Prim-... prezidenţiabilul

Domnul Ponta are o doză enormă de "nepotriveală", indiferent de postura în care s-ar afla! Inadecvarea naturală devine şi mai vizibilă cu cât strădaniile dumisale de a se integra mimetic în peisaj sunt mai accentuate. Nimic nu i se potriveşte, nimic nu îi reclama prezenţa, nu poate pretinde nicăieri nici măcar un rol butaforic, ornamental, fiindcă estetica inadecvării banale, prozaice, nu s-a inventat încă, fiindcă nu este nici măcar foarte urât, ci doar urât, în cel mai plictisitor mod.

Inadecvare, amatorism, balcanism...

Iată faptele! În urmă cu câteva săptămâni domnul Cristian Diaconescu este desemnat ca participant la alegerile prezidenţiale din partea Partidului Mişcarea Populară! Nimeni nu are nimic de obiectat în interiorul partidului şi, aparent, toţi par hotărâţi să se angajeze alături de domnul Diaconescu în lupta pentru recâştigarea ţării din mâinile sistemului ticăloşit.

Şansă pierdută

Simona Halep pierde din nou în faţa Mariei Sharapova, după un meci lung şi epuizant, cu scorul de 1 -2 (6 -3, 4 -6, 4 - 6), iar eu trebuie să recunosc că, indiferent de eforturile pe care le va face inimoasa noastră sportivă, nu va putea niciodată să facă parte din elita tenisului mondial, pentru că, din nefericire, fizicul ei nu este pe măsura voinţei, disponibilităţii şi tenacităţii ei.

Sumbre semne economice

Nici nu contează datele europene care certifică sec realitatea economică românească. În fapt, indiferent de fabulaţiile copilului bătrân şi alienat de la palatul Victoria, realitatea dezastrului economic pe care l-a făcut această gaşca de incompetenţi, promovată de oligarhii autohtoni, este dureroasă, demobilizatoare, evidentă.

Pentru a umple burdihanele a circa o jumătate de milion de parveniţi, aparţinători ai structurii ticăloase care a încălecat România din 2012 încoace, cozile de topor ale mafiei, ajunse în poziţii de control politic al puterii de stat, au devalizat visteria naţională, aruncându-ne, şi economic, după ce o făcuseră din punct de vedere al credibilităţii externe în onestitatea aderării României la societatea democratică de tip occidental, în perioada bizantină a anilor 2000-2004, ani guvernaţi de rapacitatea greţos-arogantă a infractorului Năstase Adrian şi caracterizaţi de marasm, de abuz instituţional, de umilire şi pauperizare a polpulaţiei.

Super Luna... mea

Strălucitoare ca o crudă curtezană, enigmatică precum o prevestire sibilină, magnetică, hipnotizantă, ca un aprig sevraj, ca o durere surdă, oarbă, perenă,... fără putinţă de alinare!... Ţi-o dau ţie, iubirea mea imposibilă!

"Răul are multe capete"

Quasimodo

Inadaptaţi, alienaţi, viscerali, plini de voma otrăvitoare pe care le-o furnizează oficinele propagandistice ale sistemului mafiot de la Putere, condiţionaţi pavlovian de televiziunea subordonată mafiei politico-economice, troglodiţi şi ignari, pauperi tocmai din pricina că au ales să se lase abuzaţi, inutili şi artăgoşi, monstruoşi, în ultimă instanţă! Sunt o masă de manevră pe care oligarhii, ascunşi în spatele acestei Puteri, încearcă să o folosească întru destabilizarea acelor structuri de stat care nu se lasă influenţate.

Jocuri periculoase

Sistemului mafiot care guvernează ţara i-a ajuns cuţitul la os. Beneficiile jafului fără perdea, pe care îl face de peste doi ani asupra resurselor naţionale şi împotriva propriilor cetăţeni, sunt insignifiante şi nu pot justifica eforturile mafioţilor. Rând pe rând, cad "capetele" baronetului oligarh şi sistemul ticăloşit aciuat în România post-decembristă nu reuşeşte să contracareze ofensiva fără precedent a Justiţiei, cea de-a treia putere a unui stat, putere care, iată, nu se lasă încălecată de structurile mafiote.

Un act de normalitate

Quasimodo

"Mâna aceasta de femeie a spălat rușinea atâtor bărbați ce s-au complăcut să închidă ochii și să deschidă buzunarul. Femeia aceasta a spălat obrazul murdărit al României de cei 25 de ani de complicitate și lașitate."

Din fericire, afirmaţiile dumneavoastră sunt exagerate. Doamna Camelia Bogdan şi domnul Alexandru Mihalcea sunt partea vizibilă a unui sistem care a fost cu greu implementat în România ultimilor ani şi care, în ciuda tuturor eforturilor mafiei care a acaparat puterea politică în această ţară, reuşeşte miraculos să funcţioneze.

Hai, sictir, de parvenit!

Nu am avut timp să devin o maşina de luptă. Nu mi-am antrenat simţurile şi muşchii aşa încât să pot să anticipez atacurile mârşave şi violente şi să anihilez adversarii agresivi. Nu mi-am batut capul să intru într-o gaşcă unde să crăp capetele celor mai slabi ca mine spre a urca în ierarhiile grupului interlop. Nu am cultivat suspiciunea greţoasă, violenţa fizică şi de limbaj, argoul şi perfidia...

Monica Luisa Macovei - preşedinte?

Sunt câteva întrebări obiective la care va trebui să răspundă doamna Monica Luisa Macovei!

Simona Halep

Îmi este teamă! Îmi aduc aminte de ascensiunea incredibilă a Soranei Cârstea, de prietenia ei cu Viktoria (Viki) Azarenka, de ambiţia pe care o arăta, de încrederea ei  în propriile forţe, în ascensiunea sa, în viitor... Apoi, televiziunea, mondenitatea penibilă şi inutilă, "frumoasa româncă", ieşirea de pe traseul mental (emoţional) al unui performer sportiv şi, inevitabil, decăderea... Trist! Imposibil de ameliorat fiindcă, în sport,este obligatorie respectarea ordinii etapelor... Cunoaşteţi "reţeta" irosirii unor mari talente sportive...

Quo vadis

Este firesc să ajungi să te întrebi: "încotro se îndreaptă umanitatea?", atunci când afli că semenii tăi pot gândi şi întreprinde acţiuni afectate de cinismul ultim, asasin. Nu ai cum să rămâi impasibil în faţa faptelor distructive, auto-extinctive pe care semenii noştri le întreprind cu aerul că ar face cele mai inofensive şi fireşti lucruri. Nu poţi să nu te întrebi: "ce este greşit cu lumea noastră?", atunci când vezi trupuri de copii sfârtecate în urma unor atentate teroriste, în urma unor războaie ideologice, în urma unor confruntări bazate pe pretexte economice, teritoriale, etnice, religioase etc..

Electoratul "defect"

Quasimodo

"Nu ți-am ascultat niciodată vreun discurs, Victore"...

Mărturisesc că este un exerciţiu de voinţă extrem de epuizant faptul de a fi martor al exhibărilor domnului Ponta Victor. Discrepanţa dintre figura imberbă, făptura acromegalică, vocea infantil-nazalizată şi spusele acestui exponent exemplar al inadecvării (sic!) reprezintă un tablou de un grotesc care îţi retează orice tentativa de toleranţă şi compătimire.

Perseverare diabolicum

Veţi crede, poate, că fantoşa grăsulie, cocoţată în copacul guvernării şi administrării naţiei, domnul (sic!) Ponta Victor, perseverează în a numi miniştrii controversaţi dintr-o sfântă şi imuabilă incapacitate caracterială de a recunoaşte şi a-şi apropia semeni de calitate, valoroşi intrinsec şi utili societăţii datorită cunoştinţelor pe care le-au dobândit. Veţi crede, poate, că, incapabil de relaţii fireşti, din pricina "cârdăşiilor" politicianiste în care se bălăceşte suin, uzurpatorul de titluiri academice şi de funcţii publice, domnul Ponta Victor îi împiedică pe oamenii cu adevărat de valoare să intre în anturajul pestilenţial al domniei sale.

Ion Iliescu - o altă formă hidoasă a răului

Quasimodo
Atunci, în 1990, sub influenţa toxică a intereselor pur materiale ale neocomuniştilor şi a enormei ignoranţe populare, societatea românească s-a scindat. Pe de-o parte, cei care au intuit importanţa schimbării mentalităţii balcanice, bizantine, a lor înşilor şi a întregii populaţii, pentru a putea beneficia de avantajele sistemului democratic de tip occidental şi ale statului de drept modern, pe de altă parte, cei care, întocmai ca domnul Iliescu Ion,

Gâdea şi ... clienţii săi

Putem vorbi-scrie despre toxicitatea domnului Gâdea Mihai, atât din punct de vedere al caracterului dumisale intrinsec şi, atunci, raportându-ne la valori perene (onestitatea, corectitudinea, justeţea, echidistanţa etc.), constatăm că este un personaj meschin, submediocru, aflat în imposibilitatea de a fi simpatic oricărui om instruit şi inteligent emoţional, cât şi din punct de vedere al locului său în structura aparatului propagandistic al mafiei politico-economioce care a acaparat democratic(!) România şi,

Din nou zglobiul domn Ponta...

Declarație de presă

“Față de intervenția televizată de ieri a premierului Ponta (7 mai 2014), mă văd obligat

(1) Domnule prim-ministru, ați spus despre Mircea Mihăieș că este un “fascist bătrîn”. La care vă răspund: cine acuză de fascism un om care a sprijinit întotdeauna valorile democrației arată că nu dă doi bani nici pe democrație, nici pe bun simț, nici pe datoria de a fi drept. Ca prim-ministru, aveți datoria de a fi drept, de a judeca cu bun simț și de a respecta democrația.

O irosire...

Quasimodo says:
MAI 5, 2014 LA 12:28 PM

“Doamna Tocilă este printre cei care au petrecut mult timp spunându-ne ce este bine și este rău[...] pentru țară.[...] A avut, deci, o poziție implicit patriotică.”

Acesta este un sofism clasic, o judecată calpă, un silogism incomplet şi… fals. Doamna Tocilă a făcut “educaţie civică” în mod public din cele mai subiective motive, la fel cum facem, în realitate, toţi: intenţionăm să modelăm societatea conform caracterelor şi intereselor noastre tocmai pentru a ne fi nouă bine. Niciun dram de altruism, nici vorbă de vreun patriotism, în comportamentele noastre moralizatoare.

Texte... pretexte

Quasimodo
Doamnelor, domnilor, trăiţi o minunată şi extrem de reconfortantă certitudine: aceea că, doar prin faptul că sunteţi o mixtură genetică norocoasă, reprezentaţi vârf de evoluţie pentru neamul ăsta plin de talente (sic!). Faptul că ştiţi sigur că ardelenii sunt "perla coroanei" şi că, în virtutea calităţilor lor intinseci (care-i determină să fie nişte gospodari mai buni, nişte antreprenori mai calculaţi şi nişte contribuabili mai graşi (consistenţi)), ar merita să fie despărţiţi de restul vulgar, leneş, infatuat, viclean, profitor etc., al acestei naţii, este un sentiment însufleţitor şi ebriant, iar neajunsul de a nu vă putea, deocamdată, trăi "visul ardelenesc" - autonomia - vă demobilizează şi, pe bună dreptate, vă exasperează uneori.

Despre "inadecvatul vesel" (comentarii)

Quasimodo
De la îndepărtarea Guvernului condus de domnul Ungureanu, România nu mai este guvernată. Încercarea de accesare a presupusei fărâme de moralitate care ar trebui să sălăşluiască în domnul Ponta este o evidentă pierdere de vreme, în condiţiile în care păpuşarii din spatele "ludicului inadecvat" simt dureros că jaful pe care-l plănuiseră prin oficinele de partid şi prin studiourile televiziunilor aservite nu poate fi pus în aplicare din cele mai obiective motive: nu sunt bani în ţară, banii europeni sunt greu de sifonat, parte a Justiţiei nu poate fi aservită, intimidată sau cumpărată, iar domul Preşedinte Traian Băsescu este mai... "jucător" ca niciodată.

Comentarii

Quasimodo
Eu nu cred că printre contestatarii viscerali ai preşedintelui - iar aceştia sunt majoritari - există astfel de tribulaţii! Orice fior moral se dizolvă instantaneu în oceanul de ură internă îndreptată împotriva preşedintelui şi, atâta vreme cât discursul oricărui politician este coroziv la adresa domnului Băsescu, a familiei şi a susţinătorilor dumnealui, nu are importanţă ce altceva mai face şi mai spune acel politician.

Iar un premiu pentru film?!

Filme româneşti care au fost premiate în ultimii ani:

2013: "Poziţia copilului" (regia Călin Peter Netzer) - Cel mai bun film (Ursul de aur), Festivalul de la Berlin;
2012: „După dealuri" (regia Cristian Mungiu) - Cel mai bun film, Mar del Plata Film Festival;
2010: "Eu, când vreau să fluier, fluier" (regia Florin Şerban) - Marele Premiu al Juriului (Ursul de Argint), Festivalul de la Berlin;
2009: "Poliţist, adjectiv" (regia Corneliu Porumboiu) - Premiul FIPRESCI, Festivalul de la Cannes;
2007: „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" (regia Cristian Mungiu) - Palme d'or", Festivalul de la Cannes; Premiul FIPRESCI, Festivalul de la Cannes; Cel mai bun film, European Film Awards;
2005: "Moartea domnului Lăzărescu" ( regia Cristi Puiu) - "Un Certain Regard", Festivalul de la Cannes

Grija altuia...

De fiecare dată când mă încumet să iau în serios acţiuni ale Puterii de astăzi şi mă văd obligat de evenimente să scriu diferite texte despre ipochimenele care ne sug... buzunarele, indiferent dacă-i avertizez pentru obrăznicia deşănţată sau dacă le sancţionez impostura fără de limite, am angoasanta senzaţie că le fac un enorm serviciu. Trăiesc vina omului care, prin faptul că scuipă o scârnăvie care-i apare în cale, confirmă că acea jegoşenie există şi îi afectează viaţa.

Autiştii

Printre susţinătorii actualei Puteri, alături de aceia care pricep, măcar relativ, toxicitatea accederii acestui grup mafiot în poziţiile de forţă ale statului român, se află şi un enorm segment al celor care, practic, sunt de-a dreptul autişti, din punct de vedere politic, neînţelegând nimic nici din hulpava frenezie cu care ticăloşii se grăbesc să împartă ciolanul descărnat al resurselor naţionale şi nici din disperarea vehementă cu care noi, cei care am anticipat dezastrul şi urmările lui monstruoase, ne încrâncenăm să luptăm împotriva căderii României în deplina opacitate a imperiului infracţional pe care încearcă să-l impună social-liberalii.

Aţi greşit. Nu perseveraţi!

Poate că printre naivii votanţi ai structurii mafiote, aleasă în urma scrutinului din acest nenorocit decembrie, se află şi hiper-naivi care au crezut că, odată ce domnul Traian Băsescu a înghiţit scârbosul porc,... plin de broaşte râioase, şerpi, varani, crocobauri etc.,... şi i-a oferit electoratului îndobitocit, obligat fiind de împrejurări, exact otrava pe care acesta şi-o dorea, dintr-o dată, controversaţii reprezentanţi ai Puterii mafiote (baronii, mogulii, seniorii, jupânii...) se vor retrage pe la castelele lor şi, gâdilaţi temeinic la slănina trupurilor de către june asistente, aspirante îndreptăţite la viitoare fotolii parlamentare, vor permite unor profesionişti, scoşi din jobenul pestriţ al susţinătorilor aproape dezinteresaţi (sau “uşor” interesaţi) ai social-liberalilor, să acceadă în administraţia centrală, iar ei, artizanii acestei memorabile victorii împotriva buzunarelor naţiunii, vor culege, cu delicateţe şi discreţie, beneficiile unei guvernări absolute a sistemului ticălos pe care l-au sprijinit din plin, fără să ne mai oripileze cu apariţiile lor publice.

Ce prim-ministru?! Un infractor.

Oricâte eforturi a întreprins preşedintele Traian Băsescu pentru a ne face să înţelegem ce regres social înseamnă revenirea la putere a sistemului ticăloşit despre care făcea vorbire, cu nesperat succes, în 2004, nu a reuşit să ne convingă într-o proporţie suficientă, aşa încât să fim feriţi de urgia abuzurilor şi penuriei care vor urma.

Ce probă mai concludentă a nocivităţii alianţei întru săvârşirea de fărădelegi putea să ne ofere cineva, decât cea pe care o avem în faţă după aceste nenorocite de şapte luni ale guvernării (sic!) social-liberale?!

Între cuvânt şi faptă

Este de domeniul evidenţei faptul că, indiferent de mizeria caracterului său şi de faptele abominabile pe care le-a săvârşit, atunci când vrea să se exhibe - primitiv şi fudul -, orice român neaoş îţi vorbeşte despre toate virtuţile omeneşti posibile şi se arată nespus de pătruns de moralitatea sublimă care decurge din ele, incapabil de a încălca - fie şi cu gândul - reguli şi cutume ale căror rădăcini sunt înfipte direct în miezul decalogului creştin, eticii universale.

Gigantul din oglindă - un limbric miop

Există o tendinţă quasi-generală printre membri Partidului Democrat Liberal de a-şi face mea culpa şi de a-şi pune cenuşă în cap pentru aşa-zisul eşec de la alegerile parlamentare din decembrie. De câte ori ies public şi înceară să explice rezultatele care îi dezavantajează, nu uită să amintească despre greşelile pe care le-au făcut, atât la guvernare, cât mai ales în campania electorală. Fiecare membru marcant sau aspirant la notorietate al Partidului Democrat Liberal îşi administrează prompt, cu conştinciozitate, doza de autoflagelere pe care o consideră optimă pentru a recâştiga simpatia celor cinci procente din electorat care... i-a sedus şi i-a abandonat, tocmai când le crăpa măseaua.

Marea cu degetul...

Quasimodo says:
December 12, 2012 at 6:52 pm

Încercarea de încropire a unui buget naţional care să răspundă obligaţiilor de recompensare a camarilei politice a Puterii, extinderii aparatului de stat, acoperirii arieratelor create de mafia din sănătate, din transporturi, din energie etc., mafie care, în fapt, este tot de sorginte social-liberală, debutează cu una dintre cele mai jenante tentative de manipulare a propriului electorat la care se dedă grupul infracţional care administrează democratic (sic!) România.

Bătrânul tonomat

Nu aş scrie niciun rând despre prestaţiile domnului Popescu. Modul în care se exhibă public acest ipochimen este la fel de josnic, agresiv şi gratuit, ca al oricărui moderator năimit de o televiziune aservită Puterii. În fapt, deşi face paradă de logică şi se izmeneşte cu performanţele dumisale matematice, domnul Popescu face parte din acea categorie de autişti politici şi sociali care, incapabili să-şi domolească secreţiile glandulare, vomită inepţii în spaţiul public din adâncul viscerelor dumisale pestriţe şi, apoi, se căzneşte să contorsioneze procustian logica, bunul simţ, morala, aşa încât să îşi argumenteze elucubraţiile.

“Îi mulțumesc lui Adrian Năstase”...

Îmi aduc aminte că, după ce acoliţii i-au fost prinşi cu valiza plină de dolari, căutând nişte fotbalişti să-i... premieze, omul politic de renume european şi nou-intratul în Parlamentul României ca reprezentant al unor onorabili cetăţeni din capitala ţării, domnul George Becali, se lamenta - amar-moarte - că “nu se mai poate învârti nimic” în ţărişoara asta de când ajuns Partidul Democrat Liberal la guvernare. Văicărelile semianalfabetului parvenit mi-au confirmat faptul că “ţărişoara”, pe care sunt obligat să o împart cu atâţia borfaşi şi jartele, dar în care rămân pentru ca o împart şi cu câţiva sufletişti minunaţi, se află pe sensul corect al evoluţiei sale şi că, indiferent de cât de lente şi greoaie sunt procesele de occidentalizare a statului, ele se petrec aievea, chiar sub ochii noştri, în dauna celor care se opun din răsputeri.

Ireparabilul clivaj

Sunt mulţi comentatori politici care încearcă să ne convingă că alegerile abia trecute şi rezultatul lor nu reprezintă altceva decât nişte chestiuni pur politice, simple episoade ale vieţii publice româneşti prin care un grup de administratori ai puterii de stat, care şi-a uzat imaginea din varii motive - conjunctura economică internaţională, incapacitatea profesională şi/sau imoralitatea membrilor săi etc. -, îşi pierde, prin alegeri libere, dreptul de a mai guverna statul în favoarea unui alt grup de administratori ai puterii de stat, care, în Opoziţie fiind, a acumulat simpatie şi încredere de la electorat.

O luptă-i viaţa...

Oamenii au obosit. Prietenii mei nu mai suportă să discutăm despre ceea ce se petrece în spaţiul politic românesc şi fiecare nouă malversaţiune la care se dedă actuala Putere îi demobilizează, parcă, până la prostraţie. Impresia că suntem în voia sorţii, alunecând, fatidic, spre abrutizare, pe toboganul răului absolut, capătă consistenţă şi, în mod insidios, începe să se materializeze. Oamenii de la care aşteptăm gesturi eroice, atitudini şi cuvinte care să ne încurajeze, par sleiţi de puteri şi lehămiţi de inerţia inexplicabilă a acestei naţii nenorocite.

Băsista Hillary Clinton

Fără îndoială că declaraţiile Secretarului de Stat american Hillary Clinton vin ca un pumn în plex pentru Guvernul României, mai ales acum, cu doar două zile înainte de alegerile care le-ar permite să acceadă, în sfârşit, după trei ani de poticneli şi scrâşnete de dinţi neputincioase, la cârma acestei nenorocite naţii. Hămesiţi de foame şi dornici de răzbunare împotriva celor care i-au priponit în Opoziţie, puciştii se văd din nou puşi la colţ şi arătaţi cu degetul de un oficial de cel mai înalt rang al lumii politice occidentale.

De ce CFR? De ce Nu Steaua?

Aparent, calificările celor două echipe româneşti în primăvara fotbalistică a Ligii Europa, reprezintă încununarea cu succes a eforturilor grupărilor fotbalistice din Cluj şi, respectiv, Bucureşti. Impresia generală este, la o primă şi superficială analiză, aceea că fotbalul românesc reuşeşte să se arate performant într-o lume stăpânită de echipe cu jucători fenomenali, cu bugete astronomice - frustrante pentru o întreagă planetă a cărei populaţie se află în recesiune economică şi este îndemnată la austeritate -, cu echipe manageriale fenomenale, cu maseuri, nutriţionişti, psihologi etc. exemplari în domeniile lor...

Aegeri. Libere şi nu prea...

Cei mai mulţi dintre conaţionalii mei, care, în vremurile astea ceţoase şi rău prevestitoare, şi-au putut păstra luciditatea, sunt înspăimântaţi de posibilitatea, deloc neglijabilă, ca, după data de 9 decembrie, să avem parte de o rapidă degradare a democraţiei autohtone, şi-aşa destul de... "originală", ca să folosesc un eufemism la modă. Mulţi dintre cei care şi-au putut păstra raţionalitatea nealterată de imboldul de a se lua la trântă cu aparenta inamovibilitate a prostiei electoratului român, sunt, pe bună dreptate, înspăimântaţi de posibilitatea ca România să renunţe la eforturile de integrare în rândul statelor în care politica, administraţia şi justiţia, nu sunt nişte ataşamente ale mafiei autohtone, iar derapajele de orice fel, de la cele de atitudine şi limbaj, până la cele de acţiune politică sau administrativă, sunt doar rare excepţii, imediat sancţionate de către instituţiile îndrituite şi de către opinia publică şi nu reprezintă comportamentul obişnuit, cotdian, al celor mai mulţi dintre protagoniştii publici, aşa cum se întâmplă astăzi la noi.

Corifeii căniţi...

Radicalizarea politică la care a fost supusă societatea românească din 2005 încoace ne-a relevat nebănuite tare caracteriale ale unor oameni care, până mai ieri, păreau modele de excelenţă profesională şi socială. Ne-am trezit că, în urma unor intervenţii publice elucubrante, suntem obligaţi să reevaluăm personalităţi care, până în momentul nefericitelor lor exhibări, ni se păruseră fiinţe excepţionale, total dedicate activităţilor lor, incapabile de meschinărie, maliţiozitate, josnice interese şi grosolane tentative de a-şi realiza aceste ignobile ţeluri.

În pofida neprincipialelor dispute dintre diferitele facţiuni ale societăţii româneşti, în dauna situaţiilor tragicomice în care prietenii sau membrii aceloraşi familii puneau între ei bariere politice de netrecut şi îşi întorceau spatele, se ocărău sau, mai grav,

Televiziunea de stat

Îmi aduc aminte cum, în urmă cu câţiva ani, atunci când nu mai exista, deja, niciun post de televiziune care să nu se fi orientat politic şi care să nu uzeze de instrumentele exasperant manipulatorii pe care le cunoaştem foarte bine astăzi, apariţia unui post de ştiri sub patronajul şi pălăria largă a Televiziunii Române mi s-a părut un colac de salvare pentru cei care, ca şi mine, nu doream să mai fim intoxicaţi cu elucubraţiile unor ipochimene greţoase care-şi spuneau gazetari, jurnalişti, analişti, entertaineri   ... şi care, în realitate, nu erau altceva decât nişte agenţi de propagandă şi intoxicare a marii mase de televizaci, puşi în slujba diferiţilor actori politici.

Lipsit, la început, de sincronizare şi de promptitudine, după câteva luni de acomodare, TVRinfo a reuşit să se aşeze pe un făgaş care, cel puţin în ceea ce mă priveşte, reprezenta un mod de a furniza informaţii (politice, sociale, culturale, sportive etc.) mai apropiat de nevoile mele, mai profesionist decât o făcuse vreodată oricare alt post privat de televiziune de ştiri, acceptabil şi util, în ultimă instanţă.

Lady Gaga sau cultura şocului

Stefani Joanne Angelina Germanotta este numele real al fetei obişnuite, banale şi submediocre, dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, care stă în spatele personajului pe care noi toţi, aut volens, aut nolens, îl ştim ca Lady Gaga.

Astăzi, joi, 16 august 2012, în anul în care se preconizează un nou sfârşit al lumii ratat la mustaţă, avem şansa de a o putea urmări, evoluând la Bucureşti, pe una dintre senzaţiile lumii muzicale mondiale, câştigătoare a mai multor premii internaţionale pentru muzică şi... artă, inegalabila Lady Gaga.

Concluzii ale JO, Londra 2012

Nu mă voi învrednici să opinez cu privire la modul în care s-au desfăşurat Jocurile Olimpice din acest an (a 30-a ediţie a Olimpiadei de vară). Pentru mine, spectacolele de deschidere şi de final ale Jocurilor Olimpice, în general, nu reprezintă atracţii. Dimpotrivă, mă obosesc şi mă indispun manifestaţiile artistice prilejuite de întrecerile sportive. Iar, în ceea ce priveşte reţeta economică a organizării acestei Olimpiade, nu sunt curios să aflu profitul sau deficitul ţării gazdă. De asemenea, sunt interesat doar tangenţial de marile performanţe olimpice ale altor naţiuni, numai atunci când sportivii acestora intră în competiţie directă cu sportivii noştri.