miercuri, 12 decembrie 2012
Marea cu degetul...
Quasimodo says:
December 12, 2012 at 6:52 pm
Încercarea de încropire a unui buget naţional care să răspundă obligaţiilor de recompensare a camarilei politice a Puterii, extinderii aparatului de stat, acoperirii arieratelor create de mafia din sănătate, din transporturi, din energie etc., mafie care, în fapt, este tot de sorginte social-liberală, debutează cu una dintre cele mai jenante tentative de manipulare a propriului electorat la care se dedă grupul infracţional care administrează democratic (sic!) România.
În fapt, aceşti rechini testează gradul de toleranţă al românilor care i-au votat în faţă urgiei economice pe care se pregătesc s-o abată asupra lor. Desigur, nu vor creşte impozitele cu şaisprezece procente, dar cu vreo zece tot o vor face, iar imbecilii lor votanţi se vor crăcăna de admiraţie în faţă geniilor financiare care i-au făcut să câştige, uite-aşa, dintr-un condei, celelalte şase puncte procentuale din... ceea ce ar fi putut să piardă.
La fel se va întâmpla şi cu tichetele de masă: vor fi doar înjumătăţite, ceea ce înseamnă că Guvernul, drăguţul, tot face ceva şi pentru omul de rând.
Procentrul alocat învăţământului trebuie să fie... micşorat, pentru că majoritatea iubitoare de plagiatori, incompatibili, incompetenţi şi penali, nu suportă educaţia, civilitatea, erudiţia şi, pe bună dreptate, se întreabă contrariată de ce ar mai fi nevoie de atâta învăţătură dacă, oricum, doamna Andronescu le-a promis tuturor o diplomă de bacalaureat? Fie el, bacalaureatul, chiar şi alternativ?
Pe de altă parte, nu-i nicio mirare că se măreşte preţul la combustibili, că euro se va îngrăşa în detrimentul leului, că inflaţia va creşte cam până pe la 5,5% (dacă cei care vin la guvernare vor strica economic doar ceea ce au promis)! Păi cine a mai văzut preţuri, paritate eruro-leu şi inflaţie care să scadă?! Puţinii care îşi vor aduce aminte de performanţele economice incredibile din 2011, în plină criză economică mondială, vor fi, ca şi acum, consideraţi “băsişti”, agitatori, duşmani de clasă.
Cei care vin să ne stoarcă de vlagă şi să ne întoarcă buzunarele pe dos îşi iau astăzi, cu satisfacţie, notiţe şi au puseuri de adâncă şi vibrantă emoţie văzând imbecilitatea susţinătorilor lor, care nici în faţă evidenţei nu pot înţelege că au fost minţiţi, înşelaţi, escrocaţi.
Pentru mine este uluitor că aşa-zişi analişti economici, politici, sociali, care au militat făţiş, ani la rândul, alături de grupul infracţional ajuns acum la Putere, vin în faţa noastră şi discută semidoct despre democraţie, economie de piaţă, reguli financiare etc., de parcă ne-am afla în cea mai firească situaţie politico-economică din univers! Ca şi când ultimele şapte luni de guvernare nu ar fi existat, ca şi când anii de Opoziţie primitivă făcută de social-liberali nu s-ar mai pune în blanţă, ca şi când electoratul român ar fi altceva decât o masă amorfă de troglodiţi cu creierele răvăşite şi bine spălate, pusă pe autodistrugere doar pentru că vrea să-şi distrugă orice seamăn valorors pe care-l reperează în sânul ei, ca şi când ei înşişi, analiştii de curte, nu ar fi nişte năimite cozi de topor! Este uluitoare nonşalanţa cu care aceşti “pupă-rect la comandă” se izmenesc prin platourile de televiziune, încercând să pară blazaţi şi docţi, în timp ce abia pot să-şi reţină bucuria că, în sfârşit, după opt ani de trudă, au reuşit ceva şi teama ca nu cumva mitomanul infantil, în iresponsabilitatea şi deconcertarea care-l caracterizează, să uite, sau să nu găsească resurse, să-şi plătească datoriile către ei.
Deocamdată, nu avem a ne teme. Infractorii încearcă doar marea cu degetul, sperând ca iarna să fie blândă şi prostia enormă a electoratului lor captiv să dospească în tihnă. Veţi vedea cât de fericiţi vor fi susţinătorii coaliţiei mafiote a Puterii atunci când nu se vor adeveri previziunile sumbre aduse astăzi pe tapet. Şi chiar dacă se vor adeveri, asta se va întâmpla doar în mică parte şi va fi doar din cauza domnului Traian Băsescu şi a susţinătorilor neprincipiali ai domniei sale din occident. Bucuria va fi mare, însă nu atât de mare încât să le poată anula foamea şi amintirea că Puterea promisese, parcă, şi nişte măriri, şi nişte adaosuri, şi nişte firimituri...
Comentariu la articolul Recompensa guvernului Ponta... publicat de doamna Angela Tocilă pe site-ul politicstand.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu