Batista pe ţambal

Orice politician român ştie că scandalurile, ale cărui protagonist de nefericită conjuncturădevine, nu au cum să îl sâcâie mai mult de câteva zilişoare pe care le va trece în răbojul puţinelor lui zile nefaste. Tot ceea ce are de făcut este să mimeze o detaşată nevinovăţie şi să îşi colporteze inepţiile şi slănina corporală dintr-un studio de televiziune într-altul, în speranţa, deloc deşartă, că va apărea un alt eveniment de importanţă crucială pentru plebea stupidă, aşa încât, aceasta, ca un suflet imens, naiv şi... deplin retardat, să-şi comute interesul imbeciloid către acest din urmă obiect strălucitor.


Sunt puţini cei care, deşi pot să influenţeze anchetele judiciare şi chiar influenţează aceste anchete, ajung să ocupe binemeritatele pătuţuri călduţe din celulele arestului preventiv. Aşa că, îndrumaţi de avocaţi care sunt valoroşi mai degrabă prin relaţiile - inextricabile,... dar certe - pe care le au cu judecătorii rupţi în turul moral al robei, decât prin prisma cunoaşterii legii, politicienii se căznesc să pulverizeze praful îndoieleii în ochii bovini (la propriu) ai sus amintitei populaţii. Se dau loviţi politic, urmăriţi de forţele obscure şi imuabile ale unor puteri quasi-explicabile, oropsiţi de nişte ceilalţi malefici - individualizaţi sau generici - pentru... calităţi, talente şi vocaţii personale, care îi fac incomozi şi indezirabili.

La fel se întâmplă şi cu domnul (sic!) Severin Adrian. Prins cu o pârdalnică de "practică inadecvată" de către nişte jurnalişti de toată isprava, în loc să-şi asume propria mizerie caracterială şi să se retragă la umbra milionului său de euro muncit cu guriţa-i, alege să-şi faca de râs întreaga naţiune şi se proţăpeşte, ridicol, într-un scaun pe care, dacă mă întrebaţi pe mine, nu l-a meritat niciodată.

Anecdotice şi de o ilarite copleşitoare vor rămâne, cel puţin în mintea mea, încercările disperate ale colegilor de partid ai domnului (sic!) Severin Adrian de a comuta atenţia tâmpei audienţe către subiecte demult stoarse de orice conţinut de o presă interesată, echivocă, părtinitoare şi obedientă. Inutil demers, mai ales că, deja, niciun televizac serios nu dă doi bani pe gestul de tarabagiu jegos al europarlamentarului prins cu izmenele în vine şi cu caltaboşul în esofag. În ţară, acest nefericit ipochimen va fi, în scurt timp, transformat într-un martir de-o zi, căzut în lupta contra intereselor mârşave ale... puterii şi, după încă vreo două trei emisiuni în care jurnaliştii năimiţi vor aduce diversionist pe tapet numele Ridzi, Anastase, Udrea, Băsescu etc., batista, plină de hârcile verzui ale nesimţirii acestor aleşi şi alegătorilor lor, va fi aşezată cu graţie pe ţambal. Apropos, mai ştie cineva ceva despre domnul (sic) Voicu Cătălin?

Domnul (sic!) Severin Adrian va avea, spre meschina satisfacţie a celor care, ca şi mine, sunt avizi de normalitate, imense probleme în Parlamentul European, acolo unde, chiar dacă există şi accidente precum Gigi şi Vadim, regulile sunt simple, clare, lipsite de echivocul atât de drag românilor. Nimic din ceea ce va mai face sau va mai spune domnul (sic!) Severin Adrian nu va mai avea nici ascultarea, nici înţelegerea şi nici sprijinul vreunui alt europarlamentar. Mânăreli de genul "nevinovat până la proba contrarie" sau "prezumţie de nevinovăţie" pot funcţiona aici, pentru creierele aerisite ale românilor. Aici, atunci când se invocă demisii bazate pe devianţe de la comportamentul uzual, se contracarează cu astfel de împrumuturi diversionist-fanteziste din sistemul de drept. Acolo, faptul de a te fi pus într-o situaţie echivocă, jenantă, inadvertentă, reprezintă motiv suficient pentru auto-excludere sau, în cazul obrazului gros, de tip Severin Adrian, pentru excludere.

Oameni buni, nu ştiu ce aţi dori dumneavoastră să-i transmiteţi domnului (sic!) Severin Adrian, însă eu nu pot să-i spun decât atât: "Amice, eşti idiot!"