miercuri, 30 martie 2011
O nouă săptâmănă
Primăvara e frumoasă, chiar dacă oriunde te întorci vezi numai corupţie.
Primăvara rămâne anotimpul trezirii la viaţă, chiar dacă orice vezi la tv şi-n media înseamnă numai urâciune şi vulgaritate. Nu ştiu cum fac, dar mereu mă trezesc dezamăgită de poporul ăsta de ... nici nu mai zic ce gândesc! Destul păcătuiesc gândind, fac şi eu parte din acest popor.
"M-am enervat!"- Semnat Cecilia Ioana Manoliu, doctorand în Ştiinţe Politice la Universitatea din Tsukuba.
"M-am enervat când m-am uitat la televiziunile din ţară care titrau: Japonia - iad nuclear, pentru că:
1. universitatea m-a întrebat ce fac, ambasada română nu
2. japonezii m-au întrebat ce fac, ambasada română nu
3. administratorul blocului a venit imediat după cutremur să vadă ce face blocul, nu casa lui. Nu m-a lăsat în stradă şi mi-a dat un nou apartament în aceeaşi zi
4. ai noştri se bat pe zahăr şi ulei fără cutremur. Aici, după cutremur, tsunami şi centrala nucleară avariată, nu se bate nimeni pe nimic
5. românii caută iod să se vindece de presupuse radiaţii, japonezii se duc la muncă. Miercuri şcolile erau deschise. Românii dezbat dacă luna o să ne cadă în cap, japonezii caută supravieţuitori de 7 zile în continuu şi la adăposturile pentru refugiaţii din zonele afectate au anunţat că au mai mulţi voluntari decât e nevoie. Ce iad în Japonia asta!"
Cecilia Ioana Manoliu, doctorand în Ştiinţe Politice la Universitatea din Tsukuba
Câteva minute mai târziu am vorbit cu tânăra doctorandă, care ne-a explicat mai pe larg motivul supărării ei - imaginea care li se prezintă românilor despre tragedia japonezilor este distorsionată, pur senzaţionalistă, la ani lumină distanţă de percepţia pe care japonezii înşişi o au faţă de drama prin care trec. Dar cel mai mult a enervat-o pe Cecilia Manoliu imaginea românilor omorându-se pentru un kilogram de zahăr gratuit, în ziua în care "japonezii ei" îşi trăiau cu demnitare suferinţa, făcând bilanţul victimelor la o săptămână după cutremur şi tsunami.
Găsiţi articolul întreg aici.
Mă "bucur" că televiziunile noastre au "grija" a ceea ce se întâmplă în alte părţi! Dar ce zic eu? Au şi "grija" a tot ce se întâmplă şi la noi! Vezi orice ştiri cu violuri şi crime! Nici nu mai ştiu unde a fost îngropată demnitatea umană! În timp ce mogulii conduc ţara din culise spre dezastru, televiziunile sunt preocupate să sape după dezastre acolo unde nu sunt, pentru că noi nu avem cum verifica. Fac tot posibilul să aducă amărâtul de popor român needucat în pragul isteriei, încât oamenii sunt în stare să se omoare, ca pe vremuri, pentru un kilogram de zahăr la jumătate de preţ. Unde e demnitatea noastră? De ce trebuie să spună o Ana Maria Prodan că românul vrea scandal şi de aceea se ţigăneşte pe posturi concurente perechea Pepe-Oana. Am văzut chiar un interviu luat unei doamne psiholog care afirma că ei joacă un teatru fantastic făcând circul mediatic pe care îl fac, pentru că în primul rând câştigă foarte mulţi bani şi apoi ştiu că la noi orice "minune" ţine trei zile, până apare o nouă "bombă". Aşa că în curând vom uita totul şi ei îşi vor putea relua viaţa liniştiţi, dar cu buzunarele pline şi carierele relansate!
Totuşi, primăvara rămâne anotimpul renaşterii. Şi eu sper ca bunul Dumnezeu să ne lase în viaţă până ne băgăm minţile în cap: în fond, El are îndelungă răbdare! Tot ce e bun trece! Tot la fel trece şi tot ce e rău, pentru că nu e nimic bun sub soare! Totul e deşertăciune! De aceea ar trebui, măcar după 21 de ani, să începem să trăim frumos şi demn. Să refuzăm să mai fim "acea generaţie de sacrificiu" care am fost. De o viaţă tot asta aud. Numai că am impresia că ne place să fim aşa. Asta ştim cel mai bine să fim. Oare nu ne-am săturat? Oare chiar nu vrem să fim o generaţie de biruitori care refuză înfrângerea? Ne place martirajul şi autoflagelarea? Înclin să cred că da.
Numai că eu rămân la părerea mea: primăvara este anotimul renaşterii. Chiar dacă trebuie să bântui pe cele vreo 58 de canale tv ca să găsesc ceva pozitiv, chiar dacă stau închisă în casă să nu văd cum se omoară oamenii la cozi pentru un "câştig" de 5-10 lei, eu tot aleg să caut frumuseţea şi binele în oameni. Chiar dacă sunt mereu dezamăgită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Mier 30 Mar 2011 - 19:00
RăspundețiȘtergerePentru cei care sunt responsabili si "ingrijorati",inca din 1977 de cladirile cu bulina rosie, daca se vor prabusi sau nu, de cei care fac bilantul mortilor si ranitilor, in cazul in care se va intampla asta, pentru cei care stiu deja, cat va scadea natalitatea in 5-10 ani din cauza foamei, a bolilor si a saraciei din Romania, pentru toti cei care stiu, sunt responsabili si totusi atat de inconstienti sau chiar, idioti, nefacand nimic pentru a indrepta situatia , ii invit sa citeasca o poveste a lui Ion Creanga, poveste care sa ii puna pe ganduri si, chiar sa traga invataminte. Poate au citit-o cand erau scolari si au uitat-o sau poate erau corigenti la LIMBA ROMANA, nu stiu, dar au acum ocazia s-o faca. Le urez lectura placuta:
Prostia omenească-de Ion Creangă
A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.
Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor.
Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră.
Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"
Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână şi furca din brâu cât colo şi, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:
— Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!
— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
RăspundețiȘtergere— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!
Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa. Pe când se sluţeau ele, cum vă spun, numai iaca şi tatăl copilului intră pe uşă, flămând şi năcăjit ca vai de el.
— Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor?
Atunci ele, viindu-şi puţin în sine, începură a-şi şterge lacrămile şi a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare:
— Bre! mulţi proşti am văzut eu în viaţa mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă... duc în lumea toată! Şi de-oiu găsi mai proşti decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba.
Aşa zicând, oftă din greu, ieşi din casă, fără să-şi ieie ziua bună, şi plecă supărat şi amărât ca vai de om!
Şi mergând el bezmetic, fără să ştie unde se duce, după o bucată de vreme, oprindu-se într-un loc, i se întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai văzuse: un om ţinea puţin un oboroc deşert cu gura spre soare, apoi răpede-l înşfăca şi intra cu dânsul într-un bordeiu; pe urmă iar ieşea, îl punea iar cu gura la soare, şi tot aşa făcea... Drumeţul nostru, nedumerit, zise:
— Bună ziua, om bun!
— Mulţămesc dumitale, prietene!
— Da' ce faci aici?
— Ia, mă trudesc de vro două-trei zile să car pocitul ist de soare în bordeiu, ca să am lumină, şi nici că-l pot...
— Bre, ce trudă! zise drumeţul. N-ai vrun topor la îndămână?
— Ba am.
— Ie-l de coadă, sparge ici, şi soarele va intra singur înlăuntru.
Îndată făcu aşa, şi lumina soarelui întră în bordeiu.
— Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram să îmbătrânesc cărând soarele cu oborocul.
"Încă un tont", zise drumeţul în sine şi plecă.
Şi mergând el tot înainte, peste câtva timp ajunse într-un sat şi, din întâmplare, se opri la casa unui om. Omul de gazdă, fiind rotar, îşi lucrase un car şi-l înjghebase, în casă, în toată întregimea lui; ş-acum, voind să-l scoată afară, trăgea de proţap cu toată puterea, dar carul nu ieşea. Ştiţi pentru ce? Aşa: uşile era mai strâmte decât carul. Rotarul voia acum să taie uşorii, spre a scoate carul. Noroc însă că drumeţul l-a învăţat să-l desfacă în toate părţile lui, să le scoată pe rând afară ş-apoi iarăşi să-l înjghebe la loc.
— Foarte mulţămesc, om bun, zise gazda; bine m-ai învăţat! Ia uită-te dumneta! Era să dărâm bunătate de casă din pricina carului...
De aici, drumeţul nostru, mai numărând un nătărău, merse tot înainte, până ce ajunse iară la o casă. Acolo, ce să vadă! Un om, cu-n ţăpoiu în mână, voia să arunce nişte nuci din tindă în pod.
RăspundețiȘtergere"Din ce în ce dau peste dobitoci", zise drumeţul în sine.
— Da' ce te frămânţi aşa, om bun?
— Ia, vreu să zvârl nişte nuci în pod, şi ţăpoiul ista, bată-l scârba să-l bată, nu-i nici de-o treabă...
— Că degeaba te trudeşti, nene! Poţi să-l blastămi cât l-ei blăstăma, habar n-are ţăpoiul de scârbă. Ai un oboroc?
— Da' cum să n-am?!
— Pune nucile într-însul, ie-l pe umăr şi suie-le frumuşel în pod; ţăpoiul e pentru paie şi fân, iar nu pentru nuci.
Omul ascultă, şi treaba se făcu îndată. Drumeţul nu zăbovi nici aici mult, ci plecă, mai numărând şi alt neghiob.
Apoi, de aici merse mai departe, până ce ajunsese ca să mai vadă aiurea şi altă năzbâtie. Un om legase o vacă cu funia de gât şi, suindu-se pe-o şură, unde avea aruncat oleacă de fân, trăgea din răsputeri de funie, să urce vaca pe şură. Vaca răgea cumplit, şi el nu mai putea de ostenit...
— Mă omule! zise drumeţul, făcându-şi cruce; dar ce vrei să faci?
— Ce să fac, mă-ntrebi? Da' nu vezi?
— Ba văd, numai nu pricep.
— Ia, hăramul ista e hâmisit de foame şi nu vre' nici în ruptul capului să vie după mine sus, pe iastă şură, să mănânce fân...
— Stai puţin, creştine, că spânzuri vaca! Ia fânul şi-l dă jos la vacă!
— Da' nu s-a irosi?...
— Nu fi scump la tărâţe şi ieftin la făină.
Atunci omul ascultă şi vaca scăpă cu viaţă.
— Bine m-ai învăţat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cât pe ce să-mi gâtui vaca!
Aşa, drumeţul nostru, mirându-se şi de această mare prostie, zise în sine: "Mâţa tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu ţăpoiul şi să tragi vaca pe şură, la fân, n-am mai gândit!"
Apoi drumeţul se întoarse acasă şi petrecu lângă ai săi, pe cari-i socoti mai cu duh decât pe cei ce văzuse în călătoria sa.
Ş-am încălecat pe-o şa, ş-am spus povestea aşa.
Ş-am încălecat pe-o roată, ş-am spus-o toată.
Ş-am încălecat pe-o căpşună, şi v-am spus, oameni buni, o mare minciună!!
Mier 30 Mar 2011 - 19:01
RăspundețiȘtergereBună, Elena! Îţi înţeleg nemulţumirea faţă de nişte conaţionali care sunt, parcă, eroi negativi de benzi desenate.
elena a scris:
"chiar dacă oriunde te întorci vezi numai corupţie."
Tocmai asta vor să crezi cei are îţi înfig în conştiinţă zilnic, pe zeci de posturi tv. şi prin sute de emisiuni tv., că vine sfârşitul lumii, că Japonia a fost distrusă şi că norul radioactiv ne va ataca, pidosnic, cu forţa sa ucigaşă învârtoşată, că luna ne va deregla şi ultimii neuroni, că lumea se scufundă! Ah, era să uit de... subţierea stratului e ozon şi radiaţiile ultraviolete!
Modul panicard de a enunţa aşa-zise ştiri dezastruoase este una dintre cele mai primitive forme de a-ţi fideliza un public naiv, quasi-alfabetizat, iubitor de superstiţii şi obscurantism, viciat de suspiciune şi scenarită tocmai din cauza propriei ipocrizii, propriului dublu standard, propriei superficialităti, propriei ignoranţe... Or, cum marea majoritate a populaţiei acestei ţări se poate uşor regăsi în descrierea de mai sus, atunci este lesne de înţeles de ce presa, prin majoritatea produselor ei, pare să se adreseze unor copii retardaţi, fără putere de discernământ, unor fiinţe legumă.
Sub falsul pretext că "televiziunile oferă publicului ceea ce acesta-şi doreşte" şi ghidonaţi de ideea că "presa nu are un rol educativ" faţă de aceia cărora li se adresează, penibilele ipochimene parazitare care susţin că sunt câinii de pază ai democraţiei sunt, în fapt, nişte maidanezi loviţi de jigodia lăcomiei, puşi pe grabnică îmbogăţire, chiar cu preţul unui defetism criminal pe care îl pulverizează înspre consumatorii de presă.
Nu populaţia este vinovată că ascultă manele şi priveşte la ştirile de scandal. Cei care lucrează în presă au toată vina. Dacă pe toate posturile tv. ar fi difuzate doar muzică simfonică şi emisiuni de tip Teleenciclopedia, în foarte scurt timp televizacii ar şti despre ce se vorbeşte în propoziţie atunci când se rosteşte cuvântul... sofism, de exemplu. Sau când se spune silogism, sau paralogism, sau când s-ar vorbi despre simbioză, alteritate, abstract în artă...
RăspundețiȘtergereAcum, suntem în situaţia în care, chiar dacă citesc cu ochii lor definiţiile de dicţionar, conaţionalii noştri nu pot pricepe cuvintele şi necum pătrunde sensurile care stau în spatele vocabulelor.
Pentru cei care - ca şi mine - trebuie să se raporteze la gradul superior de cultură al unei societăţi, ceea ce se întâmplă actualmente în presa din România şi, pe cale de consecinţă, în societatea română, este un atentat la însăşi existenţa noastră artistică. Promovarea agresivă a prostiei şi a non-culturii duce, fără echivoc, la dispariţia spiritului estetic, la degradarea gustului maselor, la dispariţia interesului pentru artă.
Totuşi, eu am a le mulţumi tuturor celor care au trudit din greu la imbecilizarea acestei naţii - deci, şi celor care lucrează în presă - pentru că mi-au oferit o societate perfectă din punct de vedere al anti exemplului şi pentru că această societate, retardată şi anacronică, îmi oferă nenumărate posibilităţi de a o exploata!
Elena, te rog să faci acest exerciţiu! Renunţă să mai priveşti la televizor timp de o săptămână! Renunţă la emisiunile toxice, de gen reality, cum sunt cele de pe Prima sau cele de pe Kanal D şi renunţă la toate canalele tv. de ştiri! Renunţă la radio şi la zgomotul penibil de acolo! Renunţă la toate ziarele online (afară de RIO, bineînţeles ! )! Umple-ţi timpul liber cu mici excursii în natură, cu literatură, cu lucrări manuale (ştiu că faci astfel de lucrări)!
Dezastrul nu există decât în minţile răvăşite!
Zi bună să aveţi!
la data de Mier 30 Mar 2011 - 20:38 elena
RăspundețiȘtergereQuasimodo a scris:
"Elena, te rog să faci acest exerciţiu! Renunţă să mai priveşti la televizor timp de o săptămână! Renunţă la emisiunile toxice, de gen reality, cum sunt cele de pe Prima sau cele de pe Kanal D şi renunţă la toate canalele tv. de ştiri! Renunţă la radio şi la zgomotul penibil de acolo! Renunţă la toate ziarele online (afară de RIO, bineînţeles ! )! Umple-ţi timpul liber cu mici excursii în natură, cu literatură, cu lucrări manuale (ştiu că faci astfel de lucrări)!
Dezastrul nu există decât în minţile răvăşite!
Zi bună să aveţi!"
Am renunţat de multă vreme, Quasi, dar nu ai cum să nu vezi şi să nu auzi despre Imbecilismele lor. Numai dacă nu trăieşti sub un bolovan, aşa cum am tot zis în ultima vreme că aşa face! Numai că mă mai apucă lehamitea câteodată, alimentată şi de câte un mail...