am avut curaj, nu am vrut, să le opunem rezistenţă!
Condamnarea acestui morman de cinism, care este Dan Voiculescu, ne face să credem că putem spera ca, în timp, să reuşim să ne (re)conectăm la firesc, la normalitate, la normele şi actualitatea europene, occidentale. Nu va trebui să regresăm, învăţând să ne aparăm cu ghearele şi dinţii drepturiile care ne sunt încălcate de către aceşti monştri. Nu vom fi obligaţi să renunţăm la a visa, la a citi, la a cânta, la a crea, pentru a deveni războinici defensivi, care să-şi apere copiii, bunurile, viitorul, vieţile. Nu vom fi determinaţi să devenim fiare care să reintre în aberanta competiţie trofică.
Pedepsele pe care le-a primit contingentul I.C.A., ne dă speranţa că nu ne-am irosit vieţile însuşindu-ne precepte morale anacronice, paşnice, umaniste, occidentale, deşi societatea în care funcţionăm este controlată de rechini hulpavi, hiene oportuniste şi şacali vicleni şi sângeroşi. Putem să devenim în continuare, gândindu-ne că, macar în parte, suntem protejaţi de abuz şi de umilinţă.
Îmi este atât de scârbă de acest troglodit mizer, cinic, alienat, încât, acum, surescitat fiind, nu-i pot ierta nici măcar pe cei care, disperaţi şi neputincioşi, au apelat şi s-au folosit de banii pe care acest om li i-a donat în cauze umanitare (sic!). Ştiu ce înseamnă disperarea, însă, nu am cum să nu îi dispreţuiesc pe cei care, orice durere ar fi avut, au făcut sluj în faţa acestui monstru pentru un pumn de bani, bani pe care el, fără nicio remuşcare, îi furase, iată, chiar din buzunarele nenorociţilor aflaţi în nevoie, ducându-i în nevoie.
Sunt prea multe fărădelegile acestui ipochimen schilodit sufleteşte şi răul cu care el a contaminat România este imens, incomensurabil. Faptul că această malignă arătare este produsul societăţii contemporane este de-a dreptul înfiorător, este groaznic să ştii că astfel de oameni au acces la a-ţi gestiona viaţa, la a-ţi vicia existenţa şi la a-ţi deturna viitorul! Dar, mult mai periculos, cred eu, este faptul că influenţa sa toxică a afectat deja o enormă parte a societăţii româneşti!
Mă voi strădui să-l uit pe Varan, nu înainte de a-i ura un hotărât "Hai, sictir, de parvenit!" şi de a aduce aici un pamflet muzical, ca pe o mărturie a faptului că am anticipat acest "felix" deznodământ pentru cel pe care, iată, îl "omagiem" astăzi!
Condamnarea acestui morman de cinism, care este Dan Voiculescu, ne face să credem că putem spera ca, în timp, să reuşim să ne (re)conectăm la firesc, la normalitate, la normele şi actualitatea europene, occidentale. Nu va trebui să regresăm, învăţând să ne aparăm cu ghearele şi dinţii drepturiile care ne sunt încălcate de către aceşti monştri. Nu vom fi obligaţi să renunţăm la a visa, la a citi, la a cânta, la a crea, pentru a deveni războinici defensivi, care să-şi apere copiii, bunurile, viitorul, vieţile. Nu vom fi determinaţi să devenim fiare care să reintre în aberanta competiţie trofică.
Pedepsele pe care le-a primit contingentul I.C.A., ne dă speranţa că nu ne-am irosit vieţile însuşindu-ne precepte morale anacronice, paşnice, umaniste, occidentale, deşi societatea în care funcţionăm este controlată de rechini hulpavi, hiene oportuniste şi şacali vicleni şi sângeroşi. Putem să devenim în continuare, gândindu-ne că, macar în parte, suntem protejaţi de abuz şi de umilinţă.
Îmi este atât de scârbă de acest troglodit mizer, cinic, alienat, încât, acum, surescitat fiind, nu-i pot ierta nici măcar pe cei care, disperaţi şi neputincioşi, au apelat şi s-au folosit de banii pe care acest om li i-a donat în cauze umanitare (sic!). Ştiu ce înseamnă disperarea, însă, nu am cum să nu îi dispreţuiesc pe cei care, orice durere ar fi avut, au făcut sluj în faţa acestui monstru pentru un pumn de bani, bani pe care el, fără nicio remuşcare, îi furase, iată, chiar din buzunarele nenorociţilor aflaţi în nevoie, ducându-i în nevoie.
Sunt prea multe fărădelegile acestui ipochimen schilodit sufleteşte şi răul cu care el a contaminat România este imens, incomensurabil. Faptul că această malignă arătare este produsul societăţii contemporane este de-a dreptul înfiorător, este groaznic să ştii că astfel de oameni au acces la a-ţi gestiona viaţa, la a-ţi vicia existenţa şi la a-ţi deturna viitorul! Dar, mult mai periculos, cred eu, este faptul că influenţa sa toxică a afectat deja o enormă parte a societăţii româneşti!
Mă voi strădui să-l uit pe Varan, nu înainte de a-i ura un hotărât "Hai, sictir, de parvenit!" şi de a aduce aici un pamflet muzical, ca pe o mărturie a faptului că am anticipat acest "felix" deznodământ pentru cel pe care, iată, îl "omagiem" astăzi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu