Despre opinii

Ne trăim vieţile într-o lume care, prin mijloacele actuale de propagandă, încearcă să ne inoculeze ideea că persoanele care deţin informaţii sunt mai performante, mai eficiente, optim adaptate societăţii actuale. Dezavuez o astfel de părere, spunându-vă că teoria superiorităţii individului pe calea informării este denaturată, adaptată diletant, la un nivel de pricepere vulgar, simplist. Puteţi să vă îndopaţi cu informaţii gen Wiki Leaks până când veţi şti (sic!) totul despre dedesubturile murdare ale politicii mondiale şi, vă garantez, nu veţi deveni nici mai utili societăţii, nici mai independenţi faţă de ea,... nici unul sau unii dintre pionii principali ai lumii... La fel cum puteţi să nu ştiţi mai nimic despre lume şi viaţă şi să conduceţi comunităţi, partide, state... Sunt destule exemple în acest sens.

Nu acest tip de informaţii (ştirile) ingurgitate de-a valma şi cu toptanul sunt apanajul unei adaptabilităţi excelente, ci doar cultivarea propriului intelect - consecventă, îndelungată şi metodică - poate duce la crearea unei personalităţi complexe şi complete, la reala adaptabilitate, aceea care face să se amelioreze şi să se perpetueze anumite caracteristici anatomofiziologice şi să dispară altele.

Dar nu despre vulgarizarea tezei aportului de informaţie la evoluţia umanităţii doresc eu să scriu astă-seară, ci despre una dintre cele mai păguboase şi amuzante repercursiuni ale impresiei că informaţia îi face pe posesorii ei supraoameni, aceea că, pentru a-şi proba nivelul de informare şi, implicit, adaptabilitatea, oamenii îşi exhibă opiniile fără temeri, în orice condiţii, indiferent dacă acestea sunt sau nu avenite.

Ni se spune, des şi fără nuanţe, că avem dreptul la libera exprimare a propriilor opinii. Am văzut sute de situaţii în care acest drept al opiniei proprii a fost fluturat ca un stindard zglobiu peste tot felul de elucubraţii.
Chiar deunăzi, am auzit, în treacăt, la televizor, cum nişte anonimi dintr-un reality show erau călăuziţi de o moderatoare cu ochi trişti, de bubalină, să-şi exprime fără temeri părerile, fiindcă tot "omul are dreptul la opinie". În ultimii douăzeci de ani am fost martori la nenumărate emisiuni în care doar dreptul la opinie era palidă justificare pentru aberaţiile pe care vorbitorii le vehiculau şi suntem şi astăzi invadaţi de mizeriile pe care nişte semeni fără merite le scriu sau le spun în mass-media, sub motivaţia abuzivă a dreptului la liberă exprimare, la liberă opinie.

În principiu, dreptul la liberă exprimare acopere banalităţi, truisme, aberaţii, enormităţi, vulgarisme, toată uriaşa paletă de absurdităţi de care semenii noştri se folosesc, de cele mai multe ori inconştienţi, pentru a ne semnala că sunt informaţi, că ne sunt utili, că-şi merită situaţia socială şi că sunt îndreptăţiţi să aspire la mai mult, la mai sus...
În principiu, orice elucubraţie poate sta sub poala largă a dreptului la opinie, atâta vreme cât ea, elucubraţia, nu este interzisă expres prin lege. Iar legea, în acest domeniu, este permisivă pe măsura slobozeniei gurii lumii...

În realitate, oameni buni, propria opinie, lipsită de competenţa emitentului şi de abilitatea lui de a se exprima, nu reprezintă decât un mod sigur de plonjare în banalitate. Asta, în cel mai bun caz, pentru că, de obicei, un astfel de demers se soldează cu acoperirea de ridicol a nefericitului care se încumetă să exhibe o opinie aberantă. Opinia, pentru a vorbi într-adevăr despre subiectul abordat şi nu despre nepriceperea sau prostia emitentului, trebuie să se raporteze la trei coordonate indispensabile.

Originalitatea părerii şi argumentarea ei competentă sunt aspectele de substanţă ale opiniei proprii, iar elocvenţa cu care este expusă reprezintă aspectul formal al opiniei proprii. În lipsa acestor caracteristici, opinia proprie nu este altceva decât o plictisitoare bolboroseală. La ce bun să spun ceva care s-a mai spus, în acelaşi fel în care s-a mai spus (lipsit de originalitate), pe care nu-l pot explica şi motiva (fără să am competenţă şi fără să pot argumenta) şi pe care nici nu-l pot exprima cu cuvintele potrivite (fără deprinderea de a povesti sau de a scrie)?

Sunt un om care crede în dreptul la opinie şi care militează pentru acest drept. Mărturie stă chiar şi acest site care, în esenţă, este un spaţiu al exprimării libere a propriei opinii, însă mă tem că, din cauza acestui ocean zgomotos de logoree cu pretenţii de opinie, ideile cu adevărat importante, cele care reprezintă opinii originale, pertinente, competente şi corect exprimate, devin evenimente cu care ne întâlnim tot mai rar.