Anonimatul

Forumurile ziarelor online sunt infectate de mesajele injurioase ale anonimilor vizitatori internauţi. De altfel, notorietatea unei publicaţii online, indiferent dacă este ziar, revistă, site personal,... creşte exponenţial dacă în subsolul postărilor, în spaţiul de comentarii, se desfăşoară lupte pe viaţă şi pe moarte, ale ironiilor, ale atacurilor la persoană, ale jignirilor, ale înjurăturilor...

Exasperaţi de mizeria care se scurge pe forumuri de ani buni, pentru că le este imposibil să plătească oameni doar pentru a epura forumurile articolelor în timp real şi pentru că în substratul cheagului de mucină existenţială, coagulat în subsolurile articolelor, cu greu îşi mai fac loc reacţii pertinente, mulţi dintre autorii articolelor nu mai citesc comentariile pe care le stârnesc scrierile lor.
Unii nici măcar nu mai permit comentarii.

Am urmărit o emisiune televizată în care se dezbătea utilitatea abolirii anonimatului utilizatorilor de internet şi mi s-a părut extrem de interesantă.

Vă voi vorbi-scrie din poziţia unui anonim care înţelege frustrările unor oameni deranjaţi de anonimatul la care ader. Din punctul meu de vedere, sunt trei ipostaze ale anonimatului:

- anonimatul deplin, în situaţia în care un utilizator de internet foloseşte dispozitive de ascundere a IP-ului, utilizează diferite IP-uri, multiple pseudonime şi adrese de e-mail, urmărind să contracareze orice încercare de a fi dibuit şi identificat,
- semi-anonimatul, în situaţia în care un utilizator de internet nu foloseşte niciun fel de metodă de mascare a IP-ului, îşi însuşeşte un pseudonim unic şi îl foloseşte ca semnătură, îşi construieşte o imagine şi o notorietate bazându-se pe acel nickname, dorindu-şi să fie recunoscut pe internet prin intermediul pseudonimului, dar nedorindu-şi să poată fi identificat.
- anonimatul mixt, situaţia în care un semi-anonim sau o persoană care semnează, de obicei, cu nume şi prenume utilizează alternativ şi de condiţia anonimatului deplin.

Nu cred că pe aceia care se folosesc de anonimatul deplin şi de anonimatul mixt îi determină, în activităţile lor de internauţi, integritatea morală, respectul faţă de semeni, empatia, dorinţa de comunicare şi de integrare socială, bunul-simţ, bonomia, dialogul,.. însă este posibil ca printre ei să fie şi oameni de treabă care, pur şi simplu, să nu-şi permită (din cauza serviciului, a unor contracte care îi opresc de la a apărea în public etc.) să poată fi identificaţi, sau care să fie tentaţi să facă şotii, furaţi de lipsa de răspundere pe care o implică anonimatul. Cred că pe cei mai mulţi dintre aceştia îi mână în luptele lor doar problemele psihice, tarele psiho-patologice de care suferă şi pe care astfel şi le ameliorează sau, dimpotrivă, şi le accentuează. Ar fi interesantă o analiză detaliată a motivelor şi argumentelor acestor indivizi.

În ceea ce priveşte semi-anonimatul, situaţie în care se găseşte o largă majoritate a utilizatorilor de internet şi în care mă aflu chiar şi eu, lucrurile nu diferă prea mult faţă de cei care îşi asumă identitatea reală atunci când devin internauţi. După ce utilizezi un timp îndelungat acelaşi pseudonim (eu am aproape şase ani), atunci când activitatea ta de internaut este notorie şi are deja o istorie, pseudonimul îţi devine nume şi, alături de stilul tău de exprimare, este semnătura ta inconfundabilă.

Motivele pentru care oamenii aleg să fie quasi-anonimi sunt extrem de variate. Eu am să vi le reiterez pe ale mele:
- sunt artist (sculptor, literat, cantautor) şi fractura artei mele de o faţă, de o fizionomie, face parte din marketingul meu, din politica mea de publicitate;
- nu doresc ca elemente periferice ale existenţei mele, neesenţiale din punctul meu de vedere (singurul punct de vedere important când este vorba despre viaţă mea privată şi despre arta mea), să eclipseze creaţiile mele, aşa cum se întâmplă, de obicei, în lumea artistică de astăzi;
- trăim într-o societate care ia în derâdere demersul artistic şi care-i consideră pe artişti, intelectuali, erudiţi, nişte paraziţi demni de tot dispreţul. În faţă unei astfel de atitudini imbecile a unei populaţii de filozofi ai ghioagei la care, din nefericire, trebuie să mă raportez, sunt vulnerabil prin familia mea, iar anonimatul îmi oferă posibilitatea de a mă putea exprima liber, protejându-i totuşi pe cei dragi.

Gândiţi-vă cum ar fi ca, pentru afirmaţiile mele sau pentru crengile mele, să fie trasă la răspundere bătrâna mea mamă! Ei bine, trăim într-o societate în care oamenii sunt lapidaţi pentru opiniile sau acţiunile membrilor familiilor lor, iar eu mă bucur că nu sunt obligat la o frustrantă şi obligatorie tăcere, aşa cum s-ar întâmpla în lipsa spaţiului virtual, aşa cum s-a întâmplat până să am şi eu acces la acest instrument de exprimare.

Una dintre concluziile emisiunii televizate despre care vă scriam a fost aceea că anonimatul ar trebui interzis. Toate tipurile de anonimat. Unii oameni, jurnalişti în speţă, vor să fie înjuraţi doar de persoane care să-şi asume inepţiile pe care le scuipă în lumea virtuală.

Pentru mine era internaută ar lua sfârşit odată cu interzicerea anonimatului. Eu am renunţat la facebook pentru că era prea invaziv, aşa că nu aş accepta în ruptul capului să renunţ la pseudonimul meu şi să mă semnez cu un nume civil de un... anonimat perfect.

Cred eu că valul de invectivă poate fi oprit foarte uşor chiar şi acum. Se poate uza de înregistrare sau de moderare (aşa cum se întâmplă chiar aici, la RIO, dar şi pe alte site-uri, fie că sunt personale sau ziare online; Dilema Veche, de exemplu) şi chiar de excluderea celor care nu înţeleg că poţi fi extrem de critic, dacă ai argumente, fără să rosteşti nici măcar o înjurătură. Până la urmă, cred că aceia care înjură nu înţeleg foarte multe din scrierile celor pe care-i măscăresc şi nici nu au prea multe de comunicat. În consecinţă, nu vor putea fi consideraţi pierderi. Vor scădea, poate, vizualizările, ratingul, dar eu cred că a cam venit timpul să mizăm mai mult pe calitatea şi nu pe numărul celor cu care dialogăm. Prefer un singur conlocutor de calitate unei centurii de troglodiţi înjuraci.