Controlul propriei vieți

Unul dintre factorii psihologici care creează echilibru în viața unui individ este impresia că deține controlul asupra propriilor acțiuni și că își determină viața prin acest control. Din păcate, la o analiză profundă, observăm că un control total al propriilor acțiuni este imposibil în societățile umane, indiferent de tipul de orânduire al acestor societăți și indiferent de momentul istoric. Pur și simplu, umanitatea nu-ți permite să ai control total asupra modului în care îți trăiești viața, interferând în deciziile tale și constrângându-te să te conformezi hotărârilor altora - majorității, birocrației, despoților.

În anii trecuți, am scris un șir de materiale despre faptul că un individ se află în imposibilitatea de a evita paradigmele sociale cunoscute și de a se sustrage lor, evadând într-un loc unde constrângerile și regulile altora să nu-l mai ajungă. Pământurile planetei sunt împărțite și, oriunde ai vrea să te ascunzi, dai peste un "administrator" preocupat să-ți impună regulile celor care dețin acele pământuri. Practic, oricât de elaborate, morale și înțelepte ți-ar fi principiile de viață și regulile proprii care decurg din ele, nu ai posibilitatea să te ghidezi după ele, fiindcă gheara socială te ajunge și îți impune regulile ei sau, în caz de neconformare, pedepsele ei. 

Subiectul controlului relativ al propriei vieți devine, astfel, cel cu adevărat important, odată ce este evident că un control total al individului asupra vieții sale este o imposibilitate evidentă. Putem, totuși, controla parțial cum ne ducem existențele? Putem fi siguri, de exemplu, că, dacă nu încălcăm regulile sociale, vom fi scutiți de oprobiu social și de pedepse nedrepte? Ei bine, din păcate, societatea actuală, cu toate formele ei de orânduire, nu-ți garantează controlul nici măcar în cazul conformismului total în fața regulilor sale, posibilitatea ta de a-ți controla viața, în limitele regulilor impuse de societate, fiind o chestiune de noroc, mai degrabă, decât o firească urmare a obedienței tale. Vedem milioane de victime ale bunului plac al unor instituții de stat, deși este evidentă nevinovăția și onestitatea acestor abuzați. 

Din păcate (sau, în aceste situații, din fericire), controlul asupra propriei vieți nu este posibil nici măcar despoților sau celor foarte bogați. Mereu există, în umbra acțiunilor, aparent benevole și voluntare, ale acestui tip de oameni, rațiuni și predeterminări care le însoțesc hotărârile. Desigur, "zeul ban" conferă o aparentă eliberare de chingile conformismului și de cele ale obedienței, însă păstrarea accesului la resurse sau la funcțiile care furnizează aceste resurse este însoțită mereu de acțiuni care necesită compromis și care depășesc cu mult sfera controlului propriu, al acestui tip de indivizi, asupra propriilor lor decizii.

Putin este unul dintre despoții sângeroși ai lumii și afirmația că deține controlul suprem al propriei vieți pare indubitabilă, mai ales pentru că el pare să aibă drept de viață și de moarte - control total - asupra conaționalilor săi, pe care îi sacrifică pentru țelurile proprii. În fapt, teroristul de la Moscova face exact ceea ce trebuie doar pentru a supraviețui. Parte a unui enorm mecanism oligarhic, parazit și criminal, Putin nu-și permite nici să cucerească Europa - lucru pe care știm că și-l dorește -, dar nici să încheie războiul cu Ucraina și să oprească valul enorm de sacrificii umane, fiindcă ar fi invitat la un "ceic", mintenaș, de cei care au suportat costurile reale acestui război terorist. Practic, țarul criminal, deși pare, pentru vulgul băgător de seamă și negânditor, că-și controlează soarta, este doar o păpușă cu notorietate care nu deține nici măcar un control relativ al vieții proprii.

Putem concluziona că nu avem control asupra vieților noastre, indiferent cât de retrași și lipsiți de nevoi suntem? Ei bine, se pare că exact așa stau lucrurile și că posibilitatea de a face lucruri, în general, chiar lipsite de impact asupra comunității, care să "scape" de sub influența societății este asimptotic nulă. Singura decizie scăpată de sub controlul social este sinuciderea, însă ea privește moartea, ci nu viața indivizilor. Nu avem control real asupra propriilor acțiuni și orice acțiune de-a noastră este supervizată de societate, fiind, ulterior, aprobată sau amendată. Ei bine, aprobarea sau, după caz, amendarea acțiunilor (sau inacțiunilor) noastre ne confirmă clar că nu noi deținem controlul în viețile noastre și că trăim, de fapt, doar aparența unui control relativ al propriilor noastre vieți, o fantasmă.