Fumul din ventilator

Căldură mare, monşer, în luna lui cuptor a anului în curs. Şi la propriu, şi la figurat. Dacă pe unii îi trec năduşelile luptându-se din răsputeri să siluiască statul de drept, alţii, mai insipizi şi nechemaţi, mai grăjdani, în ultimă instanţă, transpiră abundent prin subteranele moralităţii încercând să planteze fum în creierii extrem de relaxaţi ai poporului stupid, folosindu-se de ventilatorul acromegalic în care s-a transformat presa acestei ţări.

Sunt atât de multe metodele de aburire a electorului neaoş, captiv somnului propriei raţiuni şi, tocmai din această pricină, damnat perpetuu la marasm şi pauperitate, încât timpul nu ne-ar prisosi niciodată spre a le demasca şi analiza.

Scrisoare deschisă a oamenilor de cultură din România

Scrisoare deschisă șefilor de guverne din țările membre ale Uniunii Eropene

Excelenţe,

vă adresăm scrisoarea de față în numele opiniei publice din România, îndeobște a activiștilor civici, oameni de cultură și membri ai mediului academic. Am aflat cu indescriptibilă indignare, din media occidentală, de acuzațiile de plagiat la adresa primului ministru al României, dl. Victor Ponta. Probele prezentate de revista Nature și preluate, între altele, de publicații precum Frankfurter Allgemeine Zeitung, Washington Post, Le Figaro, Le Monde, El Mundo, Kurier etc, și de canale de televiziune precum CBS News și ABC News sunt zdrobitoare și reprezintă pentru noi un motiv de îngrijorare. În joc nu e doar reputația unui politician, ci a unei întregi comunități naționale.

Telenovela Năstase

Senzaţia imediată pe care o ai în momentul în care asişti, chiar episodic şi dezinteresat, la evenimentele publice ale ultimelor zile este aceea de artificialitate grosieră, de spectacol de teatru pus în scenă de un regizor ignorant şi interpretat de o societate transformată ad-hoc într-o enormă şi disfuncţională masă de actori afectaţi, cabotini, ridicoli până la absurd...

Voiam să mă alătur şi eu corului de oameni care au adus un laudaţio instanţei care l-a condamnat pe fostul prim-ministru al României şi să subliniez faptul, de necrezut până mai ieri, că magistraţi români reuşesc cumva, pentru prima dată, mai de voie, mai de nevoie, să fractureze cutuma otrăvitoare a absolvirii frauduloase, ilegale, imorale, ilogice, a potentaţilor infractori ai zilei.

Mitul spulberat

Am aşteptat cu nerăbdare meciul lui Lucian Bute cu englezul Carl Froch. Până la ora două m-am perpelit încercând să captez imagini direct de pe desktop cu un program special conceput pentru aşa ceva, în speranţa că voi putea filma şi posta pe YouTube meciul acesta de box care, în viziunea mea, urma să pună capac cârcotelilor tuturor celor care îl contestaseră pe Lucian până în acel moment.

Veşti proaste curseseră toată seara. Echipa de handbal a fetelor noastre ratase calificarea la Olimpiadă, nu mai ştiu ce echipă de volei masculin a României pierduse şi ea un meci din care apucasem să văd frânturi, reprezentanţii noştri de la Eurovizion o scrântiseră niţel (eu nu am urmărit decât punctajele oferite de ţările participante)...

Părea o seară sumbră pentru românii angrenaţi în diversele competiţii, însă, pentru mine, om lipsit de tentaţia iraţionalului facil al superstiţiilor, toate eşecurile de peste zi nu însemnau nimic.

Continuitatea în performanţă

Avem, încă de vineri, 18 mai 2012, o campioană naţională la fotbal: C.F.R. Cluj 1907. O campioană care, în pofida tuturor maşinaţiunilor unei şlehte de detractori diabolici şi ranchiunoşi, reuşeşte să-şi respecte norma cu care ne-a obişnuit o dată la doi ani şi să demonstreze tuturor că, într-o lume a fraudei, imposturii şi parvenirii, profesionalismul şi onestitatea pot triumfa. Opt trofee în... cinci ani!!!

Am fost dezgustat şi îngrozit de dimensiunea mizeriei morale ale celei mai vocale păţi din lumea pestriţă a celor care se învârt în fotbal, atunci când am fost martor la circul periculos la care s-au dedat jucătorii şi oficialii celeilalte echipe din Cluj.

Semne triste

Guvernul a împlinit câteva zile şi deja există indiciile inevoluţiei societăţii române la feudalismul anilor 2000-2004. Primele semnale le dau judecătorii, sensibili şi plăcut îmbujoraţi la întrevederea posibilităţii de reîntoarcere în haiducia hotărârilor arbitrare din epocile de aur, iliesciene, ale corupţiei generalizate. Curtea de apel din Târgu-Mureş vine în întâmpinarea Uniunii Social Liberale şi desfiinţează Facultatea de Medicină şi Farmacie în limba maghiară din cadrul Universităţii din Târgu-Mureş şi Adrian Năstase este pe cale să se bucure de o sfântă de prescripţie extinctivă datorită tărăgănării procesului "Trofeului Calităţii" de către magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Priorităţi...

Sunt momente în viaţă în care, oricât de optimist ai fi în efortul de a ameliora diferitele malformaţii structurale ale semenilor tăi, simţi că nimic nu-i poate deturna de la râvna cu care se aruncă în marasm, îşi pun laţul de gât, se încolonează în faţa pierzaniei cu naivitatea mieilor duşi la tăiere şi nu te poţi abţine să nu îţi spui, cu doza de năduf a omului care a fost privit cu scepticism pentru că a îndrăznit să opună argumente furibundei visceralităţi, "dacă-s proşti, să sufere!"

O nouă victorie a lui Horia

Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt sunt noii campioni ai probei de dublu a turneului ATP BRD Năstase Ţiriac Trophy. Cei doi s-au impus, în prezenţă entuziastă a peste trei mii de spectatori, în faţa perechii formate din francezul Jeremy Chardy şi polonezul Lukasz Kubot, scor 7-6 (7-2), 6-3.

Sunt încântat că această semnalare a mea vine, parcă, în continuarea ultimului mesaj pe care l-am postat aici, la rubrica Sport! Avem nevoie acută de astfel de evenimente fericite şi de astfel de oameni, pentru că modelele noastre, ale societăţii româneşti de astăzi, sunt din ce în ce mai ridicole, mai lipsite de consistenţă şi mai pline de cusururi!

Moţiunea de (auto)cenzură

Ne tot spunem că moţiunea de cenzură este un instrument democratic, aflat la îndemâna parlamentarilor, prin care opoziţia, în special, încearcă să demonstreze, cu ajutorul votului în plenul Parlamentului, că Guvernul aflat în exerciţiu nu mai are susţinere parlamentară. Simplu. La o minimă analiză logică a instrumentului democratic numit moţiune de cenzură, observăm că el nu este o metodă de sondare a susţinerii parlamentare şi a popularităţii unui guvern, ci că, dimpotrivă, ar trebui să fie confirmarea formală a unei realităţi preexistente: lipsa unei majorităţi parlamentare care să susţină guvernul aflat în exerciţiu şi, pe cale de consecinţă, imposibilitatea punerii în aplicare a programului de guvernare.

Detoxifiere prin ricoşeu

Sunt abonat RCS&RDS de mai mulţi ani şi am avut de făcut câteva reproşuri cu privire la serviciile furnizate de firma asta de cablu. Nu stau să trec în revistă acum momentele în care mi-a produs neplăceri, mai ales că, la un calcul aritmetic al plusurilor şi minusurilor pe care le-am contabilizat eu de-a lungul vremii, pot să concluzionez că sunt relativ mulţumit de prestaţia acestui furnizor de servicii de telecomunicaţii.

Vreau doar să afirm că, în urma neînţelegerilor dintre RCS&RDS şi Intact Group (mogulenele 1, 2, 3...), cei care nu mai pot recepţiona posturile de televiziune ale trustului Intact vor intra într-o nesperată cură de detoxifiere mentală.

Probabil că mulţi dintre cei care acum se văd în situaţia de a nu-şi mai putea lua zilnic dozele de inepţie, dezinformare, invectivă, gunoi mediatic, sunt într-un delirant sevraj şi caută cu disperare surogate pentru a-şi îndestula nevoia îndelung cultivată de otravă.

Şobolanii

Huzureau. În imensa cală a vaporului, legănaţi de tangajul sau ruliul molcome, cu burdihanele ghiftuite de cerealele pe care vaporul le transporta, guzganii, chiţcanii, gherlanii, belhiţele, flămânzi până mai ieri, huzureau înţelept, toropiţi de genialitatea propriului oportunism pe care-l considerau adaptabilitate şi, deci, inteligenţă superioară. Totul se raporta la ei şi lumea părea mediocră şi nepricepută de la nivelul lor de îmbuibare şi de căpătuială.

Vaporul trecea dintr-un port într-altul iar numărul şobolănimii aciuate în cala încăpătoare creştea văzând cu ochii, căci se dusese buhul traiului pe vătrai cu care orice rozătoare se pricopsea odată îmbarcată. Aşa că, mai toată protipendada şobolănească ajunsese să-şi dorească un loc pe vapor, în cala spaţioasă, într-un colţişor al acestei terra mirabilis şobolănească.

Apoi, pe nepusă masă, când totul părea minunat şi ireversibil, la o pârdalnică de recepţie a mărfii, când beneficiarii văzură paguba făcută de guzgani, vaporul fu tras într-o dană specială şi începură pregătirile de deratizare.

Şi duşi fură şobolanii.

Horia Tecău - primul titlu de Grand Slam

Primul titlu de Grand Slam câştigat de un român în acest secol i-a revenit lui Horia Tecău. Ziua de dumninică, 28 ianuarie, 2012, va rămâne una de referinţă în istoria tenisului românesc. Horia Tecău şi partenera lui, Bethanie Mattek-Sands, au câştigat proba de dublu mixt la Australian Open, la Melbourne, primul Grand Slam al anului, după victoria în faţa perechii Elena Vesnina (Rusia), Leander Paes (India), scor 6-3, 5-7, 10-3. Tecău şi Mattek-Sands, ambii în vârstă de 27 de ani, s-au impus după 102 minute de joc.

Au trecut 34 de ani de când o româncă, Virginia Ruzici, a câştigat un turneu de Grand Slam, în 1978, la Roland Garros, la simplu feminin.

Societatea civilă

Habotnic al teoretizării chiar şi atunci când subiectele analizate mă dezgustă şi profitând de eclectismul inextricabil şi efervescent al fiinţelor alienate participante la simulacrul numit pompos protest de stradă la care am fost martor în ultimele zile de iarnă blândă, care - vai! - iată, s-a oţărât, contrariat de crâmpeie de afirmaţii ale unor oportunişti şi lezat de ipocrizia unor lideri de opinie meschini şi evident oneroşi, mă văd iarăşi în situaţia de a scrie un text care se va raporta la aceste din urmă evenimente.

Ca o paranteză, vă spun că uimirea mea este maximă la vederea râvnei disperate şi băloase a presei autohtone de a perpetua o manifestaţie care, dacă nu ar fi fost aducătoare de rating, s-ar fi stins în câteva ore, cu tot efortul financiar al naivei noastre opoziţii.

Inadaptaţi, ipocriţi, degeneraţi...

Costumaţi cu haine vechi, ponosite, peticite aproape savant, îşi înfig ura privirilor în lentila aparatului de filmat. Venele umflate paroxistic şi obligatorie siluire a limbii române în care şi-au murit cele câteva decenii de când poluează oraşul, ţara, planeta... Prea abstractă ştiinţa administrării propriei vieţi în condiţiile noi de competitivitate şi prea firave cunoştinţele pe care s-au învrednicit să şi le fixeze în creierii atrofiaţi de ura neaoşă faţă de capra grasă şi... iluzorie a vecinilor sunt suficiente motive să se simtă deplin nedreptăţiţi de societatea care nu este capabilă să vadă ce buni cetăţeni sunt ei, ce smeriţi creştini şi cât de mult binemerită să-şi ţină în continuare, pe banii altora ("ai statului, ce pana mea!"), corpurile diforme de atâta sedentarism în faţă televizorelor. Porţia zilnică de otravă psihologică le este servită fără întrerupere din spatele ecranelor multicolore şi ei, sclavi scârnavi şi psihotici ai îndobitocirii, îşi desăvârşesc decăderea din umanitate, involuţia către vegetal, către mineral...

Sunt printre primii la îmbăloşat moaşte, împărţind coate în burţile bine împănate ale unor alţi enoriaşi, la fel de îndrăciţi, până când răzbat spre a-şi depune saliva otrăvită de halenă peste stratul gros de salivă, la fel de împuţită, depus smerit şi conform de cei care îi precedaseră.

Legea sănătăţii şi... nesănătoşii

A devenit o enervantă cutumă naţională ca fiecare mare proiect de reformă al actualei coaliţii de guvernare să fie anunţat de către preşedintele ţării şi, apoi, cu deplin autism şi ridicol de profundă râvnă, fiecare dintre noi - inclusiv cei care ar fi chemaţi să-l promoveze şi să-l susţină - să punem umărul la îngroparea lui definitivă în discuţii viscerale, infantile, tangenţiale şi paralele cu esenţa subiectului scos în piaţa publică. La sfârşit, de fiecare dată, ajungem să ştim despre tema de discuţie exact atât cât ştiam şi atunci când habar nu aveam că ea ar putea deveni vreodată temă de discuţie: adică mai nimic.

Despre ţinuta exprimării publice

Unul dintre cele mai decadente spectacole pe care presa română ni le oferă astăzi este acela al ridicolului în care se trezesc oameni talentaţi, exemplari în ocupaţiile lor, în momentul în care lipsa de înţelegere a realităţii şi a propriilor lor limite îi determină ca, fără o prealabilă pregătire, să se abandoneze spunerii sau, şi mai rău, scrierii.

Atunci când o personalitate, celebră pentru realizările sale dintr-un domeniu, iese de pe tărâmul cert al cunoştinţelor sale şi se apucă să-şi expună părerile generale despre lume şi viaţă, de cele mai multe ori rezultatul este unul dezastruos pentru imaginea sa.

Filotimia bogatului

Unul dintre cele mai greţoase spectacole ale fiecărui sfârşit de an este cel pe care îl oferă generozitatea plesnind de ipocrizie a tuturor celor care, urlând - ca la nunţile cu daruri - cadourile pe care le fac amârâţilor, speră ori să-şi spele ruşini şi păcate pe care le-au săvârşit din greu de-a lungul anului, ori să acumuleze simpatie şi preţuire, mituind paupera societate, ori îşi îndestulează nevoia histrionică de admiraţie şi, mai ales, de autoadmiraţie, ori, mai rău, câştigă ceva bănuţi de pe urma unei atari activităţi.

Indiferent de scopurile lor reale, circul jalnic prin care sunt umiliţi în pieţele publice, cu deplinul şi perfid-onerosul aport al televiziunilor, oameni şi-aşa bătuţi de soartă şi împinşi de nevoi până la marginea abrutizării, umplu de scârbă şi de furie orice persoană care înţelege că, infinit mai de preţ decât mâna întinsă la nevoie, este modul discret în care această mână este întinsă.

Demnitatea acestor oameni, şi-aşa terfelită de societatea incapabilă să-şi înarmeze toţi membrii cu instrumente care să-i ferească de penurie şi marasm, este dizolvată şi neantizată de nişte măscărici insidioşi şi profitori care, cinic şi degradant, au ajuns astăzi în situaţia de a oferi pomeni, tocmai pentru că, în trecutul apropiat, au făcut tot posibilul să-i deposedeze, rapaci, de drepturile şi de bunurile lor pe cei care acum fac sluj la porţile generozităţii lor.

Bogaţii analfabeţi ai acestei naţii, fiinţe decrepite intelectual, dar extrem de viclene şi oportuniste, aceşti hoitari ai comunismului care, profitând de complicităţile vinovate cu sistemele politice mafiote postdecembriste, au reuşit să-şi aproprieze bunurile şi mijloacele de realizare a acestor bunuri,

Cui folosesc pseudo vedetele?

Un răspuns rapid, simplu, logic, de bun-simţ, este: nimănui. Aparent, nu există niciun motiv rezonabil pentru osârdia cu care sunt construite şi promovate personajele bălţate şi anoste cărora să li se ataşeze, pripit şi în total dezacord cu semantica, eticheta căzută în peiorativ şi în ridicol de vedetă. Cui să folosească târnosirea prin televiziuni şi prin redacţiile ziarelor şi revistelor a unor ipochimene care, afară de o artificială strălucire externă, nu dovedesc nici cele mai firave urme de miez, de profunzime, de spiritualitate şi raţionalitate? Cele mai multe astfel de fiinţe uluiesc doar prin deşănţata fatuitate cu care se exhibă şi se remarcă prin fenomenala neruşinare cu care astăzi îşi dau poalele peste cap şi mâine se arată indignaţi de peste capul poalelor altor pseudo vedete.

Despre box

Comentariile dinaintea meciului lui Lucian Bute cu jamaicanul Glen Johnson mă amuzaseră şi mă enervaseră ca de obicei. Pe de-o parte, cei care îl considerau pe Johnson un bătrânel venit la o ultimă reprezentaţie de complezenţă pentru a-şi asigura o pensioară rezonabilă, pe de altă parte, cei care cobeau cu meschină îngrijorare, afirmând că acest meci va fi cel mai dificil pentru pugilistul nostru.

Aşa că, atunci când timpul meciului s-a apropiat, din obişnuinţă, mi-am montat camera video în faţa încercatului meu televizor, ca să pot surprinde şi posta pe YouTube scontatul knock-out.

Urechism politic

Aş fi vrut să nu fiu obligat să scriu despre opoziţie. Pur şi simplu trăiesc senzaţia că, oricât de puţin aş adnota pe marginea absurdului în care se bălăcesc (fuduli) cei din opoziţie, le fac lor şi susţinătorilor lor o concesie care mă poziţionează în stare de dezamăgire faţă de sinele meu. Totuşi, ceea ce se întâmplă în Partidul Social Democrat de o vreme încoace este atât de aberant, încât, iată, nu pot să mă mai abţin de la a scrie câteva rânduri despre ei.

Din nou despre violenţă

Despre cea din sport, de această dată, mai ales că ieri seară am avut parte de un eveniment care, cel puţin în ceea ce priveşte meciurile din Liga I, nu s-a mai întâmplat.

Pe scurt, la meciul de etapă dintre echipele Petrolul Ploieşti şi Steaua Bucureşti, în momentul în care arbitrul a sancţionat un fault în careul ploieştean şi a decis lovitură de de pedeapsă de la 11 metri pentru Steaua, trei suporteri ai Petrolului au intrat pe terenul de joc, iar unul dintre ei a reuşit să ajungă în mijlocul jucătorilor şi, după ce l-a trosnit şi l-a scuipat pe nefericitul Galamaz (primul întâlnit din echipa stelistă) şi a purces să mai doboare câţiva, a fost adus la nivelul răcoros al ierbii de către jucătorii stelişti astfel ameninţaţi.

Pentru mine, om deprins cu violenţa fizică, martor şi protagonist al unor nenumărate evenimente fotbalistice (sic!) de acest gen în tinereţile mele tumultoase (ce vreţi?! ochi alunecoşi,... inimă zburdalnică...  ), întâmplarea în sine nu este interesantă prin prisma marelui pericol pe care l-ar reprezenta pentru sport - în special - şi pentru societate - în general - un astfel de eveniment cataclismic şi nu voi dori să vorbesc-scriu despre el din unghiul de vedere senzaţionalist din care este abordat de aşa-numita presă românească.

Un gest de normalitate?!

Fostul rege al României, Mihai, a fost invitat astăzi, 25 octombrie 2011, în plenul Parlamentului şi a ţinut un discurs cu ocazia zilei sale de naştere şi a împlinirii vârstei de 90 de ani.

S-a repetat atât de des, în ultimul timp, că invitarea în plenul Parlamentului a unui fost conducător al statului român, pentru a ţine un discurs, este un gest de normalitate într-o democraţie sănătoasă, încât eram hotărât să fiu martor telespectator al acestui eveniment solemn.

Derapaje şi accidente

Fabrica de scotocit în gunoi, în care s-a transformat o parte însemnată a presei româneşti, ne îndeasă până la saturaţie în conştiinţe un accident în care protagonist nefast şi controversat este chiar un om care face parte din această breaslă: domnul Huidu Şerban.

Dacă este să mă întrebaţi pe mine, domnul acesta nici nu există. Nu am avut niciodată răbdarea să privesc mai mult de câteva secunde la maimuţărelile prin care (şi) domnul Huidu distrează poporul, parazitându-l, în fapt. Într-o societate sănătoasă la cap, domnul Huidu nu ar putea fi altceva decât un simplu măscărici inofensiv şi... trist, în ultimă instanţă, la fel ca imensa masă de dive şi divi iţită în ultimul timp din somnul monstruos al gândirii acestui popor nevolnic.

Incriminarea cămătăriei

Una dintre ocupaţiile cele mai controversate ale lumii interlope din România este, fără îndoială, cămătăria. Generatoare de venituri enorme, scutită de impozitare, pauperizând până la insuportabil tocmai pe cei mai săraci dintre români şi fiind adesea însoţită de infracţiuni săvârşite cu sadism, cămătăria a ajuns un flagel al societăţii româneşti de astăzi.

Se pare că, în noul Cod Penal, cămătăria va fi incriminată aşa încât cămătarul (persoana care dă cu împrumut sume de bani pentru care pretinde şi percepe dobânzi) va fi pasibilă de închisoare de la şase luni la cinci ani, iar sumele de bani şi bunurile provenite din săvârşirea acestei infracţiuni vor fi confiscate.

Sigur, la o primă vedere, incriminarea cămătăriei pare un lucru cât se poate de corect.

Noua Republică - o construcţie politică fără şanse

Asistăm de ceva vreme la o avalanşă destul de bine dozată - ceea ce ar trebui să o facă suspectă - a unor afirmaţii care anunţă crearea unei mişcări civice de mare anvergură, care, odată înţepenită bine pe propriile principii şi pe oamenii fără de prihană care o vor iniţia şi susţine, va genera acea forţă politică quasi-imaculată de care, românii cu aspiraţii liberale, se pare că sunt însetaţi, înfometaţi, dornici.

Să ne amintim!

Fostul consilier prezidenţial şi ex-ministrul Muncii,

Înşelătoarele sondaje de opinie

Unul dintre cele mai aberante mijloace de furt al propriei căciuli pe care îl practică de ani buni unele partide politice este, fără îndoială, sondajul de opinie, comandat cu te miri ce prilej. Astfel, când ţi-e lumea mai dragă, afli şi te cutremuri că partidul care a comandat sondajul a devenit, nu se ştie de ce, gras şi frumos, viteaz şi numeros şi că bieţii contracandidaţi, după ce că erau vai de capul lor de urâţi, de corupţi, de demagogi, s-au trezit că nu mai au vlagă în ei nici cât să depăşească pragul electoral.

Tabuurile

Adesea ne trezim că se iscă grozavă zarvă mediatică atunci când se întâmplă ca vreo persoană notorie să rostească - în piaţa publică şi în gura mare - păreri care, deşi nu au un fundament argumentativ solid, din pricina frecvenţei situaţiilor de zi cu zi în care se confirmă, par că sunt realităţi, evidenţe, adevăruri. Toate instituţiile care taie frunză la câini, prefăcându-se că ne apără de discriminările la care suntem gata să ne supunem unii pe alţii din prostie, invidie, plictiseală, se scutură de plăcuta lene a făcutului de nimic şi purced la a-l înfiera pe nefericitul care s-a trezit că rosteşte cu voce tare ceea ce crede toată prostimea dar nu are curajul să spună.

La fel s-a întâmplat şi mai deunăzi când un chestor de prin poliţie s-a apucat să vorbească despre faptul că femeile i-ar încurca mai mult pe colegii burduhănoşi şi semianalfabeţi în lupta lor mereu pierdută cu infracţionalitatea şi... contraveţia.

Echipa naţională

A început campionatul. Chiar în timp ce scriu aceste rânduri se joacă al doilea meci din etapa a treia a campionatului abia început. CFR Cluj - Gaz Metan Mediaş(dacă nu s-o fi terminat). Dar, pentru că se joacă pe un post de televiziune pe care nu îl agreează firma de cablu RCS&RDS, nu pot să îl urmăresc.

Sincer să fiu, faptul că nu mai pot prinde canalul de sport GSP mă bucură. GSP era, pentru mine, unul dintre cele mai toxice canale de televiziune. Dependent de fotbal, nu puteam să renunţ la el de bunăvoie. Acum sunt mulţumit că nu mai este prezent în grila de programe a firmei de cablu şi că, obligat de situaţie, nu mai am acces la GSP. Parcă, dintr-o dată, aerul este mai puţin poluat, mai respirabil.

Vă mărturisesc că sunt în doliu odată cu desfiinţarea Universităţii Craiova.

Tristeţea profeţilor apocalipsei

Este deja un sport universal extrem de la modă printre băgătorii de seamă ai planetei să-şi încrunte frunţile în grimase superior-dojenitoare şi, după ce ne conving cât de imbecili suntem şi cât de geniali sunt ei, să purceadă la a ne anunţa, mai frust sau mai pastelat, în funcţie de bagajul literar al fiecăruia, armagedonul crizelor economico-financiare care se va prăvăli peste amărâţii de noi.

Desigur, faptul că, cel puţin cu ocazia acestei din urmă crize financiare, au nimerit-o oarecum, îi determină pe aceşti profeţi ai distrugerii venite pe cale bancară să capete mult mai multă atenţie din partea celor care văd şi nu pricep, aud şi nu înţeleg, adică a plebei vulgare şi televizace, dornice de senzaţii şocante pentru a-şi dezmorţi puţinii neuroni cerebrali viabili.

Disperarea când îţi vineee...

Sunt, de foarte multă vreme, contrariat de nărăvaşa mea structură pedagogică. Mă trezesc că, exasperat de nepriceperea semenilor mei, încep să-i dădăcesc, să-i învăţ, să le atrag atenţia asupra problemelor pe care le au şi erorilor pe care le fac, cu o râvnă care, mai apoi, la o judicioasă analiză, mă face să mă găsesc ridicol şi păgubos pentru propria-mi persoană.

Aş înţelege să fiu grijuliu faţă de traiul risipelnic şi inutil al celorlalţi dacă ei mi-ar fi apropiaţi. Rude, prieteni,... măcar amici.

Atentatele din Norvegia

Anders Behring Breivik. Numele ăsta va fi rostit nemăsurat mai mult decât cel al unui scriitor laureat al premiului Nobel. Acum, la doar câteva zile de la crima sa, se va vorbi despre el cu amestecate sentimente de scârbă, de compasiune, de ură, însă vă garantez că mulţi dintre cei care astăzi sunteţi oripilaţi de monstruozitatea faptelor sale veţi ajunge să-l consideraţi un vizionar a cărui luciditate asasină a devansat istoria cu câteva decenii, lăsându-vă să fiţi martori ai degenerării extreme a relaţiilor interumane din viitorul apropiat.

Nici nu mă gândesc să îmi aplec atenţia asupra teoriilor psihologice care încearcă să-l cuantifice pe acest nefericit.

Autismul judecătorilor

Zilele trecute, printr-un proiect multianual prezentat plenului Consiliului Superior al Magistraturii de către Comisia de Transparenţă şi Integritate   a CSM, formată din judecătorii Dănileţ, Neacşu, Şerban, ne-a fost făcută tuturor o demonstraţie de deplin şi imbecil autism social al acestei şleahte de paraziţi care s-au căţărat ca râia în cârca acestei naţii şi care o dijmuiesc cu osârdie şi consecvenţă.

Comisia de Transparenţă şi Integritate propune, nici mai mult, nici mai puţin, decât excluderea societăţii civile din CSM, cabinete în teritoriu pentru membrii CSM, întocmai ca parlamentarii, dreptul CSM de a numi toţi judecătorii, inclusiv pe cei de la Curtea Constituţională şi ca toţi judecătorii să aibă statut de demnitar încă de la judecătorie.

Raportul pe Justiţie al Comisiei Europene - un bilanţ anticipat

Comisia Europeană a emis Raportul anual pe justiţie privind progresele făcute de România în cadrul Mecanismului de cooperare si verificare marţi, 20 iulie, 2011. Nimic nou sub soare în ceea ce priveşte concluziile acestui raport care nu face altceva decât să întărească ceea ce se vede cu ochiul liber şi nepriceput chiar şi de la Bruxelles: lupta împotriva corupţiei este zădărnicită de mai toate instituţiile care ar trebui să fie vârfuri de lance în tranşeele acesrui război. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Parlamentul României, judecători de toate categoriile, fac ce fac şi îi scapă printre degeţelele grăsullii pe neprihăniţii noştri corupţi.

La aşa elevi, aşa profesori

Examenul de titularizare de anul acesta vine să augmenteze faptul că şcoala românească scoate pe bandă rulantă un sortiment onctuos, suficient şi impertinent de... filozof. Doar că, spre deosebire de filozofii cu liceu, fătaţi de şcoala medie românească, aceştia din urmă sunt filozofii cu diplome de facultate, iviţi în urma laboriosului proces de fentare a învăţăturii, a bunului simţ, a oricărui mecanism care ar putea să-i trezească din imbecilitate, prin care au trecut conştiincioşi   toţi aceia care au făcut rost de o diplomă de licenţă.

Supercupa României

Meciul de fotbal dintre Campioana ţării şi câştigătoarea Cupei României le-a adus faţă în faţă pe Oţelul Galaţi şi pe Steaua Bucureşti. Aflate la început de campionat 2011-1012 şi la sfârşit de pregătire de vară, cele două echipe fanion (teoretic) ale fotbalului autohton ne-au arătat cam ce fel de fotbal vom avea bucuria să admirăm şi în acest an. Plictisitor din punct de vedere tehnic, lipsit de spectaculozitate, meciul a fost câştigat de determinarea superioară a oţelarilor, de omogenitatea şi râvna lor. Parcă mai bine pregătiţi fizic decât colegii lor bucureşteni, cu o evidentă poftă de trofee, Oţelul din Galaţi a câştigat această supercupă printr-un gol înscris în minutul 14 al meciului de către Laurentiu Buş. Execuţie extraordinară, fentă spre stânga, intrare în interiorul terenului, şut plasat de la şaptesprezece metri în colţul lung, gol imparabil, însă singulară şi întâmplătoare după cum o vor arăta alte două lamentabile încercări ale fundaşului da la Galaţi.

Blestemata politizare

Cu ocazia meciului de box dintre Lucian Bute şi Jean Paul Mendy am fost martori ai celei mai intense campanii politice de presă, îndreptate împotriva instituţiilor de stat care au sprijinit organizarea evenimentului pugilistic în România şi a acelor persoane care s-au implicat activ în această gală de box.

Eu nu privesc de mult timp emisiuni ale televiziunilor Antena 2,3, sau Realitatea, însă am avut posibilitatea să văd câteva articole şi comentarii ale unor jurnalişti asociaţi ai acestor posturi de televiziune şi, mai ales, am avut nefericirea

Anonimatul

Forumurile ziarelor online sunt infectate de mesajele injurioase ale anonimilor vizitatori internauţi. De altfel, notorietatea unei publicaţii online, indiferent dacă este ziar, revistă, site personal,... creşte exponenţial dacă în subsolul postărilor, în spaţiul de comentarii, se desfăşoară lupte pe viaţă şi pe moarte, ale ironiilor, ale atacurilor la persoană, ale jignirilor, ale înjurăturilor...

Exasperaţi de mizeria care se scurge pe forumuri de ani buni, pentru că le este imposibil să plătească oameni doar pentru a epura forumurile articolelor în timp real şi pentru că în substratul cheagului de mucină existenţială, coagulat în subsolurile articolelor, cu greu îşi mai fac loc reacţii pertinente, mulţi dintre autorii articolelor nu mai citesc comentariile pe care le stârnesc scrierile lor.

Lucian Bute îşi păstrează titlul

Lucian Bute îl învinge pe pugilistul francez Jean Paul Mendy în runda a patra a primului meci pentru păstrarea centurii de campion pe care magnificul boxer român îl susţine în România. Lucian bute îşi apără, astfel, a opta oară titlul de campion mondial la categoria supermijlocie, în versiunea IBF, adăugându-şi cea de-a 29 victorie în palmaresul fără înfrângere şi cel de-al douăzeci şi patrulea KO.

Campionul nostru a plâns la sfârşitul meciului care pentru el a avut o însemnătate extraordinară.

Informaţia

Suntem un popor care nu duce lipsă de ştiri. De la ştirile politice de mare greutate până la ştirile mondene sau de alcov, asezonate cu tot felul de picanterii, suntem bombardaţi zilnic de sute de ştiri care încearcă să ne acapareze atenţia şi sa ne mâne, ca pe nişte vite, la staulul în care jupân este ratingul cras, mârşav, onctuos. Nu de ştiri ducem noi lipsă, ci, paradoxal, deşi ne copleşesc ştirile, ducem o acută lipsă de informaţii corecte.

Ne lipsesc cu desăvârşire ştirile plate, fruste, nealterate de subiectivismul vehiculelor lor umane şi ne găsim în situaţia confuză în care nu mai putem avea încredere în ceea ce vedem, în ceea ce auzim pe şi dinspre canalele de comunicare convenţionale.

Tributari ideii că plebea imbecilizată a televizacilor nu are nici timp, nici răbdare, nici glagore, pentru a analiza ştirile brute, nerafinate, toate canalele de informare s-au blindat cu personaje care ne furnizează informaţiile gata mestecate, pline de saliva propriilor lor optici, racordate şi ele, mimetic, la interesele celor care susţin material aceste canale de informare.

Astfel, informaţiile care, altfel, abia ar trebui să ne atragă atenţia, trecute prin oficinele redacţiilor, ajung la dispoziţia vulgului transformate în ştiri senzaţionale, în întâmplări capitele, în incidente cutremurătoare.

Colportată de la un mijloc de informare către altul, din ce în ce mai împodobită de explicaţiile pseudo-savante ale chibiţilor de profesie, informaţia se transformă într-o monstruoasă iraţionalitate, menită să atragă atenţia filozoafei noastre naţiuni care, într-un procent enorm, crede chiar şi în zilele noastre că Pământul este o planetă în jurul căreia Soarele se roteşte respectuos.

Eu nu am ce face cu părerile moderatorilor de emisiuni televizate. Nu îmi sunt trebuincioase puseurile de personalitate ale unor jurnalişti care, în lungi emisiuni de televiziune, ajung să vorbească mult mai mult decât invitaţii lor şi să ne oripileze cu puţinătatea priceperii lor şi a modului lor de interpretare.

Bacalaureat

Generaţia copy-paste şi-a dat cu stângul în dreptul la examenul de intrare printre filosofii cu diplome pe care-i produce şcoala românească de peste douăzeci de ani. Cum s-au înăsprit condiţiile de susţinere a examenului de bacalaureat, cum au început tânguielile, bocetele, scrâşnetul dinţilor... Vinovaţi, din perspectiva homunculilor născuţi de nişte paraziţi ignari şi crescuţi ca nişte paraziţi suficienţi, sunt profesorii, sistemul (sic!), ministrul, oricine, afară de ei înşişi, ceea ce, din orice unghi ai analiza, înseamnă că actualele tare sociale se vor perpetua măcar până la dispariţia fizică şi a acestei generaţii-rebut. Adică peste vreo cincizeci-şaizeci de ani.