vineri, 7 decembrie 2012
Băsista Hillary Clinton
Fără îndoială că declaraţiile Secretarului de Stat american Hillary Clinton vin ca un pumn în plex pentru Guvernul României, mai ales acum, cu doar două zile înainte de alegerile care le-ar permite să acceadă, în sfârşit, după trei ani de poticneli şi scrâşnete de dinţi neputincioase, la cârma acestei nenorocite naţii. Hămesiţi de foame şi dornici de răzbunare împotriva celor care i-au priponit în Opoziţie, puciştii se văd din nou puşi la colţ şi arătaţi cu degetul de un oficial de cel mai înalt rang al lumii politice occidentale.
După reacţiile dure, fără precedent în istoria recentă a Uniunii Europene, ale liderilor de toate culorile politice de la Bruxelles, după muştruluiala venită din partea unor somităţi politice precum domnul José Manuel Durão Barroso şi doamna Angela Merkel, după muştruluiala servită puciştilor pe filiera americană, în porţii strategice, atât de domnul Mark Gitenstein, cât şi de adjunctul doamnei Clinton, domnul Philip Gordon, acum, cu doar două zile înainte de a se certifica faptul că puciştii au încălcat Constituţia, legea, cutumele şi etica, doar din dorinţa de a veni în întâmpinarea electoratului lor abrutizat, primitiv, dornic de schimbare politică, doamna Hillary Clinton se găseşte să spună că “sunt semne ale unor provocări la adresa procesului constituţional din România” .
Până la urmă, la fel cum au procedat în ultimele şase-şapte luni, societarii întru săvârşirea de infracţiuni prin care să-şi impună dominaţia discreţionară asupra tuturor instituţiilor acestei ţări, vor bate monedă pe “băsismul” nesimţit al doamnei Hillary Clinton. Dacă doamna Angela Merkel nu este altceva decât o “băsistă” care îşi apără neprincipial un coleg din Partidul Popular pentru că acesta este servil faţă de interesele germane, dacă domnul José Manuel Durão Barroso este un “băsist” obraznic care impune României reguli inacceptabile (pe care Guvernul Ponta a trebuit, totuşi, să le accepte), dacă doamna Viviane Reding, comisarul european pe justiţie, este o “băsistă” care s-a demascat purtând îmbrăcăminte portocalie, dacă toţi aceşti lideri europeni şi americani au putut fi consideraţi “băsişti” şi propriul electorat nu le-a crăpat capul celor care au făcut afirmaţii într-atât de elucubrante, atunci de ce doamna Hillary Clinton nu ar fi şi ea o “băsistă” camuflată, interesată meschin de cine ştie ce ciolane cărnoase aflate prin câmpiile Deveselului, în apropierea scutului care-i enervează pe “pretenii” domnului ex-ministru de externe (de tristă evocare) Andrei Marga?
Îmi imaginez cu cât efort se abţine domnul Antonescu să nu îi tragă câteva smetii verbale, pline de noroiul naţionalist al omului iubitor de tihnă şi odihnă, zădărât de nişte venetici văzduhişti şi agasanţi tocmai când se pregătea de o orgie politico-economică.
Oameni buni, nici nu vă imaginaţi cât de grav este ceea ce se întâmplă azi în România pentru voi înşivă, pentru viitorul vostru şi pentru libertatea de mâine şi poimâine a copiilor voştri. Sunteţi pe cale să vă oferiţi de bunăvoie bunurile pe care le aveţi şi cele pe care le veţi obţine în următorii ani singurului vostru duşman: acestei construcţii mafiote care este pe cale să pună stăpânire pe Putere, din nou, discreţionar, după o lungă perioadă de abstinenţă.
Fără să vă daţi seama, dintr-un impuls visceral, de ură incontrolabilă faţă de câţiva burtă-verde greţoşi şi rapaci din guvernele conduse de domnii Boc şi Ungureanu, sunteţi în situaţia de a vă distruge orice speranţă de bunăstare pe cel puţin vreo doi, trei ani de-aici înainte.
Sistemul mafiot care va fiinţa în România următorilor ani va fi sancţionat drastic de lumea civilizată, iar asta se va traduce în lipsa de bani şi, ca o consecinţă firească şi dură, în sărăcie. Nimeni nu va mai avea cum să investească într-o ţară a “comisionului”, nimeni nu va mai oferi bani ai contribuabilului german şi olandez pentru clientela de grup a mafioţilor de la Bucureşti, Constanţa, Alexandria, Iaşi sau Focşani şi nimeni nu va accepta dialog de pe picior de egalitate cu o ţară în care hoţia (iar plagiatul este şi el o hoţie) nu este sancţionată şi în care infractorii de drept comun fac şi votează legi în Parlament sau dictează şi supervizează acţiuni ale Guvernului.
Înţelegeţi că nu sunteţi pregătiţi pentru ceea ce va urma şi că, oricât de rău v-ar suna, ceea ce spun oficialii occidentali despre guvernarea actuală este adevărat. Din păcate, ei au dreptate! Vă consideră imbecili aceia care vă mint în faţă spunându-vă că domnul Băsescu şi politicienii din Opoziţie dezinformează instituţiile europene şi americane şi îi montează pe liderii mondiali împotriva acestui neprihănit Guvern. Nu puteţi trece cu vederea faptul că, practic, occidentul i-a împiedicat pe pucişti să îl demită pe preşedintele statului şi că până şi propria familie politică s-a dezis de acţiunile antidemocratice la care s-au dedat puciştii, renunţând să mai ţină în România un congres al socialiştilor europeni. Nu puteţi trece peste nume ca Mang, Diaconu, Marga, Pop, Andronescu, Ponta, Antonescu, Rus, Dobriţoiu, Pivniceru etc. fără să nu vă întrebaţi de ce nu reuşeşte actuala Putere să găsească în interiorul său nişte persoane frecventabile, fără probleme de dosar sau de studii?!
Până la urmă, veţi înţelege că mult mai prieteni vă sunt oameni ca domnul Barroso sau ca doamnele Merkel, Rading şi Clinton, decât v-au lăsat să credeţi posturile de televiziune pe care le urmăriţi cu evalvie şi moderatorii năimiţi care vă satisfac nevoia patologică de ură şi minciună. Să nu fie, însă, prea târziu!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu