Despre presă

Dacă s-ar face un sondaj de opinie - printre oamenii care într-adevăr merită să aibă drept de vot - cu privire la grupul social cel mai viciat din România, sunt convins că, într-o covârşitoare majoritate, acea parte a populaţiei care ştie că Soarele nu se învârteşte în jurul Terrei ar arăta cu degetul, acuzator, către ceea ce numim eufemistic "clasă politică".

Într-o oarecare măsură, oamenii ar putea să aibă şi dreptate. Politicienii sunt, de douăzeci de ani, printre cele mai nenorocite plăgi ale acestei naţii.
Taraţi de parazitism, cameleonici şi infantili, cu exprimări paupere ideatic, însă stufoase şi emfatice, plini de bube şi mucegaiuri caracteriale, politicienii acestei ţări îşi merită pe deplin zmeura de aur în clasamentul celor mai păguboase fiinţe ale ţării.

Din fericire, politicienilor li se poate închide gura de către populaţie o dată la fiecare patru ani şi, chiar dacă - plini de ţâfnă şi nevricoşi - se mai berbecesc cu bunul simţ prin emisiuni televizate, ştiu şi ei că "ciocul mic, că noi suntem acuma la putere!" nu-s doar vorbe spuse de o fiinţă lovită crunt de imbecilitate.

Şi este bine aşa! Îi vedem mai răruţ pe cei care ne-au demonstrat până atunci cât de scumpă poate fi uneori inutilitatea şi avem timp să ne scârbim de cupiditatea celor care tocmai au înfrânt (sic!).

Scriam că oamenii ar putea să aibă dreptate, numind clasa politică drept cea mai decrepită moral breaslă ocupaţională, pentru că eu sunt convins că, alături de politicieni, aşa numiţii jurnalişti, de a căror contemporaneitate ne bucurăm cu preaplin, sunt, la rândul lor, nişte ipochimene demne cea mai vulgară adjectivizare de care am putea fi capabili.

Iloţi insalubri ai zeului rating, tributari ai tezei că populaţia nu mai doreşte informaţie pură, ci doar opinii la care să se ralieze, aceşti ridicoli semidocţi, iviţi din miezul mediocrităţii acestei naţii, trudesc cu mare râvnă şi, de ce să nu recunoaştem, cu real spor, la alienarea oamenilor, devenind, spre deosebire de politicieni, pereni, imuabili, perpetui...

Lipsiţi de inhibiţii şi încremeniţi în certitudini, jurnaliştii, analiştii, pamfletarii, criticii, toată floarea publiciştilor din România, nu reprezintă, în realitate, decât o jalnică adunătură de fiinţe sărace intelectual, aflate adânc în teritoriul minciunii, infracţiunii, prostituţiei... Unii sunt viciaţi până în măduva oaselor, iar leac pentru ei nu se mai găseşte. Alţii, deşi aparent nu se cârdăşesc întru căpătuire, sunt la fel de vinovaţi pentru modul în care fraternizează vinovat şi păgubos cu primii. Nu există, printre jurnaliştii de astăzi, oameni curaţi, pentru că, exact ca şi în cazul politicienilor, sau al magistraţilor, sau al poliţiştilor, sau al vameşilor etc., toţi cunosc sistemul ticăloşit şi fiecare acceptă, pentru câţiva crăiţari, să facă parte din el, viciind fără revers sănătatea morală şi mintala a unei întregi naţiuni.

Impostura este monstruoasă. Aproape că nu mai există mijloc de presă neaservit. Interesele mafiote ale politicienilor, sindicaliştilor, miliardarilor de carton, puşcăriaşilor... cinstiţi, magistraţilor, poliţiştilor etc..., îşi găsesc cald culcuş în emisiunile televizate, iar jurnaliştii nici nu-şi mai sesizează ridicolul poziţiei de infractori (coautori, instigatori, complici, tăinuitori, delatori...) care se prefac că apără interesele celor cărora le vâră, indirect, prin interpuşi, mâinile în buzunare.

Pentru mine, oameni buni, cel mai toxic segment ocupaţional al acestei ţări este cel format din oamenii de presă. De departe, breasla jurnaliştilor reprezintă cel mai important factor de alienare a populaţiei. Lupta pe care o poartă aceste fiinţe mediocre cu orice urmă de inteligenţă pe care consumatorii de presă o mai păstrează este evidentă şi de nestăvilit. Interesaţi doar material, mafioţii care stăpânesc presa au nevoie de o naţiune îndobitocită, manipulabilă, iar jurnaliştii trudesc din greu, pe bani murdari, întru satisfacerea doleanţelor stăpânilor lor.

Unsuros şi retardat, jurnalismul contemporan este, din nefericre, prizonierul aceleiaşi imuabile submediocrităţi care pune stăpânire, pas cu pas, pe întreaga lume.