Există, deja, foarte multe forme de poezie și o analiză exhaustivă a fenomenului poetic este imposibilă, cel puțin pentru mine. Pe de-o parte, paleta de emoții umane este atât de vastă și de variată, încât cu greu putem defini ce text este poetic, în mod obiectiv, iar, pe de altă parte, tentația omului de a se aventura pe tărâmul catharsisului pe care îl pot isca vocabulele este atât de mare, încât aproape oricine este minimum alfabetizat se pornește, compulsiv, să maculeze spațiul înconjurător cu propriile-i emoții îmbrăcate în cuvinte potrivite sau, de cele mai multe ori, total nepotrivite.
Cum-necum, poezia este legată, intim, de emoțiile umane și de vocabule, fie că sunt scrise (tipărite, tastate), fie că sunt rostite (recitate sau doar citite cu voce tare). Dar, dacă poezia ar fi legată doar de emoțiile pe care le preia de la autor și le induce cititorului, practic, orice imbecilitate declarată poezie ar trebui să fie, imediat, tratată ca atare. Din fericire, există un set de reguli generale care scutesc rapid miliarde de texte inepte de calificativul "liric" și reușesc cumva să protejeze inefabila constelație emoțională pe care un poem bun o engramează în mintea și în sufletul unui inițiat.
Canonul poetic presupune utilizarea "mijloacelor poetice" în crearea unui poem, cunoașterea aprofundată a gramaticii - a morfologiei, a sintaxei, a ortoepiei, a punctuației etc. -, înțelegerea denotațiilor și conotațiilor cuvintelor și cunoașterea bună a prozodiei (în cazul poeziei în forme fixe).
Mijloacele poetice, în mare, fără să intru în detaliile nenumărate, pe care un poet real este obligat să le cunoască, sunt:
1) Figurile de stil - epitetul, comparația, metafora, personificarea și multe altele;
2) Figurile de construcție - enumerația, inversiunea, repetiția și multe altele;
3) Procedeele artistice - alegoria, tabloul poetic, simbolul și multe altele.
Desigur, nu este absolut nicio problemă dacă, adolescent sau școlar fiind, v-ați apucat să "poeziți" fără să aveți habar despre tehnica poetică, însă este un sacrilegiu la adresa poeziei și o grosolană poluare să fiți un om matur și să publicați ineptă maculatură, fără să vă fi însușit temeinic elementele generale ale canonului poetic.
Nu vă faceți iluzii! Dacă poemele dumneavoastră nu sunt compuse pe baza mijloacelor poetice și nu sunt, ele însele, niște figuri de stil (procedee artistice), atunci ceea ce produceți nu are legătură cu poezia, oricâte opinii contrare v-ar stimula, pervers, apetitul de a fi literat.
"Slova de foc și slova făurită"... Versul arghezian limitează și mai drastic accesul pe tărâmul creației poetice, fiindcă mai impune un element canonului și așa destul de complicat. Dacă "slova făurită" este metafora pentru tehnica poetică, "slova de foc" este metafora pentru harul poetic, pentru talent și pentru "inspirația-fulger olimpian", care ar trebui să vă permită juxtapuneri inedite și savuroase ale cuvintelor, ivite, pătimaș și inocent, din proximitatea inimilor dumneavoastră sângerânde. Înțelegeți personificarea, epitetele și metaforele?
Arta mea poetică (ars poetica), devoalată de multe ori, de-a lungul unei vieți pline de emoții lirice, definește poezia, în general, ca un portal-fluture care face posibilă unirea între emoția creatorului - aripa stângă - și emoția cititorului - aripa dreaptă. Portalul nu traduce emoția creatorului și nu o face lizibilă cititorului, ci doar creează o minimă sincronizare între cele două vibrații, între cele două bătăi de aripi.
Lumea contemporană, definită de superficialitate, suficiență, aroganță a necunoașterii și ignoranță crasă, duce lupte crâncene împotriva oricărui tip de formalism tradițional, dar tocmai lupta aceasta absurdă, a oamenilor mulți, submediocri, care sunt îngroziți de canon și nu au minimă răbdare, îi va metamorfoza, în timp, în persoane complexe care vor duce canonul mai departe, chiar dacă paradigma se va schimba. Lupta împotriva regulilor va crea - paradoxal, dar cât se poate de firesc - noi reguli, noi standarde, noi canoane.
Până una-alta, pentru cei aflați la început de drum în poezie, este necesar să știți că "meseria" de poet, odată ce s-a stabilit, cât de cât obiectiv, că aveți vocație pentru ea, nu ține de cantitatea de poezie pe care o scrieți. Nu vă iluzionați! Nu ești poet pentru că scrii, cu plăcere și exuberanță, opt ore zilnic. Niciodată. "Meseria" de poet ține, exclusiv, de cât de multă poezie (literatură)... citiți! Notați-vă și acest lucru foarte bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu