Bacalaureat

Generaţia copy-paste şi-a dat cu stângul în dreptul la examenul de intrare printre filosofii cu diplome pe care-i produce şcoala românească de peste douăzeci de ani. Cum s-au înăsprit condiţiile de susţinere a examenului de bacalaureat, cum au început tânguielile, bocetele, scrâşnetul dinţilor... Vinovaţi, din perspectiva homunculilor născuţi de nişte paraziţi ignari şi crescuţi ca nişte paraziţi suficienţi, sunt profesorii, sistemul (sic!), ministrul, oricine, afară de ei înşişi, ceea ce, din orice unghi ai analiza, înseamnă că actualele tare sociale se vor perpetua măcar până la dispariţia fizică şi a acestei generaţii-rebut. Adică peste vreo cincizeci-şaizeci de ani.


Nici nu mă voi obosi să comentez imbecilităţile unor retardaţi care nu sunt în stare să folosească mai mult de trei sute de cuvinte pentru a comunica, care nici alea nu sunt toate româneşti sau... corecte.

Vă voi spune că eu am credinţa că procentul general de imbecilitate al acestei naţiuni este mult mai gros. Printre părinţii acestor troglodiţi juvenili se află oameni care ţin în mâinile lor destinele societăţii, libertăţile şi drepturile noastre, ale tuturor, iar aceştia, troglodiţi, pervertiţi şi meschini la rândul lor, se pregătesc să predea ştafeta fiilor şi fiicelor lor cu caractere foanfe şi guşate, moştenite şi cultivate în familiile în care au parazitat până acum.

În lumea asta aberantă există paradoxuri inextricabile. Oamenilor le trebuie studii, şcoli, cursuri, ca să poată creşte animale (hrană, până la urmă), însă, pentru a da naştere, a creşte, şi a (ne)educa copii, nu au nevoie decât de utilităţile din dotare.

Bacalaureatul de anul acesta a relevat, parţial, dezastrul intelectual în care se bălăceşte naţiunea asta bătută de soartă şi copleşită de îndobitocire.
Auzim despre creierele care ne pleacă, despre profesioniştii care ne părăsesc, despre eminenţele care emigrează şi ne mirăm că nici nu ştiam de existenţele lor, până să se hotărască lehămiţi să plece. În realitate, nu avem astfel de personaje. Cei cincisprezece mii de specialişti sunt doar vorbe-n vânt. Cei care pleacă în străinătate să lucreze pe bani mai mulţi nu sunt altceva decât oportuniştii meschini care au copiat pe rupte la examenele susţinute de ei de-a lungul vieţilor lor ipocrite, iar domniile voastre îi ştiţi, pentru că vin din rândurile dumneavoastră. Sunt extrem de puţin aceia care merită excelenţa în această ţară şi sunt atât de departe de ceea ce însemna excelenţa până acum douăzeci de ani, încât ar fi jignitor să-i alăturăm adevăratelor eminenţe ale acestei naţii.

Citeam deunăzi din tezele unui doctorand al nimicului care, de parcă ar fi descoperit America sau punctul G, afirma că elitele naţiunii s-au rupt de mase şi că acest clivaj creşte pe zi ce trece şi nu m-am putut opri să nu admir prostia groasă, neagră, grea, fudulă şi ridicolă, a acestui oportunist politic de centură.

Doar clivajul există, iar el este, mai degrabă, un hău căscat între cei extrem de puţini care mai au ceva glagore şi cei extrem de mulţi care nu-şi folosesc inervaţia decât întru îndestulare intestinală.

Nu elitele s-au separat de plebe. Dimpotrivă, ele s-au pervertit într-atâta, presate de imensa şi omniprezenta masă de imbecilitate, încât cu greu mai pot fi numite elite. Astăzi sunt doar nişte oameni abia ieşiţi din mediocritate, care, de cele mai multe ori, au dreptul să fie ruşinaţi de calificativele de excelenţă pe care le primesc, chiar dacă s-ar raporta doar la elitele din timpul comunismului.

Ceilalţi, masele îndobitocite de sclavagismul faţă de propriile viscere la care singuri s-au condamnat, sunt atât de departe (în jos) de mediocritate încât le-ar fi imposibil să mai priceapă ceva din strigătele disperate ale celor pe care, impropriu, îi numim astăzi elite. Plebea este (auto)distrusă intelectual, moral, psihic, iar eforturile cu care trudeşte la propria imbecilizare sunt uimitoare. Norodul nărod este cel care aşează prăpăstii între el şi mediocritatea cu iz de elitism de astăzi cu un infantilism exasperant.

Zâmbiţi, însă, şi bucuraţi-vă! Toată omenirea se află exact în aceeaşi situaţie, aşa că nu veţi avea neplăcerea să vă uitataţi cu pizmă nici la capra, nici la lama, nici la muflonul, vecinilor voştri, pentru că şi ele sunt demult decedate! Cei devianţi sunt, în zilele noastre, cei ca mine, iar aceştia sunt puţini şi pe moarte. Peste câteva decenii, astfel de oglinde-oglinjoare umane ale conştiinţei fi-vor uitate artifacte (atenţie, analfabeţi! nu se spune-scrie artefacte!) şi nici măcar neplăcerea de a şti despre existenţa lor nu vă va mai sta în calea căderii în definitivă animalitate!

Una peste alta, cel puţin pentru mine, vestea îngroşarii rândurilor "filozofilor" copy-paste este un lucru îmbucurător. Faptul că, deşi s-au născut proşti (în fiecare secundă se naşte câte unul), nu au ales să se deştepte, îmi conferă certitudinea că am la dispoziţie suficientă resursă de exploatare. Ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, nu este chiar de ici, de colea!