Sunt țări în care persoanele aflate în suferință, fără putință de ameliorare a situației lor medicale, ba chiar cu reale indicii că ea s-ar înrăutăți, odată cu trecerea timpului, accentuând durerile și disconfortul și atentând la demnitatea umană a celor suferinzi, pot cere să fie eutanasiate, curmându-și astfel inimaginabilele suferințe.
Este cazul actorului și regizorului francez Arnaud Denis, care a fost eutanasiat marți, 22 septembrie 2026, în Belgia, la 43 de ani. Pe scurt, tragica poveste a acestui om este legată de o operație chirurgicală pentru hernie inghinală, care s-a complicat și i-a distrus definitiv viața.
Întrebarea care se pune, în cazul acestor situații îngrozitoare, este legată de capacitatea noastră de a empatiza cu astfel de persoane, aflate în suferință inimaginabilă și de a trece peste șocul firesc pe care-l resimțim, atunci când cineva preferă să moară, ca să se elibereze de durere. Putem înțelege și accepta o astfel de dorință, acută, a unui om de a se elibera de suferințe? Ce am face noi, în astfel de situații?
Există o categorie de așa-ziși credincioși ale căror păreri împotrivă, în care-l bagă pe dumnezeul lor și "învățăturile" lui, în această situație, de parcă ar putea ști ei ce și cum vrea un dumnezeu, pur și simplu nu mă interesează. Troglodiții bigoți nu au drept de exprimare aici, mai ales dacă ei cred că știu sigur ce a zis și ce vrea dumnezeul lor.
Adresez întrebarea celor care au trecut prin suferințe relative și gândul suicidului, ca posibilă rezolvare a situației grele, insuportabile, le-a dat târcoale și i-a încercat. Ei, probabil, sunt cei mai empatici indivizi și pot înțelege cel mai corect dorința de eliberare din suferință și dreptul fiecărui om de a trăi demn și decent.
Înclin să dau dreptate celor care sunt adepții eutanasiei. Este, probabil, mai uman să îți curmi durerea insuportabilă prin sinucidere asistată, decât să te degradezi, fizic și psihic, accelerat, și să ajungi să urli ca un animal lovit de dureri atroce, în timp ce semenii tăi, familia și prietenii tăi nu te pot ajuta cu nimic.
Din neant, mi s-a întâmplat, odată, să mă apuce o durere atroce de umăr. Nu am avut niciodată semne ale vreunei artroze, însă am aflat, chiar atunci, că sufăr de o astfel de boală. Ei bine, până să ajung la medic și, mai apoi, la farmacie, durerea ajunsese la cote inimaginabile și m-am gândit serios că, dacă nu-mi va trece cu calmantele prescrise, nu voi putea supraviețui cu o astfel de durere. M-am chinuit o noapte și, abia dimineața, în urma tratamentului, durerea s-a ameliorat.
Știu, acum, că eu nu aș putea trăi având, permanent, astfel de dureri, însă sunt oameni, precum era Arnaud Denis, care, nu numai că au dureri mai mari decât cele resimțite de mine, în acea noapte de pomină, dar și-au pierdut funcții ale trupului și, din indivizi întregi, au ajuns abia niște bucăți de carne inerte, care au nevoie permanentă de asistență medicală. La 40 de ani, când lumea întreagă îi este deschisă unei persoane sănătoase, Arnaud Denis a pierdut totul și era bântuit de dureri atroce, ireversibile, ba, dimpotrivă, care i se accentuau săptămânal... Iată-i mărturia!
Nu sunt vreo mimoză. Am fost luptător, în ring, ani întregi, în tinerețe, și am avut, de-a lungul timpului mai multe fracturi (de claviculă, de radius, de tibie, de mandibulă), însă nu aș putea, nici eu, suporta viața, în condițiile lui Arnaud Denis, așa încât fraternizez cu el, îi înțeleg decizia și sunt de acord cu hotărârea pe care a luat-o.
Cum vă poziționați dumneavoastră față de eutanasie? Care ar fi situația în care v-ați opune?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu