Tristeţea profeţilor apocalipsei

Este deja un sport universal extrem de la modă printre băgătorii de seamă ai planetei să-şi încrunte frunţile în grimase superior-dojenitoare şi, după ce ne conving cât de imbecili suntem şi cât de geniali sunt ei, să purceadă la a ne anunţa, mai frust sau mai pastelat, în funcţie de bagajul literar al fiecăruia, armagedonul crizelor economico-financiare care se va prăvăli peste amărâţii de noi.

Desigur, faptul că, cel puţin cu ocazia acestei din urmă crize financiare, au nimerit-o oarecum, îi determină pe aceşti profeţi ai distrugerii venite pe cale bancară să capete mult mai multă atenţie din partea celor care văd şi nu pricep, aud şi nu înţeleg, adică a plebei vulgare şi televizace, dornice de senzaţii şocante pentru a-şi dezmorţi puţinii neuroni cerebrali viabili.
Pe cale de consecinţă, ori de câte ori se mai iveşte câte-un zvon pe piaţa apocalipsei, apar şi interpreţii încruntaţi ai acestuia cu teaşca lor plină de pseudo-argumente.

Ai crede că oamenii ăştia prăpăstioşi şi-au dedicat vieţile calculelor lor socio-politico-econimice şi că încearcă din răsputeri să ne lumineze cu ştiinţa lor pentru a ne scoate din marasm, însă ai rămâne perplex dacă ai afla că, deşi, parte dintre ei, sunt somităţi ale acestei lumi, singura lor ocupaţie nu a fost alta decât anunţarea dezastrului economic mondial.  Zi de zi, an de an, de decenii bune, în unele cazuri. Şi, aşa cum se întâmplă de fiecare dată atunci când eşti consecvent, iată că acum au şi nimerit-o!

Pentru puţin timp profeţii întunecaţi ai apocalipsei s-au simţit ca nişte staruri. Rostind inepţii în ritm cadenţat de mitralieră, s-au trezit în mijlocul atenţiei mondiale şi lumea li s-a închinat. Au început lungi turnee mondiale de iluminare a plebei stupide şi s-au bucurat de mesele săţioase şi stelele multe şi strălucitoare ale hotelurilor de lux din ţarile pline de analfabeţi economici gata să căşte monstruase guri la logoreea lor sfertodoctă. Ce să mai, după lungi ani de anonimat deplin s-au trezit că, în sfârşit, sunt şi ei consideraţi buni la ceva.

Nici România nu a fost ocolită de hăulitorii ei. Profeţii autohtoni ai dezastrului au tronat greţoşi în emisiuni de televiziune absurde până la absolut, oripilându-ne cu scenarii horror atât despre viitorul nostru economic, cât şi -paradoxal - despre trecut. Nu pot să nu-mi amintesc de graţiosul analist politic Bogdan Chireac [rămas în pielea... goală după ce l-a părăsit amanta, aşa cum se confesa domnului Macovei (şeful Agenţiei Naţionale de Integritate) în timp ce încerca să-l şantajeze ] care, cu aerul că ştie ce vorbeşte, aproape plângând pe sub ochelarii de miop, ne anunţa că ne paşte dezastrul.

Nu a trecut zi în ultimii doi ani să nu fim avertizaţi la sânge de câte-un astfel de sol al întunericului economic care ne asigura că "planeta se scufundă".

Încet-încet, cu sfială şi românească reticenţă pentru învăţare, oamenii au început să priceapă ce înseamnă criza economică, cum se naşte şi cum se învârtoşează ea şi, mai important, cum poate fi evitată. Majoritatea dintre noi ştie că, atâta vreme cât nu cheltuim mai mult decât producem (ca stat), amanetându-ne - prin împrumuturi aberante pentru consum - viitorul, indiferent de furtunile economice mondiale, putem să depăşim orice problemă financiară. Majoritatea a înţeles că trebuie să-i determinăm pe cei care se ocupă de banii noştri să nu-i risipească, să nu şi-i însuşească, să nu-i piardă... Majoritatea dintre noi ştie că văicărelile profeţilor apocalipsei sunt doar teorii inepte ale unor oameni care caută cu disperare să fie în centru atenţiei sau să stârnească isteice şi profitabile convulsii sociale şi care, oricât de mult s-ar screme, nu sunt capabili de soluţii.

Mare tristeţe şi pentru cei care sperau să mai ciugulească ceva prin apele tulburi ale mult trâmbiţatei crize! Imensă tristeţe pentru cei care - apostoli ai distrugerii - deveniseră vedete peste noapte şi care simt cum li se şterge vremelnica poleială, cum le apune soarele care abia se încumetase să strălucească şi pe uliţele lor înguste!