În ultimii ani, am comentat, ca un cititor conștiincios și pasionat, câteva romane ale unor amici de pe Facebook. Nu au fost foarte multe și nu am scris reale analize critice pe marginea acestor lucrări. Mai degrabă, am ales teme ale romanelor comentate cu care rezonam și le-am analizat, subliniindu-le și evidențiindu-le.
Se scrie enorm. Nu aș putea să țin pasul, citindu-le romanele la timp, nici măcar cu cei zece autori pe care am bucuria să îi cunosc și, dacă adaug și poeții, este clar că voi rămâne restant, în această viață.
Ce este de discutat în ceea ce privește proza? Ei bine, poate că ar trebui făcută o distincție între diferitele texte în proză declarate literatură și arătat de ce unele dintre ele nu ating acest standard.
Trebuie subliniat că nu orice relatare este text literar și că, de foarte multe ori, povești de viață, întinse pe două-trei sute de pagini și pe câteva zeci de ani ale personajelor, nu sunt nimic altceva decât texte sterile, lipsite de caracteristicile obligatorii ale literaturii.
Ca de fiecare dată, când este vorba despre arta scrisului, tehnica literară trebuie să facă parte din creație și trebuie să însoțească scrierea pe tot parcursul ei. Fără argheziana "slovă făurită", un text iese, mintenaș, din teritoriul beletristicii, rămânând doar o simplă și banală relatare.
Vrem sau nu, dacă ne dorim să scriem în genul epic, trebuie să ne întoarcem către figurile de stil complexe, către procedeele artistice și figurile de construcție ale literaturii. Canonul literar trebuie, permanent, să însoțească un prozator, în complexa sa aventură de a da viață unor personaje și a crea context pentru ele și pentru acțiunile lor.
Se scrie mult și, încurajați de exhibarea ostentativă pe care o facilitează internetul, sunt, deja, prea mulți oameni care cred că, dacă își împopoțonează poveștile de viață cu calificativul "roman", au și intrat în rândurile scriitorilor. Nimic mai înșelător. Un romancier, la fel ca orice literat respectabil, ar trebui să fie, concomitent, un genial povestitor/narator și un extrem de bun cunoscător al limbii în care creează. Nu vă hazardați să umpleți paginile cu nimicul vostru, dacă vă încurcă cratimele și mai "scăpați" câte o virgulă între subiect și predicat! E o "aroganță" grețoasă din partea dumneavoastră. Nu vă aventurați să scrieți nici măcar dacă, stăpânind gramatica, nu stiți ce sunt și cum se folosesc concret o alegorie, o personificare, o antiteză, o hiperbolă etc.! Literatura, nu numai că v-ar refuza, vehementă și înfuriată, dar, sunt convins de asta, fiindcă o cunosc de zeci de ani, v-ar arde și câteva zmetii în mufe și câteva șuturi în bazoane. Lăsați-o în pace și faceți, mai bine, "vloguri" sau "liveuri"! Acolo fi-veți vremelnice vârfuri de piramidă trofică și, poate, veți ajunge să și monetizați inepția.
În concluzie, literatura (în general), deci și proza, are nevoie de emoție, inițială, a creatorului, de talentul acestuia, de cultura lui generală, de cunoștințele de tehnică literară ale lui și e musai să creeze emoție, să lanseze teme de gândire, să devoaleze profunzimi și înălțimi ale umanului, inedite, originale, marcante. Măsurați astfel proza pe care o citiți și veți rămâne surprinși!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu