duminică, 20 martie 2011

Lucian Bute îşi apără titlul a şaptea oară


Sunt entuziasmat şi noaptea albă pe care am făcut-o îmi accentuează senzaţia de bucurie. Lucian Bute a reuşit - pentru a şaptea oară consecutiv - să-şi apere centura de campion la categoria supermijlocie, versiunea IBF.

Un palmares incredibil pentru campionul nostru de la Pechea: 28 de victorii dintre care 23 prin KO şi nicio înfrângere în cariera de profesionist. De data aceasta oponentul lui a fost irlandezul de treizeci şi cinci de ani, Brian Magee.

Lucian Bute reuşeşte să-l învingă prin KO pe irlandez în repriza a zecea, după ce îl mai trimisese la podea în două rânduri.

La sfârşitul reprizei a noua, mi-am dat seama că pugilistului nostru nu-i va mai lua mult timp să obţină victoria şi am înregistrat repriza a zecea şi momentul în care Lucian Bute l-a învins prin Knock Out tehnic pe Brian Magee.

Am uploadat filmul pe YouTube şi vă invit să-l vedeţi şi dumneavoastră, nu înainte de a felicita postul de televiziune B1TV pentru efortul de a transmite acest meci!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu