joi, 20 decembrie 2012

Autiştii


Printre susţinătorii actualei Puteri, alături de aceia care pricep, măcar relativ, toxicitatea accederii acestui grup mafiot în poziţiile de forţă ale statului român, se află şi un enorm segment al celor care, practic, sunt de-a dreptul autişti, din punct de vedere politic, neînţelegând nimic nici din hulpava frenezie cu care ticăloşii se grăbesc să împartă ciolanul descărnat al resurselor naţionale şi nici din disperarea vehementă cu care noi, cei care am anticipat dezastrul şi urmările lui monstruoase, ne încrâncenăm să luptăm împotriva căderii României în deplina opacitate a imperiului infracţional pe care încearcă să-l impună social-liberalii.

Rămân stupefiat de ingenuitatea aparentă cu care fiinţele acestea, de a căror existenţă nu ai cum să fii sigur, îşi pun speranţe reale în infractorul cu alură de retardat şi în impostorii care populează suprarealist Palatul Parlamentului.

Oamenii aceştia, orbi şi surzi, vorbesc cu încredere naivă despre viitorul României conduse de acest nou Guvern şi despre ceea ce speră ei că incompetenţii, incompatibilii, infractorii, aciuaţi în fotoliile ministeriale vor întreprinde pentru bunăstarea lor, a naţiei oropsite de vechiul regim şi de preşedintele Traian Băsescu, fără să ia în calcul nimic din istoria destul de recentă a acestor infractori,  de pe vremea când erau încă în Opoziţie, fără să analizeze nicio clipă performanţele ultimelor şapte luni de guvernare, fără să ţină cont împărţeala costisitoare a fotoliilor guvernamentale şi de referinţele care privesc performanţele oamenilor aduşi de mafie în Guvern, fără să ia în calcul faptul că fantoşele politice au înţeles că jugul taxelor şi impozitelor trebuie şi mai bine stâns pe grumazul cetăţenilor, al naivilor lor susţinători, dacă vor să-şi plătească datoriile către mafia care-i mânăreşte implacabilă, fără ia în consideraţie previziunile sumbre ale specialiştilor inteni şi internaţionali şi analizele pertinente pe care le fac contestatarii acestui monolit infracţional.

“Am mai mare încredere în nişte oameni care nu au greşit încă, decât într-unii care au greşit şi au adus ţara în halul ăsta.”

Aud fraza asta de nenumărate ori şi nu pot să nu îi consider idioţi pe cei care o debitează, pentu că-şi dovedesc nu numai autismul cras, dar şi desăvârşita lipsă a instrumentelor care i-ar putea aduce vreodată în situaţia de a accede la înţelegere, pricepere, cunoaştere. În fapt, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, atunci când un nepriceput se apucă să îndruge verzi şi uscate despre vreun subiect, comentatorul nătâng nu face altceva decât să îşi expună găunoşenia judecăţii sale, incultura, primitivismul, reaua credinţă.

Cum aş putea trece, fie şi făcând comparaţie cu cabinetele domnilor Boc şi Ungureanu, peste scandalurile de plagiat, de incompatibilitate, de incompetenţă, de abuz, ai căror protagonişti au fost, în ultimele şapte luni, membri Guvernului pucist?! Cum să trec peste evenimentele atât de arbitrare şi de ilegale pe care, din umbra unei mase de alegători îndobitociţi, le-a generat astă vară o Putere iresponsabilă care a dovedit că nu dispreţuieşte doar legea internă, dar nu dă doi bani nici pe instituţiile internaţionale?! Cum aş putea să ignor încălcarea Constituţiei şi blocarea funcţionării unor instituţii fundamentale ale statului prin acţiuni iresponsabile şi ostentative ale Parlamentului corupt de mafie şi ale Guvernului mafiot, aflate la limita legii şi a moralei?! Cum să afirm că membrii Guvernului actual trebuie lăsaţi să “arate ce pot”, când majoritatea dintre ei şi-au dat din plin proba imposturii, incompetenţei, amatorismului arogant şi păgubos pentru naţie?! Cum să nu observ că aceasta nouă Putere a făcut un şir mult mai lung de infracţiuni în aceste şapte luni de coşmar decât le-au putut inventa şi imputa ei vreodată Guvernelor domnilor Boc şi Ungureanu?!

Aţi uitat, oare, de ministrul poet de la finanţe, de ministrul bolii de la sănătate, de ministrul autobuzelor de la interne, de ministrul varanului... Felix, de la agricultură, de miniştri infracţiunii, de la Iaşi şi Teleorman şi de ministrul antisemit, de ministrul incompatibil, de ministrul turnător?! Aţi uitat de prestaţiile administrative de peste vară ale acestui aşa-zis prim-ministru, care ţopăie zglobiu şi infantil de la o televiziune la alta, ocupându-se doar de spălarea şi ondularea neuronului comun şi solitar al domniilor voastre?!

Nu sunteţi în poziţia de a vă afirma încrederea în aceşti reprezentanţi ai infracţiunii absolute şi, cu atât mai puţin, aveţi căderea să faceţi paralele între guvernele anterioare şi această asociaţie infracţională pusă pe căpătuială, pentru că amestecaţi eventuale greşeli de administrare a statului, inerente oricărei guvernări, comise de cabinetele ministeriale agreate de domnul Băsescu, cu infracţiuni flagrante în vederea accederii în poziţii de exercitare a puterii de stat, infracţiuni pe care toţi membrii şi susţinătorii Puterii actuale le-au săvârşit cu prilejul puciului din iulie. Sunteţi doar complici netrebnici şi masochişti ai delapidării propriilor buzunare şi ai siluirii propriei libertăţi şi nu aveţi altă scuză decât, în cel mai bun caz, autismul crâncen, imuabil, care vă împiedică de la a face judecăţi de minim bun-simţ.

3 comentarii:

  1. La mulţi ani, Quasi! Ce aşteptări ai de la anul în curs? :) Eu aaaammm... O să vedem ce-o mai fi! Succes în tot ce faci, în tot ce începi, în tot ce continui. Fii binecuvântat cu tot ce îţi doreşti, dar mai ales cu inspiraţie, sănătate, creativitate, fericire, bucurie, bunăstare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bonne année, Elena! Merci pour vos souhaits! Je souhaite, à mon tour, de la santé et de réalisations!

    Je me prépare à quitter la Roumanie et, pour cela, j'ai besoin de pratiquer la langue qui je parlerai et je vais écrire à l'avenir.

    Tous mes textes seront rédigés en français et traduit ensuite en roumaine.

    Pour l'instant, j'ai besoin d'asisstance, je trouve cela difficile et je fais des erreurs, mais je vais bientôt être en mesure de communiquer correctement en français.

    Je vous souhaite tout le meilleur!


    (La mulţi ani, Elena! Mulţumesc pentru urări! Îţi doresc, la rândul meu, sănătate şi realizări!

    Mă pregătesc să plec din România şi, din pricina asta, am nevoie sa exersez limba în care voi vorbi şi voi scrie în viitor.

    Toate textele mele vor fi scrise în franceză şi vor traduse în română mai apoi.

    Pentru moment, am nevoie de ajutor, îmi este greu şi fac greşeli, dar voi ajunge repede să pot comunica corect în franceză.

    Îţi doresc toate cele bune!)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur de aceste veşti, dar sper că ne vom mai auzi. Din câte ştiu eu (nu ştiu prea mult :) ) franceza dumitale este bună, mai bună decât sper eu vreodată să fie franceza mea! Dar cum dumneata excelezi în tot ce faci, nu mă mir. Să ai un timp bun şi roditor acolo unde mergi!

      Ștergere