În urmă cu mai mulți ani, nevoit fiind de soartă, m-am văzut în situația de a trebui să închiriez un apartament, la ultimul etaj din cele trei niveluri, într-o locuință unde mai stăteau două familii. Deși casa era foarte plăcută, având două grădini un garaj mare, o pivniță încăpătoare și o magazie mare în curte, am rămas uimit de faptul că, în orice spațiu disponibil, erau depozitați saci cu gunoi menajer. Practic, deși totul părea foarte organizat, din afară, atunci când intrai în pivniță, în garaj și în magazie, îți dădeai lesne seama că oamenii aceștia nu își aruncă gunoiul la tomberon, ci îl strâng și ei pe unde pot.
I-am întrebat și, aparent rușinați, mi-au spus că uită să scoată tomberoanele de gunoi la stradă, în zilele în care acesta este ridicat de firmele de salubritate.
Am cerut programul lunar, cu zilele în care gunoiul, selecționat în patru containere, pe culori, era ridicat și m-am angajat, voluntar, să fac eu acest serviciu pentru întreaga locuință. M-am gândit că, având mai mult timp decât ei, nu mi-ar fi greu să duc tomberoanele pline, pe rotilele lor, până la poartă și, apoi, golite, să le poziționez la loc.
Am tocmit un vecin, care avea o mașină cu remorcă, am încărcat toți sacii de gunoi din pivniță, din garaj și din magazie și i-am dus la firma care se ocupa de ridicarea gunoiului cu care avea contract proprietarul casei, la vreo 15 km distanță, unde nu m-a costat nimic să îi arunc într-un container uriaș. Am scăpat, practic, de gunoiul acumulat până să mă mut eu acolo și mi-am delimitat spațiile mele din pivniță, din garaj și din magazie.
Ei bine, mi-am dat seama că vecinii mei nu sunt chiar în regulă, atunci cînd nici măcar nu m-au întrebat de costurile cu evacuarea gunoiului lor. Am zis că poate au uitat și am trecut suma pe care i-am plătit-o celui care m-a ajutat cu transportul la "costuri de casă nouă".
Apoi, zilele au trecut și, atunci când era timpul, am început să scot tomberoanele la poartă. Când aveam gunoi extra - se întâmpla uneori - lăsam lângă poartă câte o sacoșică, cu o sticlă de vin sau cu două doze de bere, pentru muncitori și rezolvam problema.
Încă de la început, am observat că vecinii mei nu selecționează corect gunoiul și, temându-mă de amenzile mari, i-am avertizat. Bineînțeles că nu le-a păsat și m-am trezit că încep să pierd timp selecționându-le lor resturile. La hârtie și cartoane, pe lângă faptul că puneau plastic, nu își dimensionau ambalajele așa încât să încapă cât mai multe și pierdeam multă vreme selectând hârtia și tăind cartoanele, ca să poată încăpea în tomberon.
I-am atenționat din nou și i-am avertizat că voi renunța să mă mai ocup de gunoi, dacă nu reușesc să respecte niște cerințe, până la urmă, firești.
Ei bine, după trei luni, într-o zi în care, după ce tăiasem cartoane, dimineața, ca să fac loc în tomberonul plin, la amiază, acesta era, din nou, plin cu cutii de carton netăiate și cu pungi de plastic, am renunțat definitiv să mă mai ocup de evacuarea gunoiului lor.
Am stat acolo încă vreo doi ani și jumătate și am văzut cum, încet-încet, oamenii aceia se îngropau sub sacii de gunoi. Din fericire, eu îmi izolasem spațiile mele din pivniță, garaj și magazie și nu am fost afectat.
Poate părea o poveste prozaică și meschină, însă este o experiență prin care, la diferite niveluri și intensități, trecem cu toții, de-a lungul vieții, de mult prea multe ori.
Concluziile sunt triste. A mea, cea mai pregnantă, este aceea a zădărniciei unor eforturi de a-i extrage pe unii oameni din naturile lor auto-distructive și auto-sabotoare, indiferent de cât de mult ne dorim asta. Ceea ce pentru unii este ordinea, normalul, firescul, altora le este doar corvoadă și inutilitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu