Este firesc să ajungi să te întrebi: "încotro se îndreaptă umanitatea?", atunci când afli că semenii tăi pot gândi şi întreprinde acţiuni afectate de cinismul ultim, asasin. Nu ai cum să rămâi impasibil în faţa faptelor distructive, auto-extinctive pe care semenii noştri le întreprind cu aerul că ar face cele mai inofensive şi fireşti lucruri. Nu poţi să nu te întrebi: "ce este greşit cu lumea noastră?", atunci când vezi trupuri de copii sfârtecate în urma unor atentate teroriste, în urma unor războaie ideologice, în urma unor confruntări bazate pe pretexte economice, teritoriale, etnice, religioase etc..
Ce este defect în structura noastră intimă, aşa încât să fim capabili de crime monstruoase pentru obiective care nu pot justifica nici propriile noastre eforturi şi sacrificii, darămite sacrificarea unui (unor) semeni?
Citesc cu stupoare un articol succint care ne anunţă că ministrul lituanian al sănătăţii propune legalizarea eutanasierii persoanelor sărace (?), aflate în stadiu terminal al unei boli incurabile, însoţită de dureri insuportabile. Din articolul cu pricina aflu că în Belgia este în vigoare o lege care permite eutanasierea copiilor de orice vârstă aflaţi în fază terminală a unei boli incurabile, care acuză dureri insuportabile. Ca într-un joc al indiciilor, din acest din urmă articol reiese că în Ţările de jos (nu se specifică dacă este vorba de Belgia, Olanda, Luxemburg sau doar de Olanda) există o lege care permite eutanasierea copiilor aflaţi în situaţia amintită mai sus cu vârste de peste doisprezece ani...
Nu am mers mai departe cu "investigaţia" fiindcă îmi este prea de-ajuns cele pe care le-am descoperit până acum. Mă gândesc doar la faptul că viaţa unui om nu valorează nimic, încă de când ne-am ridicat din ţărâna bestialităţii şi am început să privim cerul cu altă senzaţie decât aceea de foame. Iar progresul tehnic nu a îmbunătăţit nicidecum situaţia, ci, dimpotrivă, a simplificat-o, făcând din viaţa unui om o bagatelă, o anecdota, o insignifianţă definitivă.
Pot înţelege conceptul de sinucidere asistată în cazurile disperate, de durere atroce, insuportabilă, neameliorabilă. Pot pricepe chiar cinismul rece, calculat, al societăţii, atunci când propune sinuciderea asistată celor care nu-şi pot permite tratamentul paliativ. Ceea ce nu pot întelege este risipa enormă de resurse şi timp la care e dispusă umanitatea în dauna sănătăţii oamenilor, în pofida accesului oamenilor la servicii sanitare de calitate, în detrimentul vieţii oamenilor!
Îmi este peste putinţă să înţeleg de ce în toate tipurile de societate pe care le-a generat omenirea accesul la aşa-zisele servicii publice este îngrădit de situaţia economică a individului? De ce serviciile medicale, juridice, administrative, le sunt aproape interzise celor care sunt săraci, deşi este evident că "sărăcia", în fapt, este o stratificare socială frauduloasă şi că în spatele fiecărui "bogat" stă un sistem bine pus la punct care, practic, îi împiedică pe ceilalţi, pe "săraci", să aibă acces la resurse? Nu pot înţelege cum de este posibil să se irosească atâţia bani doar pentru a împuşca aerul la diferite parade militare, în loc de a se crea şi consolida o asistenţă medicală eficientă, care să preîntâmpine îmbolnăviri oribile soldate, iată, cu eutanasierea de copii sau, de-un cinic extrem, de săraci cărora nu le pot fi administrate paliative, nu pentru că aceste medicamente nu ar fi în spital, ci pentru că muribundul nu mai are bani!
Nu pot înţelege cum de viaţa unui seamăn continuă să nu însemne nimic pentru ceilalţi şi cum de este posibilă proliferarea unor "industrii" atât de inutile şi de costisitoare (industriile sportului, cosmeticelor, modei, megaspectacolelor etc.) în timp ce sănătatea, justiţia, educaţia etc., devin inaccesibile pentru cei mai mulţi dintre oameni! Mă întreb: "oare încotro ne îndreptăm, ca societate?" şi nu vă ascund: mă tem că, nu peste mult timp, eutanasierea persoanelor sărace şi bolnave va deveni un "instrument" de salvare pentru o mare parte a omenirii,... dar mai ales pentru alaltă, a mică, a cinică, a degenerată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu