În ultimii doi ani, am scris câteva texte în care am subliniat realitatea că, trăind într-o eră a "blocării" mesajelor mincinoase, agresive, vulgare, trunchiate, imorale și, uneori, criminale, cu timpul, ne dăm seama că, în fapt, ne "blocăm" pe noi înșine, ajungând să trăim în realități filtrate, restrânse, limitate drastic de exigențele proprii și de stridența ubicuă a celorlalți.
Ei bine, "blocarea", deși pare un lux la îndemână, o alegere conștientă între răul suprem al invadării spațiului intim cu scatologie și răul mai mic al izolării, este resimțită ca o "cenzură" la care suntem supuși de către neam-prostia cocoțată în prim-planul acestei ere absurde și ridicole. Practic, libertatea noastră de a naviga nestingheriți pe oceanul nemărginit al internetului ne este restrânsă și, de prea multe ori, blocată de către combinația dintre comportamentul celorlalți navigatori și exigențele noastre, privitoare la etica navigării pe internet.
În mod clar, avem "libertatea" de a alege dacă coabităm cu păduchii ieșiți în frunte sau dacă îi aneantizăm și, în acest din urmă caz, resimțim această acțiune ca pe o retragere imperioasă în propriile "turnuri de fildeș", cu riscul de a nu mai fi conectați la actualitate.
Paradoxul constă în faptul că, odată ce alegem să ieșim din paradigma care ne insultă inteligența și ne agresează, simțim că această autocenzură este, în fapt, o formă de pierdere voluntară a unei libertăți.
Ei bine, ecperimentăm angoasa acestei nedreptăți și suntem tentați să atribuim ponderea majoritară a vinei unei astfel de evidente frustrări comportamentelor neconforme ale celorlalți, care ne-au determinat să reacționam, uitând că jumătate din responsabilitatea situației în care ne aflăm este pricinuită de exigențele noastre, de modul în care am fost educați și ne-am auto-educat de-a lungul timpului, de codul nostru intim, personal, în care vedem și apreciem înconjurătorul.
Dacă ne aducem aminte de aportul propriu la starea de angoasă, determinată de alegerea noastră, inevitabil, începem să ne punem în balanță principiile de viață și să ne îndoim - puțin - de soliditatea și acuratețea lor. Și acest lucru e cât se poate de firesc și de sănătos,... cu condiția ca introspecția, odată sfârșită cu inexorabila reconfirmare a propriilor valori, să ne determine să purcedem voioși în noua paradigmă.
De obicei, pentru cei care au principii sănătoase, faptul de a se proteja de "idiocrația" tumultuoasă a actualității aduce în viețile lor, destul de repede, beneficii evidente. Paradoxul îi va uimi din nou, fiindcă, odată trecuți la act (la "a face"), vor înțelege că autocenzura, resimțită, inițial, ca o abolire a unei libertăți, le-a creat, în mod consternat,... o largă paletă de alte libertăți, făcându-i să înțeleagă că erau cantonați în bule care îi împiedicau să vadă cât de vast e orizontul și ale căror (ne)reguli interne de funcționare îi mai și agasau, iritau, otrăveau...
Observați șirul de paradoxuri ale libertății? Autocenzura ("blocarea"), resimțită ca o abolire, frustrantă, a unei libertăți, care, pentru mințile antrenate, se transformă în realitatea că, odată ieșit din paradigma anterioară, stresantă și pernicioasă (ca un turn de fildeș cu aer toxic), orizontul se lărgește și, departe de a fi opreliști, principiile proprii, sănătoase, sunt instrumente excelente de a naviga prin spațiul infinit al înconjurătorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu