Bătaie între bodyguarzi la (i)Realitatea TV

fotografie preluată de pe site-ul Evenimentul Zilei

Desigur, bătaia care s-a iscat ieri între bodyguarzii domnului Vântu Sorin Ovidiu şi cei ai domnului Ghiţă Sebastian ar putea fi catalogată drept un penibil episod al berbecelii quasi-permanente şi ridicole dintre aceşti prea numeroşi şi insalubri parvenţi autohtoni. În mod normal, o astfel de expunere grotescă a prostiei crase şi pretenţioase nu ar putea să îmi trezească niciun dram de interes.

În paranteză fie spus, eu comut imediat postul de televiziune dacă am ghinionul să mă întâlnesc cu astfel de personaje, atunci când privesc la televizor.
Ştiu, deşi n-aş vrea să ştiu, că există astfel de ipochimene şi că ele sunt supra mediatizate, însă mă pot lăuda că, vigilent şi arogant, nu le permit niciodată să se exhibe în faţa mea, nici măcar la televizor.

Nu fiinţele decrepite moral care stau în spatele acestui conflict de alcov sunt, însă, interesante aici, ci motivele care au determinat această infectă mini-telenovelă.

Fostul conducător-patron, afectat de banalităţile cu iz greţos, de crasă bârfă, pe care le emană aşa-zisele dezvăluiri preluate din corespondenţa dintre lucrătorii de la Ambasada SUA din Bucureşti şi lucrătorii din Administraţia SUA, dezvăluite de site-ul mult mediatizat Wiki Leaks, s-a hotărât ieri, după ce răbdase destule afronturi la imagine (sic!), să curme, în stil mafiot, emisiunile postului său de televiziune, pentru că, deşi dezvăluirile nu erau altceva decât colaje din ziare, bârfe şi cancan, i se părea dumnealui că ele îi desluşesc şi mai abitir românului de rând influenţa pe care o exercita, pâna nu demult, asupra anumitor politicieni, asupra unor instituţiilor de stat, asupra unei părţi a presei...

Aşa că, înfuriat pe nemernicia cu care oamenii angajaţi la postul său tv. muşcau, practic, mâna care-i hrănise până mai ieri, fostul conducător-patron şi-a luat vreo patruzeci de haidamaci şi s-a înfiinţat la porţile propriei televiziuni. Aici, însă, armata domniei sale s-a ciocnit de armata actualului manager-conducător, acel potentat ploieştean care a cumpărat pe bani suspicios de mulţi parte din viitorul profit al postului tv. al domnului fost patron-conducător... chiar de la domnul fost (te doare mintea!  ).

Chemată de actualul manager-conducător, Poliţia şi-a făcut apariţia şi, după ce, prin agenţii de la faţa locului, a constatat, cu acte semnate şi parafate de către cei doi... parteneri de afaceri, că fostul conducător-patron nu mai poate interveni în niciun fel în administrarea postului tv. timp de cinci ani de la semnarea contractului cu actualul manager-conducător, lucrurile s-au calmat şi emisiunile şi-au urmat cursul anunţat.

Aşa cum vă spuneam, personajele nu prezintă decât un vag interes literar. Ele sunt nişte caricaturi ridicole din care se desprind, grotesc îngroşate, cupiditatea, primitivismul, viclenia grosieră.

Întâmplarea este totuşi interesantă pentru că sporeşte atenţia unui public, şi-aşa isterizat, asupra unui fenomen monstruos mediatizat care nu înseamnă, în realitate, nimic. Mă refer aici la dezvăluirile făcute de Wiki Leaks şi la armagedonul care ar urma acestor banale, în cel mai bun caz, dezvăluiri. Deja, oameni cu mult prea mult spaţiu intracranian leagă revoltele din ţările arabe de aceste aşa-zise dezvăluiri, iar fapte precum cele ale celor doi mogulaşi autohtoni nu fac altceva decât să sporească mitul de armă informaţională distructivă al sus-numitului site, mit construit cu suspectă grijă în jurul acestei penibile gogoriţe.

Pentru mine Wiki Leaks nu este altceva decât o farsă de tip Invazia marţienilor, pusă la cale de Orson Welles în 30 octombrie 1938, prin adaptarea radiofonică a romanului Războiul Lumilor scris de H.G. Wells (Citiţi mai multe aici!). Doar că autorul celei mai mari farse din toate timpurile, Orson Welles, a fost un regizor mult mai cu har decât cei care stau astăzi în spatele Wiki Leaks.

Dacă ne gândim că gesturile celor doi parteneri de afaceri de la (i)Realitatea TV nu sunt altceva decât ridicole tentative de manipulare ale unui segment de populaţie şi-aşa tăvălit din greu prin zoaiele scenaritei grosiere, atacului mârşav la persoană, injuriei greţoase şi trunchierii mizerabile, aproape că ajungem să-i compătimim pe cei doi protagonişti. Mie, însă, îmi este greu să cred că domnii Vântu şi Ghiţă sunt altceva decât doi afacerişti care încearcă, prin mijloacele caracteristice parveniţilor de astăzi, să îşi impună unul altuia acel respect mirosind a bani murdari şi influenţă mafiotă pe care-l auzim rostit de multe ori în prime time de către cei asemenea domnilor (sic!) sus-amintiţi.

În concluzie, faptul divers petrecut ieri în acest bastion al inepţiei, (i)Realitatea TV, devine interesant prin faptul că survine în urma unor dezvăluiri de tip Wiki Leaks care nu sunt altceva decât citate din ziare şi zvonuri lansate de diferiţi băgători de seamă - mai notorii, sau mai necunoscuţi - din România.

De asemenea, cearta celor doi potentaţi capătă interes datorită încercărilor noii conduceri - timide, dar evidente - de a schimba atât moderatorii cât şi modul de abordare al subiectelor şi cerbiciei cu care, atât vechea conducere, cât şi reşapaţii moderatori, se împotrivesc din răsputeri schimbării.

Este, în cele din urmă, interesantă pentru că ni se confirmă lucrurile pe care le ştiam deja, atât cu privire la influenţa cârnăţarului parvenit asupra unor oameni politici şi, prin ei, asupra unor instituţii de stat, cât şi cu privire modul în care acest personaj îşi tratează angajaţii. Nu este de neluat în seamă nici profesionalismul cu care s-au raportat şi se raportează aceşti jurnalişti la cerinţele patronului lor.

Fie şi din aceste prspective, îmbrâncelile de pe holurile (i)Realităţii dintre bodyguarzii domnilor Vântu şi Ghiţă trebuie să ne atragă atenţia!